Le ştiţi p-alea cu apelurile telefonice? La care trebuie să ghiceşti cuvinte (de obicei). Mai erau unele cu matematica. Nişte joculeţe. Dar au renunţat. S-au prins ei… Matematica nu e pentru români. Românul e boem, românul s-a născut poet. Românului îi plac cuvintele. Îi plac proverbele spirituale, îi plac expresiile cu tâlc, îi plac jocurile de cuvinte care îl fac să se simtă deştept. Îi plac înjurăturile tari, de mamă, de soră, de familie, în general. Nimeni nu zice „pulă” mai sincer şi mai frumos ca românul. Englezilor, fuck off cu fuck-ul vostru! Sunteţi nişte banali, sunteţi nişte prozaici! Românului îi plac literele multe, clare, răspicate. Românul are încă nostalgia emisiunii la care putea să cumpere vocale. Ah, dacă s-ar putea cumpăra vocale din piaţă!!! Ar fi omor! S-ar călca lumea în picioare, s-ar întoarce Ceauşescu în mormânt! A-uri, nu mai avem A-uri! Au băgat la Carrefour!!! Fuguţa acolo! Şi ar cumpăra românii pâna s-ar termina A-urile!

          Dar unde rămăsesem? Ah, da! La emisiunile cu fetele alea care te imploră să suni. Şi care spuneam că, mai nou, sunt doar cu cuvinte care trebuie (DOH!) ghicite. Cuvintele care trebuie ghicite se împart în două categorii : 1. Cuvintele imposibile – ţi se dă o literă. De obicei prima. Şi hai, toată lumea! La ce cuvânt ne gândim noi, producătorii emisiunii… care începe cuuuu… S şi are 6 litere? Ha?! Şi începe românul să sune : SALVARE. „Nu, dar vai, are 7 litere, cum se poate?!”… Altu: SOARELE… „Şi ăsta are 7!!! Poate SOARE, da’ ăsta are 5…” Ah, futu-i soarele mă-sii, ăsta da ghinion! Altu : SECRET. Prezentatoarea cască ochii a uimire. Te pomeneşti că-l nimerise (ce s-or mai distra ăia în platou…). Ca să-şi mascheze reacţia, o dă în diverse : „SECRET?! Ce cuvânt frumos!!! Dar nuuuu, ne pare răăău! Nu e SECRET! Cuvântul nu e secret! De fapt, e secret… deocamdată… Ha! Ha! Ha!” În fine, următoarea categorie : 2. Cuvintele evidente (nesimţit de evidente!) – aici se petrece un fenomen ciudat. Nu mai sună nimeni, frate! La alea imposibile se înghesuiau toţi. La astea evidente românul s-a săturat brusc de emisiune. Şi-a băgat un cuvânt din patru care începe cu P şi a aruncat mobilu’. Şi-a luat jucăriile şi-a plecat. De aici, se întâmplă totul ca în filmele americane proaste cu bombe. Proasta (că tot vorbirăm de proaste) de prezentatoare pune un ceas pe ecran… tic-tac… trebuie să răspundeţi în 2 minute. DE CE NU SUNĂ NIMENI?! Nu vreţi banii?! Sunteţi proşti?! Ce-aveţi?! Mă rog, textele le ştiţi. Evident, sună unu’ taman când expiră timpul. „Cuvântul esteeee… (ezită, sanchi) SERTAR!!!” Uraaa! Genial!!! Cum aţi reuşit?! Aţi câştigat 400 de RON şi aţi pierdut 500 cu datu’ mesajelor la emisiunea noastră de rahat! Dar staţi aşa! Avem un bonus!!! Puteţi câştiga un catralion de mii de miliarde! DE RON!!! Deci atenţie, nu de ROL! Hopaaa!!! Telespectatorul aude ceva… norocul bătând la uşă… destinul râzând… copilul plângând de foame… cert e că simte că va câştiga. Se poate! Da! Se poate! „Ce trebuie să fac?” „Nimic mai simplu, bă, norocosule! Rahat cu ochi ce eşti! În ce-ai călcat azi-dimineaţă, bulangiule?! Trebuie doar să ghiceşti un număr din patru cifre!!! Pe care nu-l ştim nici noi, evident. Nu e scris nicăieri. Da’ ne crezi pe cuvânt că dacă îl nimereşti, îţi spunem! Doamne fereşte să vă păcălim, doar suntem emisiune serioasă!” „Bine, staţi să mă gândesc, zice ăla… Treeeei! Patruuuu! 3457!!!” „Cât aţi zis?! Ah, staţi aşa… că am uitat să ne gândim la un număr, hahaha! Încercaţi din nou!” „Ok… hmmm… 3458!!!” „Ahhhh!!! Aţi fost atât de aproape!!! Era 4720!!! Deci tot un număr par!!! Mai mult noroc data viitoare, rămâi cu 4 milioane, fraiere!” Şi noi rămânem proşti… tot mai proşti…