1: De ce fac Dolce&Gabbana, Versace ş.a.m.d. tricouri de prost-gust? Dă alea cu numele firmei scris maaaare, cu ţinte, cu litere lucioase, argintii. Dă alea strâmte şi albe. Sau curele cu D&G dă neam prost, să se vadă firma din acceleratul Bucureşti-Constanţa când posesorul stă călare pe SUV. Păi, să nu-ţi vină să te pişi pe Donatella şi pe mormântu lu tac-su?! Ce-ar fi să introducă şi alte firme (mai subtile) noua modă? Să vezi tricouri Lacoste cu un crocodil uriaş de culoare verde-brotăcel-aligator pe spate şi cu ţinte în loc de solzi? Iar pe faţă să scrie LACOSTE de multe ori, de câte ori încape, de cel puţin 50 de ori, cu auriu. Eu mi-aş lua unu’ dă ăla, ca să subliniez că io sunt un tip cu gust, care apreciază brandurile fine, ce caru’ meu!?

2. Care-i treaba cu bronzatul? De ce aş vrea io, bărbat, şi pe deasupra şi brunet (mai ales pe deasupra, că pe dinăuntru mă simt destul de deschis, ca să zic aşa), să mă bronzez? Ce, nu mă crede şefu’ că am fost la mare? Mi s-a urât cu tenul normal şi am nevoie de un cancer de piele? Dacă sunt bronzat sunt mai latino-macho? Sunt mai big-dick-nigger? Mă asortez mai bine cu tricoul Lacoste pe care spuneam mai sus că-l voi cumpăra? De ce să nu port tricou când nu sunt în apă? De ce să mă ung cu alifii şi loţiuni când pot să stau în casă când e soare? Nu, bă, mie îmi place seara la mare. Că de bronzat mă pot bronza şi pe bloc. Dar nu urc niciodată pe bloc, şi ştiţi de ce? Pentru că NU VREAU SĂ MĂ BRONZEZ! Şi dacă mă întreabă cineva dacă m-am bronzat cât am fost la mare sau, mai rău, dacă face vreunul remarca “vai, ce te-ai bronzat!”, să ştie de pe acum de la mine că în clipa aia mi-l/mi-o imaginez sugându-mi-o.