Revista Ciao e un căcat, iar Irina-Margareta Nistor e o vacă proastă

Sunt la mare şi fac tot posibilul să nu mă enervez. Unul dintre prietenii cu care mă dezenervez la mare mi-a aruncat, deunăzi, în rucsacul cu care tocmai plecam de la plajă, revista Ciao, cumpărată, probabil, de vreun alt amic neinspirat (a se citi: prietena unui prieten, dar nu sunt misogin când vine vorba de prietenele prietenilor). Grozav, mi-am zis eu acasă, când, dezamăgit de Vargas Llosa, m-am gândit că Ciao ar fi un laxativ foarte eficient. Ei bine, iniţial am vrut să număr totalul cuvintelor care apar în revista Ciao, care are 65 de pagini. Dar am zis că nu merită, totuşi, efortul. Am numărat, în schimb, paginile: în primele 50 de pagini, revista Ciao nu are decât poze. Cu vedete, semi-vedete şi sferto-vedete. Nici un text, doar câteva reclame şi, eventual, ceva explicaţii la unele dintre fotografii. În paginile 50-55 sunt cronici de film ale Irinei-Margareta Nistor (o ştiţi voi, vocea aia cumplit de enervantă care dubla filmele de pe “video” demult). De fapt, doar în patru pagini sunt cronici, că a cincea e de reclamă. De la 55 la 60 sunt, din nou, poze. Deci 4 pagini cu text, 61 de pagini fără text. Mă gândesc că nici ăştia de la Ciao nu sunt chiar retardaţi (ci numai extrem de proşti), deci deduc că asta vor cititorii revistei: 61 de pagini cu vedete scărpinându-se în cur şi 4 pagini cu cronici de film ale idioatei de care vă zisei mai sus. Deci, da, cititorii Ciao sunt mai proşti decât ei (ei - redactorii), ceea ce îi face puţin mai deştepţi decât un babuin dezaxat şi traumatizat din cauza repetatelor violuri anale la care a fost supus.

Cât despre singurele texte din acest jeg de revistă, ele nu puteau fi decât pe măsura hârtiei igienice în care şi-au găsit locul. Sar repede peste faptul că Irina Margareta Nistor nu se pricepe să scrie ea însăşi texte pe care nu le-a gândit vreun mare regizor înainte. Dar singurul lucru care mă uimeşte mai mult decât filmele recomandate de ea sunt filmele NERECOMANDATE de dumneaei. Acu câteva luni, o înjuram cu colegii de redacţie, după ce pusese cel mai recent Asterix şi Obelix pe primul loc la filmele săptămânii şi Sweeney Todd pe ultimul. Pe primul nu l-am urmărit, după ce am citit zeci de cronici care mă implorau să nu merg la o asemenea porcărie şi am auzit alte câteva păreri ale unor prieteni care aveau, în esenţă, acelaşi mesaj. Al doilea (cel despre care idioata de Nistor spunea că-i de căcat) a fost un film bun, un musical reuşit şi un thriller aproape impecabil. Pe ăsta l-am văzut şi, din nou, părerea îmi e susţinută de zeci de cronici pozitive ale unor critici ceva mai celebri decât IMN.

Ei bine, Irina a recidivat în acest număr din Ciao, unde pune Totul despre sex pe primul loc al filmelor din vara asta (!), iar pe ultimul loc aşează, cu o nesimţire vecină cu mirosul de transpiraţie, Juno, una dintre cele mai lăudate pelicule ale anului (başca Oscarul pentru scenariu). Vreau să citez din ambele cronici.

Deci, despre Totul despre sex, IMN spune: “Două ore şi jumătate extrem de agreabile, dar mai degrabă pentru cinefile decât pentru cinefili.” Ce zice asta, Doreleee?! Pentru cine?! Cine…file?! Deci la Totul despre sex se uită cinefilele, nu curvele cărora le place comedia proastă şi femeile aflate la criza vârstei de 25 - 50 de ani?! Hai, sictir, umflato! Ia dvd-ul cu Totul despre sex şi bagă-ţi-l în cur. Dar nu înainte să-l introduci în DVD Player, pentru că acela (n.r. - curul Margaretei Nistor) e singurul loc în care această insultă pentru cinematografie şi bunul-gust ar trebui să ruleze.

În fine, în continuare, vaca a găsit că e nimerit să se ia de Juno, un film de o fineţe remarcabilă, cu personaje adorabile, amuzant, alert şi cu o poveste excelentă. Din nou, nu e numai părerea mea, ci a multor oameni mai pricepuţi. Iată cum începe simulacrul de cronică de film al Irinei Margareta Nistor: “deşi a luat Oscarul pentru scenariu, iniţial nu m-a impresionat cine ştie ce. Doar că, între timp, apărând povestea din viaţa reală din România a fetiţei care aşteaptă un copil la numai 11 ani, întâmplarea lui Juno, o adolescentă care rămâne însărcinată, tot din inconstienţă, nu cu vărul, ci cu un amic, a devenit mai intereasntă.” WHAT?! OMFG!!! Să moooori tu că ai asociat un film dulce şi vesel cu un caz înfiorător dintr-o familie de ţigani cocliţi?! Şi că, astfel, “a devenit interesant”!? Să mă fut inconştient (fără prezervativ, adică, că văd că asta înseamnă inconştienţă la matale) în asocierile tale, Margareto! Dar să continuu cu fragmente de cronică: “Scenariul este semnat de o fostă dansatoare la bară, cu numele de scenă Diablo City şi cu faţă de Emo, dar, ulterior, presa cinematografică din întreaga lume n-a mai contenit cu elogiile, iar tinerele, inclusiv authtonele, s-au lăsat înduioşate de personajul lui Ellen Page, de Juno, rămânându-ne doar speranţa că n-or să se molipsească de această obrăznicie antipatică.”  Dumnezeule, ce comentariu de babă văduvă nefutută de la etajul unu şi cu borcane de dulceaţă pe balcon! Antipatică eşti tu cu tot neamul tău, fă! Revin la prima parte a citatului, în care, cu o ironie care se vrea fină şi cu multe cuvinte la peiorativ, Irina Margareta Nistor îşi ia avânt ca să o facă praf pe scenaristă. Deci “dansatoare la bară cu faţă de Emo” zici, ha, Irino?! Şi tu ce pulile noastre eşti?! Ziaristă la Ciao cu faţă de babă care ţese goblenuri, nu? Aia e o curvă cu Oscar, tu eşti o hoaşcă plătită cu 10 milioane pe lună să scrie fraze lungi şi proaste într-o revistă de scandal. Care-i mai câştigată? Şi ştii ce-i şi mai nasol? Că pun pariu că tu ai da job-ul de la Ciao şi jumătate din împărăţie doar ca să ai cu ce să te faci stripteuză şi, eventual, curvă, fie ea şi fără de Oscar.

 

Dumnezeu o arde pe YouTube

Da, recunosc: azi treceam printr-o criză de personalitate şi mi-am căutat numele pe google. Şi da, am mai făcut-o şi înainte, dar cu ceva luni/ani în urmă, când rezultatele nu au fost satisfăcătoare (apăream pe la o petiţie împotriva torturării animalelor, jalnic), aşa că am renunţat. Nici de data asta n-au fost cine-ştie-ce rezultate, dar unul din ele m-a amuzat: cineva a pus pe YouTube filmuleţele în care noi (câţiva colegi de la Caţavencu) făceam reclamă noului almanah (Senzaţii Tari, sper că nu l-aţi ratat) povestindu-ne textele. Dar nu asta voiam să vă povestesc, chit că apariţia pe YouTube o fi, te pomeneşti, apogeul carierei mele de jurnalist. Cel mai interesant mi s-a părut faptul că, în dreapta, la “related videos”, al cincilea filmuleţ e un clip cu Beatles. Nu ştiu dacă Youtube-ul e atât de inteligent încât ştie care sunt preferinţele mele (având în vedere celelalte “related videos-uri”, nu cred), vă las pe voi, ăştia mai pricepuţi în ale web-ului, să vă daţi cu părerea. S-ar putea şi să fie o întâmplare. Sau s-ar putea să fie răspunsul la întrebarea care îi macină pe internauţi de la Începuturi: oare există Dumnezeul YouTube-ului?

Na, că vă dau şi link-ul: http://www.youtube.com/watch?v=AFmMA2vMVE4

PS - îmi cer scuze pentru titlul care nu prea are legătură cu textul, dar, tot postând de mai bine de un an, am descoperit ceva: Dumnezeu şi Andreea Spătaru fac trafic. Dacă foloseşti unul dintre cele două nume în titlu, ai asigurate vreo 20 de vizite pe zi numai de pe Google. Felicitări, deci, lui Dumnezeu şi Andreei Spătaru şi PR-ilor lor! Cele bune!

 

La Liberty Parade se duc poponarii, curvele şi proştii

Venisem şi eu acasă în seara noaptea dimineaţa asta. Şi-am zis să fiu băiat responsabil, să-mi verific mail-ul de serviciu. Şi ia uitaţi-vă ce primesc:

“Va semnalam aparitia unui nou comunicat de presa din domeniul : MONDEN / LIFESTYLE

Senzationalul Liberty Parade 2008

Radio 21 Romania

Cuvintele sunt intotdeauna prea putin. Prea putin pentru a putea descrie ceea ce nici macar privirea nu poate cuprinde. De pe scena Liberty Parade 2008 nu se poate vedea locul de unde incepe si in care se termina multimea de oameni. Pur si simplu, ochii nu bat pana acolo. Se vede o masa nesfarsita si miscatoare de suflete, dansand, o mare uriasa de maini ridicate in aer, un ocean de fiinte care umplu, pur si simplu, toata imensitatea plajei, mult in afara spatiului ingradit al Liberty Parade Arena…
“Cati oameni crezi ca sunt acum, aici?”
“Toti! Toti oamenii sunt aici!”, suna un schimb de replici din multime….”

Cuvintele sunt, într-adevăr, prea puţin. Te uiţi la ăştia şi ţi se face dor de manelişti. Tocmai ce-am scris fraza asta, dar e prea puţin. De pe scena Liberty Parade 2008 nu se poate vedea locul de unde începe şi unde se termină mulţimea de proşti. Pur şi simplu, jeturile de urină nu bat până acolo. Se vede o masă nesfârşită….. GATA! STOP! BĂĂĂ, da’ ce metafizici s-au făcut hauserii de azi!! Beşiţi, mă, retarzilor!!! Câţi proşti cred c-au fost atunci, acolo? TOŢI!!! TOŢI PROŞTII AU FOST ACOLO! …suna un schimb de replici din multime

Dacă ai fost (vreodată) la Liberty Parade, trebuie să taci. Părerea ta nu contează, pentru că eşti houser coclit. Dacă n-ai fost, te invit să râdem de ei. … … … Gata? Acum să-i ignorăm.

 

Azi sunt la cură de slăbire a vehemenţei

Azi nu voi fi supărat. Azi voi fi tolerant, maleabil, înţelegător, uşuratic, ignorant, pacifist, îngăduitor şi politicos. Azi voi oferi locul meu în autobuz unui libidinos cu 300 de grame de gel în freză. Azi voi zâmbi când un şofer nu mă va lăsa să traversez pe zebră. Azi voi crede că o mamă care îşi cumpără un pachet de ţigări apoi îi refuză copilului ei o ciocolată e o mamă bună, care ştie că comunismul a fost un căcat şi că toţi oamenii, începând cu copilul ei, trebuie să ştie că nimic nu li se cuvine şi nu le pică din cer. Azi voi asculta manele; ba chiar voi fredona o manea, în metrou. Azi voi adora aglomeraţia şi subsuoara burtosului transpirat de lângă mine îmi va mirosi a tei şi scorţişoară. Azi voi lăsa chelnerului bacşiş direct proporţional cu timpul de onorare a comenzii. Azi mă voi îndrăgosti de ţeava de eşapament a unui SUV şi o voi fute iubi cu pasiune. Azi voi aprecia canicula şi îmi voi linge transpiraţia de pe buza de sus, iar aceasta va avea gust de pizdă cremă de zahăr ars. Azi mă voi duce la un film prost şi îmi va plăcea, apoi îmi voi sfătui toţi prietenii să se ducă să-l vadă, dacă n-au făcut-o deja. Azi voi trece pe la muncitorii din pasajul de la Universitate şi le voi mulţumi că au distrus McDonalds-ul, Gregory’s-ul, Coffee Grind-ul şi anticariatele alea inutile şi au ridicat în locul lor mult praf, tone de praf care vor provoca boli incurabile multor oameni răi. Azi îi voi fi recunoscător lu’ Videanu că n-a cumpărat decât paişpe autobuze cu aer condiţionat pentru tot Bucureştiul, ştiind că pe mine mă doare o ureche de la curent. Azi îl voi înţelege pe taximetristul care a ales cea mai ocolitoare rută posibilă; îi mor copiii de foame cu celularele la ureche, iar el poate va afla, până la urmă, când va câştiga suficient, dacă nevastă-sa se prostituează de plăcere sau pentru a aduce bani în casă. Azi voi şti că lumea e un closet şi România un căcat, dar le voi mirosi cu plăcere.

Azi îmi vor plăcea toate cele de mai sus, dar mâine… mâine îmi bag pula-n ei!!!

* “azi” nu e o zi specială pentru mine. Nu am avut nici o revelaţie, nu am visat nimic, nu am fumat iarbă şi nu ştiu pe nimeni care să se fi născut pe 16 (iar, dacă ar trebui să ştiu, îmi cer scuze). Pur şi simplu am nevoie de o zi liberă. Ia mai agitaţi-vă şi voi, dă-vă dracu’!

 

Penis captivantus

Când eram mic, prin clasa unşpea (ha-ha), mă uitam la Big Brother cu un borcan lângă mine. Poate că aşa vă veţi explica de ce, la întoarcerea de la redacţie, azi, m-am oprit pe un trotuar din apropierea blocului meu ca să trag cu ochiul la doi cărăbuşi care făceau sex futându-se. Aveam să-mi regret voyeurismul când, după câteva secunde, cei doi cărăbuşi au devenit unul şi au plecat (probabil nervoşi), unul cu spatele şi celălalt cu faţa, spre un loc mai ferit în care să facă dragoste cu penetrare. Un caz clasic, cum auzim la ştiri cu miile, de penis captivus la cărăbuşi. Cărăbuşii sunt o societate destul de înapoiată, după părerea mea, şi nu cred că au doctori şi spitale, deci sunt toate şansele ca îndrăgostiţii exhibiţionişti să rămână aşa pentru multă vreme. Ba chiar, la cât de neatent circulau pe trotuar, poate nici moartea nu-i va despărţi.  Am plecat puţin jenat, gândindu-mă câte necazuri i-am făcut cărăbuşului mascul, căruia îi va fi greu să pretindă că nimic nu s-a întâmplat data viitoare când va ieşi la bere cu băieţii şi nu i se va mai pune clasica întrebare “de când n-ai mai făcut sex?”, ci uşor ironica “de când faci sex?”.

Acum, că mi-am luat o piatră de pe inimă, vreau să vă informez că era vorba de specia aia de cărăbuş de care e pline trotuarele, roşii cu pete negre. În restul drumului până acasă am fost mai atent şi am mai văzut cel puţin douăzeci de cărăbuşi singuri. Asta mă face să cred că aceste insecte nu au o viaţă sexuală foarte activă, ceea ce explică şi faptul că sunt o specie nu foarte evoluată (doar ştim cu toţii că omenirea a progresat datorită ambiţiei unor oameni care au vrut să compenseze anumite chestii ;))

Cărăbush Jr.

 

Cel mai de căcat blog (via Moceanu) — R.I.P.

Nu ştiu câţi intraţi pe blogul lui Moceanu, dar nu puteam să vă las să rataţi descoperirea pe care a făcut-o. Ceva unic, irepetabil, ceva (mă scuzaţi!) sublim de penibil. Nu vă mai fierb - e vorba despre un blog. “Blog de leu“, îi zice, şi e al unui prost îndrăgostit. Şi când spun “prost” sper să nu credeţi că dragostea are ceva de-a face cu asta. Un cretin îngrăgostit. E bine aşa? Da, da, şi cretinii se îndrăgostesc, după cum veţi vedea şi voi după ce intraţi pe acest blog. Nu pot să nu vă dau un preview, un Worst Of, un “purpuriu” (odă ţie, Horia Ivanovici!) al celor mai penibile fragmente din blogul acestui om cu orgoliu enorm (zice el), cu un căcat enorm în loc de creier (zicem noi):

1. “Leul” iubeşte ca-n “300″, cu “apărătoarea” sprijinită în pământ, în “Starea Alfa”: “Azi de dimineata am fost surprins de Luna, care din nou si-a facut prezenta in cadrul vietii mele. Oare a fost rau sau bine ? A fost rau, pentru ca m-a durut enorm, atatea sulite aruncate-n vazduh spre pieptul meu…. nu s-a mai vazut doar in filmu “300″[care defapt erau sageti ce au intunecat cerul]. si la fel cum ei stateau cu aparatorile sprijinite-n pamant si cu dorinta de a lupta impotriva lor, la fel stateam si eu neputiincios si fara de vlaga in fata ei, incepand sa tremur ca un vulcan ce avea sa erupa…“

2. Blog de leu, logică de papagal: “Daca ma iubesti si mai vrei sa ma ai, spune-mi… Daca ma iubesti si nu mai vrei sa fim impreuna, lasa-ma ! pentru ca atunci nu ma iubesti.”

3. “Leul” ne dă emoţii: “Da tu nu vrei sa ma mai vezi Mi-e atat de dor de tine incat ma doare, acolo jos [...]” Stooop! Pauzăăă! Întrerupem acest program pentru o întrebare-fulger: spuneţi UNDE “ACOLO JOS” ÎL DOARE PE “LEU” şi câştigaţi o metaforă de-a maestrului! Continuăm citatul. Răspunsul la întrebare, era, deci: “[...] adanc intre amintirile tale, care TOATE MA DOR ca nu mai esti langa mine…“

4. Pentru cei care au ghicit continuarea, iată şi metafora promisă (cei care n-au ghicit-o sunt rugaţi să treacă la punctul următor): “De dimineata m-am trezit cu roua visurilor la ochi” Unii le zic zgăberţe, alţii “căcat de mâţă”, alţii “puchini”, puţini le spun “urdori”. Da’ nu, “LEUL” le numeşte “roua visurilor”. Şi dacă ejaculez eu pe faţa ta, aia ce e, “LEULE”? Ambrozia ciclopilor? Spală-te draq pe ochi!

5. În fine, ar mai fi multe de citat. Vă las pe voi să le descoperiţi. Închei cu o declaraţie de dragoste a “LEULUI”: “Uluitoareo, mi-e dor de tine…“

PS - “LEULE”, îţi mulţumim că exişti. Fără tine, mulţi dintre noi s-ar fi gândit că prostia e relativă şi că poate noi înşine suntem nişte boi. Da’ nu, tu ne-ai demonstrat că încă stăm bine. Mulţumiri şi ţie, Mocene, eşti un scouter bun! Dau o bere.

vă mai bag un PS, special pentru Radu. Uite, bă, animalu’ ăsta de mai sus e mare fan Chirilă. Îţi va plăcea. I-auzi ce zice: “Daca ar exista cate un Tudor Chirila in fiecare suflet, sa cante melodiile sale pline de duiosie, durere, dragoste, dezamagire, puternicie, chinuri, mare… as putea spune ca fiecare om ar avea suflet cald, ar sti ce inseamna “IUBIRE”, ar sti ce inseamna “DURERE”“. Eu zic că dacă ar exista câte un Tudor Chirilă în fiecare CUR (nu suflet), de-abia atunci am şti ce înseamnă “DURERE”.

POST EDIT - azi e o zi tristă în lumea bloggerilor. În urma remarcelor încurajatoare ale mele şi-ale lu’ Moceanu, LEUL şi-a şters blogul. Ne pare rău că nu puteţi citi acum decât frânturi. Personal, mă simt ca servitorul lu’ Gogol care a văzut “Suflete moarte” arzând. De ce, ah, de ce n-am păstrat mai mult? Leule, oriunde ai fi, TE RUGĂM, REVINO!

POST POST EDIT - în timp ce deplângeam, cu Moceanu, dispariţia prematură de pe lumea blogurilor a Leului, această sursă nesecată de umor, m-am gândit la ceva cutremurător: dacă Leul s-a sinucis? Slavă domnului, tendinţe avea căcălău. Dacă noi am fost cei care am suflat pe el când se afla pe marginea prăpastiei? Faptul că şi-a şters blogul e un indiciu clar. Opera era de proporţii, nu jucărie, un fel de operă de viaţă. Mâine ne vom uita la ştiri mai atenţi ca de obicei! Până atunci, mulţumită Mariei, am reuşit să mai salvez câteva fragmente din răposatul blog al Leului, fragmente care vor rămâne, nu mă îndoiesc, nemuritoare. Leule, sperăm că, acolo unde eşti, eşti la fel de idiot şi-i faci pe oameni să râdă. Rândurile următoare sunt în amintirea ta:

“De cateva zile imi invadeaza in cap un cuvant… INCOGNITO… nu auzisem de el in viata mea, dar mi-a venit in cap pur si simplu, si abea azi, cand citisem in DEX, am gasit ca este vorba de… mine, eu sunt incognito… persoana ce calatoreste anonim… “

“Imi pare rau in fiecare zi pentru multe chestii, astfel ma pedepseste inima ca nu am ascultat-o, bagandu-ma in celula cu inamicul, cu parerea de rau, cu durerea si cu amintirile. In fiecare zi sunt amenintat cu moartea, in fiecare zi sunt batut, in fiecare zi sunt… ranit.”

(din postul “Platonic”): “[...] in timp ce NE iubim ca doi indragostiti cu vechime in relatie de ceva vreme. [...]“

“De dimineata m-am trezit cu roua visurilor la ochi, patru lacrimi au curs dealungul obrazului meu drept incercand sa-mi umezeasca buzele, incercand sa reproduca atingerea cristalina a duioseniei buzelor EI… dar nici una nu a ajuns, pentru ca sufar de … Patru lacrimi inflacarate au strabatut zona bombardamentelor cu pupici dulci, calzi, fini, iubitori, molesitori… si toate s-au scurs departe de … Inima mea e cea care a trimis cei patru soldati cristalini“

” Ohh, TU… Entitate fara definitie si fara nume, de ce gandurile mele te lingusesc la simplul auz ? De ce iti slavesc atingerea si de ce sufletul meu iti apartine in totalitate ? …. De ce gandurile tale ma duc intr-o stare de ebrietate si ma fac sa cad in genunchi ?… De ce ?! Asteptasem cu sufletul la gura, sa TE VAD aseara… nu ai venit, iau o sorbitura de bere in continuare, trag puternic din tigara si … continui sa-mi spun poezia dramatica trecuta prin pixul a altui nebun ce a iubit, ma opresc, ma uit in jurul meu, atatea fete necunoscute, desi stiam mai mult de jumate dintre ei… lipseai TU… entitate fara definitie si fara nume…. LUNA mea… “

NU TE VOM UITA, LEULE!

 

Manifest pentru minimalism în televiziune (episodul 1 şi poate ultimul)

Tot uitându-mă la televizor în ultima vreme strict în interes de serviciu, cum bine au remarcat unii dintre voi, am început să remarc greşelile pe care le fac televiziunile şi realizatorii TV din România. Una dintre cele mai mari este că se sttraduiesc prea mult, oferă produse prea complexe, intră prea adânc în detalii. Există multe emisiuni care pornesc de la o singură idee bună, dar scad în calitate din cauza unor chestii adiacente. Să le luam pe categorii:

Emisiuni cu ţâţe

Nu ştiu cine a avut primul ideea, dar ţâţele la televizor au fost una din marile invenţii ale secolului XX. Şi atunci, de ce să întinăm nobilele idealuri şi uriaşul potenţial al ţâţelor vulgarizând conceptul cu tot felul de lucruri de umplutură (invitaţi, public, scenariu, sunet)?

De exemplu, Megastar. Oamenii normali se uită la Megastar doar ca s-o vadă pe Andreea Raicu în ţinute lejere pe o scenă care oferă nenumărate posibilităţi de filmare de jos. La ce-or mai fi avut nevoie de triştii ăia care se chinuiesc să cânte sau de juriul ăla obosit?

Sau ştirile sportive de la Antena 1, cu Simona Pătruleasa. Deci, domnu’ Voiculescu, dacă vrem să aflam noutăţi din sport, cumpărăm un ziar, intrăm pe un site, ne sunăm vecinul tablagiu care ţine televizorul deschis pe Sport.ro non-stop. Tăiaţi-i, dom’le, sunetul lu’ Pătruleasa! Camera 1, gros-plan pe silicoane!

Ca să nu mai zic de Duminica in familie! Doamne, ce risipă de resurse, câţi cameramani, câţi invitaţi, câtă muncă de creaţie, totul ca să-i arăţi mamelele lu’ Răduleasca!

Sau Teo! Ei, nu, hai c-am glumit…

Emisiuni cu prea mulţi oameni

Mai există o categorie de emisiuni care au prea multi prezentatori/moderatori/realizatori. Deseori, e vorba de un singur prezentator, caz în care sunt cu unul mai mulţi prezentatori decât ar trebui.

Mă uitam zilele trecute la emisiunea “Feţele Cotidianului”, de pe Realitatea, cu Dinescu, Hurezeanu, Buşcu, Turcescu şi Ursu. Şi mă gândeam: hei, uite o emisiune care ar putea fi bună; dacă n-ar fi Turcescu… sau Ursu… sau Hurezeanu. Ia mai disponibilizaţi, măi, că oricum Dinescu vorbeşte cât pentru patru.

Sau luni am văzut prima ediţie a emisiunii Miştok Show, a comicului-expirat Viorel Gaiţă. Texte obosite, un coprezentator penibil şi invitaţi plictisitori. În schimb, mi s-a părut mişto ideea cu mesajele inventate de pe crawl, trimise, chipurile, de telespectatori. De exemplu: “Viorel, întoarce-te la Pro TV!”, semnat: Adrian Sârbu. Bună. Păi, să facă emisiune numai cu burtiera, de acum. Ecranul să fie negru. Sau să dea un film mut cu ţâţe, nu?

Şi Sinteza Zilei ar fi OK, dar fără Gâdea. Sau Cristoiu. Sau Radu Tudor. Să fie doar nebunul ăla, cum îl cheamă? Dar să nu vorbească, că-i prost. Doar să cânte!

Cronica Carcotaşilor ar fi mişto şi aia, da’ fără nesăraţii ăia de Huidu şi Găinuşă. Şi fără cameramanul ăla cu meclă de retardat, sau celălalt, barbosul cu faţă e sofer de excavator. Glume de alea putem face şi noi acasă, baieti, aşa că scutiţi-ne şi daţi numai gafele. A, şi ţâţele alea patru!

- va urma (cred)-

 

Încă un text cu pulă + o glumă de taxi-bază

Mi-au zis unii pe Hotnews că fac glume de colţu’ blocului. Mă bucur că au remarcat. Vreau să fie clar: îmi place umorul de colţul blocului, de autobază, de stadion, de şantier, de cartier, de maidan, de 336. Îmi place umorul vulgar, atâta timp cât nu e de prost-gust, desigur (iar de prost-gust e DOAR atunci când nu e amuzant). Îmi place la fel de mult pe cât îmi plac oamenii inteligenţi, dar care nu se sfiesc să spună “PULĂ” când circumstanţele o cer şi mai ales când n-o cer. Urăsc doamnele finuţe şi puritane pe care, când aud “PULĂ”, le ia cu leşin şi-şi dau ochii peste cap, deşi acasă sug PULA fără să ştie, că ele zic că fac sex oral, când, de fapt, în adâncul sufletului, ştiu şi ele la fel de bine ca noi că iau MUIE. Urăsc domnii sofisticaţi cu pretenţii de intelectuali care când aud “PIZDĂ” zâmbesc superior şi se întreabă dacă să te contreze cu un citat din Abatele Prevost, dar decid că nu meriţi şi te lasă în vulgaritatea ta tristă, fericiţi că numai ei s-au masturbat după ce au citit Manon Lescaut, doamne-fereşte să fi făcut LABA. Şi să nu mă supere ăştia care se regăsesc în categoriile de mai sus, că poate încep o campanie de reabilitare a PULII, MUII, PIZDEI, LABEI şi FUTUTULUI. Până una-alta, le ofer un bilet gratis, all-inclusive, în pula mea. Numai dus.

De acum, o să pun pe blog cât mai multe mostre de umor de autobază. Aşa, să moară se-ştiu-ei-care de ciudă. Episodul 1: în staţia de taxi-uri de la Universitate, o doamnă înţepată, cu ochelari şi cămaşă închisă până la ultimul nasture (genul pe care l-am descris mai sus), se urcă într-un taxi, pe locul din spate-dreapta. Un taximetrist liber care o freca vis-a-vis, genul bătrânel bonom şi de încredere, se adresează şoferului în maşina căruia tocmai se urcase doamna: “Auzi, bă, ai scăpat de condamnarea aia pentru tâlhărie, viol şi tentativă de omor?”. A spus-o simplu, plat, aparent de dragul conversaţiei, dar foarte serios, fără nici o urmă de zâmbet pe chip. Şoferul care tocmai fusese ocupat de doamna de care vă povesteam (un şmecheraş pe la 30 de ani), îi răspunde colegului său cu aceeaşi naturaleţe şi da, aceeaşi seriozitate: “da, mă, o mai am doar pe aia pentru agresiune şi p’aia pentru perversiuni sexuale cu morţi”. Şi pleacă. M-am uitat la feţele taximetriştilor - nici un zâmbet. M-am uitat la faţa doamnei înţepate - era cel puţin îngrijorată, dacă nu cumva disperată. M-am râs.

 

Wanted și nu prea

La noi în redacție e frig. Ha-ha-ha, vă ofticați, așa-i? Da’, acu pe bune, e frig. Așa că ne-am dus (vreo trei oameni) la film peste drum, la Cinema Pro. Un film cu Angelina Jolie și Morgan Freeman. Ce puteam cere mai mult?

Păi, am fi putut cere un film original, în căcat. N-am avut parte. “Wanted” este o selecție de faze bune dar fumate din filme de acțiune bune dar fumate. Un fel de purpuriu din filme de actiune celebre, cum ar zice boul de Horia Ivanovici. Să le luăm pe rând:

1.  Matrix. De aici vine personajul principal: ratatul cu muie de adolescent. Acolo era Keanu Reeves, aici e James McAvoy (a jucat și-n filme bune, să știți, vezi Last King of Scotland). Pasul doi: ratatul descoperă că el este ALESUL. Este luat de un grup de oameni care NU, nu se pot feri de gloanțe, dar pot face gloanțele să se ferească de tine. Adică gloanțele cu care trag ei pot ocoli chestii, pot să tragă cu efect, ca Beckham. Vorba aia, faci o lume in care oamenii merg in maini si se saluta cu picioarele si-ti spui: “Baaaaai, ce lume originala am creat!” Șeful grupului nu este Morpheus, ci Morgan Freeman. Puțin mai bătrân și mai slab, deci, dar la fel de negru. Ratatul ales își începe antrenamentele. Mai întâi toți se îndoiesc de el, dovadă că ceilalți din grup au fost prea ocupați să omoare oameni ca să se uite la Matrix.

2.  Terminator 2. El – ratatul este protejat de ea (Angelina Jolie) – o super-eroină cu puteri mai mici (vezi Arnold) decât super-anti-eroul care vrea să-l omoare. Clasica urmărire cu camionul. De data asta ei nu sunt pe bicicletă, ci într-un Viper. Dar ăla rău tot în camion e.

 3.  Minority Report. Grupul ăsta de care vă vorbeam e o frăție care omoară niște oameni ale căror nume le sunt date de un război de țesut. Nu vin scrise pe bile, deci, ci pe goblenuri. Din nou foarte original. Nu întrebați de ce omoară ăștia oamenii ăia pe care nici măcar nu-i cunosc. Ei spun că pentru a păstra echilibrul în lume. Vrăjeală! De fapt, nu au nici o explicație. Evident, până la urmă numele personajului principal iese din goblen. Exaaaact ca al lu’ Tom Cruise.

4. Shoot’em Up - o suita de faze de super-actiune absolut neverosimile, desi spectaculoase. Dar macar Shoot’em Up e comedie.  

5.   Original Sin – Angelina Jolie își arată curul. Cam lăsat, iar ea e cam obosită și ridată. Dar tot ați fute-o și-n pzdă.

6.  Star Wars – la sfârșit, ăla rău ERA TA-SU, BĂĂĂ!

Și încă ceva. Un film recomandat contabililor. Veți vedea de ce.

 

 

Coiul lui Ahile

Am o intrebare care nu-mi da pace de muuuuult timp. Poate ma ajutati voi cu cateva pareri. Intrebarea e: oare daca-i dadeai un sut in coaie lu’ Ahile il durea? Sau tocmai d-asta era calcaiul punctul lui slab, ca avea coaiele-n calcaie? Dar daca-i infingeai un iatagan in inima? Il durea mai tare decat daca ii dadeai un bobarnac in calcai? Eu zic ca calcaiul lu’ Ahile e overrated. Parerea mea.