Acest text poate fi considerat literatură SF. Suntem în Regie, în luna ianuarie a anului 2008. Mai precis, în săptămâna premergătoare sesiunii.Cluburile din complex nu mai există decât în amintirea studenţilor. Ninge încet, iar în zăpada proaspătă se văd puţine urme de paşi. Regia nu a fost niciodată atât de liniştită… Dar haideţi să ne apropiem şi să vedem cu ce îşi umplu timpul locuitorii ei…                     

          Diana, poreclită “Hubba-Cluba”, şi Andreea, zisă “Digeica” (scris “DJ-ik”) sunt clubbere. Liniştea şi, în general, lipsa agitaţiei le provoacă depresii. Stau în fund pe bordura de vis-à-vis de Maxx şi ascultă melodii ale lui Marius Moga în căşti. Nostalgice, desenează în zăpadă cu tocul cizmelor de ultimă modă. Desenează băieţi care sfidează noaptea cu ochelarii lor de soare, fete cu coafuri îndrăzneţe, maşini scumpe cu neoane sub caroserie şi taxi-uri, multe taxi-uri… Au fost odată… Sunt triste ; ar recita din Bacovia, dacă ar şti cine-i ăla… E rău !           

          Mihai şi Oana au : mult talent la matematică, multe caiete cu multe pagini scrise şi multe dioptrii. Sunt în anul trei la Poli şi formează un cuplu încă din primul an, atunci când şi-au dat seama că au pasiuni comune : emisiunile de pe Discovery Science, desenele animate cu Dexter şi poziţia misionarului. Astăzi, ca şi ieri, învaţă. Rareori îşi aruncă privirea pe geam, nu pentru a contempla ninsoarea, ci pentru a număra fulgii. Mihai priveşte număratul fulgilor ca pe un exerciţiu foarte util unui viitor inginer. Oana este convinsă, la rândul ei, că orice doamnă-inginer ar trebui să ştie să numere. Ea şi Mihai nu au fost niciodată într-un club, dar desfiinţarea lor le-a adus o mare bucurie pe partea economică (vorba ştim-noi-cui) : nu au mai avut nevoie de termopane care să împiedice simfoniile lui Tiesto să pătrundă în cameră. E bine !                      

          Bănel şi Maradona ascultă manele, au Taraf TV pe programul 1 şi cred că Paul McCartney ar fi avut mai mare succes dacă ar fi cântat la acordeon în loc de bass. Cei doi îşi petrec NU-puţinul timp liber exersând cum să-şi lipească unul altuia bancnote pe frunte şi făcând cumpărături, în perpetua lor încercare de a asorta o şapcă la pantofii albi cu bot ascuţit, pantalonii negri cu dungă şi bluza strâns lipită de corp. Singurele personaje importante din viaţa lor în afară de ei înşişi sunt femeile şi duşmanii. Pentru ei, există doar clubul « Santos », sau « La manele », cum este cunoscut între iubitorii genului. S-a închis ? Ei, şi ? Femei şi duşmani e peste tot… E mişto !          

          Ion şi Gheorghe se consideră nişte oameni normali. Când dorm, visează că oamenii normali nu ascultă manele şi house. Apoi se trezesc. Ion şi Gheorghe sunt mai de folos societăţii treji. Au alergie la autorităţi şi la puterea de decizie folosită în mod abuziv. Nu se duc în cluburi decât când nu au de ales şi le este egal dacă ele există ori ba. Dar interdicţia, ca acţiune în sine, îi dezgustă. Îşi tratează dezgustul cu bere. Deşi Ion şi Gheorghe sunt mai de folos societăţii treji, Ion şi Gheorghe se îmbată des. Dar şi atunci fredonează cu aplomb refrenul lui Pink Floyd : “ Hey, teachers, leave us kids alone !”  Ion şi Gheorghe suntem noi… E trist, dar, culmea, încurajator!