În America, un idiot şi-a luat puşca şi s-a dus într-un campus universitar să-şi exerseze tirul. Rezultatul : 33 de morţi ( inclusiv făptaşul, care s-a sinucis) şi peste 30 de răniţi. Dincolo de cinismul prezentării mele, tragedia este tulburător de evidentă. Mi-au fost necesare două rânduri. Se putea şi mai puţin. Voi simţeaţi nevoia să aflaţi mai mult, în afara unor eventuale detalii ca identitatea sau motivaţia criminalului (care oricum nu se cunosc încă)? Presupun că nu. Pentru mass-media, în schimb, o astfel de dramă e mină de aur. Să ne păstrăm în nota cinică şi să spunem că e oarecum explicabil, întotdeauna presa a profitat de pe urma tragediilor. Presa românească, însă, abordează orice catastrofă într-o manieră proprie şi, cel puţin pentru mine, dezgustătoare. Au murit zeci… au murit sute… au murit mii… nu contează! Ziariştii români menţionează rapid, aproape în treacăt, numărul victimelor, apoi ajung la ceea ce-i interesează mai tare : câţi români au murit, frate!? Căutarea este febrilă. Ambasadele sunt întrebate de zeci de ori… de zeci de posturi… CÂŢI DINTRE ĂIA MULŢI ERAU ROMÂNI?! Sunt sunate toate familiile de români din ţara unde s-a petrecut tragedia : “Bună ziua, de la ştiri vă deranjăm! Toţi membrii familiei dvs. sunt acasă?” “Nu, doamnă, soţul e la pescuit, fata la şcoală şi băiatul se droghează în spatele casei…” “Doamnă!!! Sunteţi SIGURĂ că nu sunt morţi?!” Mă gândesc cu câtă înfrigurare caută jurnaliştii români morţi din rândurile conaţionalilor lor. Ca nişte hiene, ar fi în stare să răscolească prin cadavre numai să-i găsească pe românii ăia. Odată găsiţi, fuguţa la rude să le dai de veste, apoi rapid în redacţie, să arăţi ţării drama unei familii de români. Acum serios, oameni buni… cât de mult vă interesează câţi ROMÂNI mor în astfel de tragedii? Nu sunt eu destul de patriot? Nu vă e egal ( în sensul că e la fel de trist) că a murit un român pe care nu-l cunoşteaţi sau un congolez, american sau chinez care vă era străin? Ei bine, nu. La noi la televizor…. mor zeci de mii de anonimi… şi câţiva eroi români.
aprilie 17, 2007
aprilie 17, 2007 at 10:09
mda, parca numai ai nostri fac asa, ca numai noi om fi avand de alde “libertatea”… si vorbesti de presa ca si cum nici nu ai de gand sa faci parte din ea in curand… parca te vad fabricand stiri de astea pentru click peste cateva luni
)
aprilie 17, 2007 at 10:16
dar nu e vorba de presa tabloida, ci despre agentiile de stiri si posturile de televiziune “serioase”. Daca te uiti pe site-ul Libertatea, main-article-ul de azi e despre cum a facut Tiriac al nu-stiu-catelea milion…
aprilie 17, 2007 at 22:56
Ok, pe mine cel putin, mai degraba ma intereseaza cati romani au murit decat nr americanilor decedati. Si daca nu m-are interesa nici macar numarul romanilor impuscati la Universitatea din Virginia, atunci sunt sigura ca alea 2-3 familii de romani ale caror copii invata pe acolo – sunt interesate sa auda astfel de detalii pe la stiri
In schimb, sunt de acord ca de multe ori jurnalistii exagereaza atunci cand ii baga omului microfonul in gura sa-l intrebe cum se simte acum k i-a murit nu stiu ce ruda in nu stiu ce circumstante.
august 21, 2008 at 10:35
[...] Bang-ul blogului meu, aici: http://mantzy.wordpress.com/2007/04/17/au-murit-romani-si-altii/ [...]
august 22, 2008 at 18:59
Detest stirile de acest tip, am fost, imi amintesc, profund indignata acum multi ani pe stirile PRO TV, atat de indignata incat am refuzat multa vreme sa ma mai uit la PRO TV. Au avut ei odata o stire, prezentata de gura mult laudata (prea mult dupa gustul meu…) a Andreei Esca, iar in reportajul care insotea acea stire, doi reporteri PRO TV, de o mizerabila “calitate” umana, se duceau la usa unei femei, ai carei doi copii inca dormeau la acea ora a diminetii si, dupa ce i-au bagat o lumina intensa in ochi si un micrifon in gura, au intrebat-o ce face sotul ei; femeia a raspuns speriata ca a plecat la lucru, si cei doi monstri au continuat “interviul” spunandu-i sec acelei biete femei ca: “sotul dumneavoastra a cazut cu avionul, a murit, ce aveti de zis?” Sa iti spun ca m-am simtit mizerabil eu insami doar fiindca uitandu-ma la acea “stire” incalificabila am vazut fata femeii filmata in gros plan de acei nesimtiti cum se albeste, cum striga tacut, ca in Munch, cum nu reuseste decat sa scoata doua vorbe dezarticulate si sa spuna, “glumiti, nu-i asa?”. Nu, nesimtitii aceia nu glumeau, spuneau adevarul, sotul femii, pilot, tocmai murise prabusindu-se cu avionul iar ei erau cei mai grozavi stiristi din lume ca filmau pe viu cum cade cerul in capul unui om, cum ia nastere disperarea in ochii cuiva, cum incepe tragedia unei vieti, a mai multor vieti… Nu am uitat niciodata chipul acelei femei si nu am mai suportat-o cu adevarat niciodata pe Andreea Esca, cea care citea cu vocea ei bine sustinuta, cu o mare frecventa a cuvintelor pe minut,caracteristica ei, geniala prezentatoare de la PRO TV, despre o tragedie adevarata, filmata pe viu, creata aproape ca reportaj de colegii ei, la fel de insensibili ca ea. Am avut impresia clara ca cei doi reporteri si Andreea Esca ar fi putut fi gardieni perfecti in lagarul de la Auschwitz.