Mi-a fost întotdeauna simpatic Maicăl. Semăna cu unul din personajele poveştilor mele pe care nu le-a citit nimeni niciodată: voia să fie altcineva. Maicăl voia să fie alb. Şi a reuşit. Suck this, Mother Nature! Nu întreb acum dacă şi-o fi tăiat şi din pluă, că nu e momentul. Eram mic cînd îşi smulgeau piţipoancele vremurilor părul şi hainele la concertele lui, dar îmi amintesc că prietenii mai mari aveau un adevărat cult pentru el. Măcar şi pentru asta – că de la Beatles încoace nu s-au mai înregistrat atîtea leşinuri în grup, la un concert, Michael Jackson merită să ne gîndim la el un pic. Nu vreau să continui cu patetismul, aşa că le sugerez cotidienelor mai quality o metaforă: a insistat să joace cu albele, dar a pierdut. Pîna una-alta, adio, Maicăl, şi sper ca, după modelul musulmanilor, să ai parte de 72 de băieţei virgini acolo unde eşti acum. Ca să te joci cu ei, desigur, nebunaticule!

PS – pentru ăia care se vor gîndi să mă corecteze, am scris “Micheal” la tag-uri ca să fac un experiment. La cîţi semi-analfabeţi vor căuta mîine informaţii pe Google, să vedeţi cum cîteva sute caută “Micheal” Jackson şi ajung la mine pe blog. Mwhahaha!