Unii oameni sunt suficient de inteligenţi încât să ignore prostia şi pe reprezentanţii ei. Îi invidiez. Eu nu-s. Urăsc prostia cu patimă. O urăsc pentru că e agresivă; pentru că e rezistentă; pentru că e omniprezentă; pentru că îmi invadează viaţa, mă agasează, mă urmăreşte. Dacă ar fi automobil, prostia ne-ar călca pe trecerea de pietoni. Urăsc prostia pentru că deseori e dezarmantă. Sunt convins că fiecare din voi v-aţi contrazis, măcar o dată (pe zi) în viaţă, cu un prost. Aşa-i că e chinuitor? Cineva spunea că nu e bine să te contrazici cu un prost, pentru că oamenii nu vor sesiza diferenţa dintre tine şi el. Dacă ar fi numai asta!… Dar e mult, mult mai rău! Proştii nu pot fi convinşi. Proştilor nu le poţi da argumente. Proştii au idei puţine, dar fixe. Atât de fixe încât, ambiţioşi cum îi ştim, sfârşesc deseori prin a te convinge chiar şi pe tine de ele. Proştii câştigă de nenumărate ori. În conversaţii divergente, în competiţii şi chiar în viaţă. În basme, învinge binele. În realitate, triumfă prostia. Prostia consternează, dar niciodată nu se prosternează. După mine, prostia se împarte în două mari (şi proaste) categorii : idioţenia pură şi prostul-gust. De cele mai multe ori, merg mână-n mână. Personal, nu fac discriminări. Le urăsc pe ambele, în egală măsură. Pornind de la această împărţire, urăsc pe următorii şi următoarele :

              oamenii care nu ştiu să scrie (dar, totuşi, o fac). E epoca chat-ului, nimeni nu-i mai poate opri. Nu ştiu să pună i-uri sau cratime. Se pricep însă de minune la abrevieri. Sau chiar la substituiri. Din motive încă nedesluşite, pe mess, C-ul a devenit K, I-ul a devenit Y, ş.a.m.d. Urăsc oamenii care nu ştiu să scrie pentru că asta demonstrează fără tăgadă că nu citesc. Ceea ce mă duce la categoria a doua…

              oamenii care nu citesc. Nu demult, am întrebat o tipă ce citeşte. Răspunsul a fost (vezi ce spuneam mai sus) dezarmant : “=))… eu nu citesc mă!”. Comentariile sunt de prisos.

              Steaua. Expresia absolută a prostiei pe plan sportiv şi mediatic. La Steaua (în conducere, pe teren sau în tribune) se întâlnesc (între ei) atât de mulţi proşti, încât îţi vine să crezi că au înfiinţat o societate secretă şi exclusivistă (lol, sau poate nu foarte exclusivistă, totuşi), iar clubul de fotbal e doar de faţadă. Vreţi dovezi? Uitaţi-vă ce noroc au! Fără îndoială rezultatul acţiunii a milioane de proşti care îşi unesc forţele.

              intoleranţa, fie că e de natură rasială, medicală sau (de orientare) sexuală. Îmi repugnă persoanele rasiste şi mi-aş dori să se fi născut ţigani sau negri. Mă dezgustă oamenii care se feresc de semenii lor cu boli grave dar netransmisibile (sau greu transmisibile) şi le urez să moară de cancer. Mă înspăimântă ura pentru homosexuali şi le doresc din suflet homofobilor să fie sodomizaţi de zeci de gay supradotaţi… şi să le placă! Ah, şi să nu uit! Pentru ăia care urăsc şi chinuie animalele aş milita pentru reintroducerea pedepsei cu moartea prin tragerea pe roată. Evident, intoleranţa pentru proşti mi se pare nu numai scuzabilă, dar chiar o atitudine de nobleţe.

              oamenii care suferă pe manele; funcţionarii jegoşi care te fac să-ţi pară şi mai rău c-ai stat la coadă; chelnerii nesimţiţi care îţi aduc, după zeci de minute, berea caldă; şoferii proşti care nu semnalizează; pseudo-vedetele de la noi, care, în lipsa oricărei calităţi, au pus curu’ la bătaie şi s-au făcut cântăreţi; puştanii care se uită la filme proaste, ascultă muzică proastă, citesc Libertatea (şi uneori nici măcar asta) şi nu-şi iau haine pe ei dacă n-au firma cât mai MARE şi cât mai la vedere; politicienii români, infecţi şi inculţi, la fel ca ăia care i-au votat; dar astea sunt deja detalii, mici fragmente ale uriaşei prostii.          

          Data viitoare când vă întâlniţi cu un prost, scuipaţi-l fără ruşine. Nu spuneţi nimic, n-ar avea rost. Căutaţi-vă, în schimb, cea mai mare şi mai scârboasă flegmă de care sunteţi în stare… şi trântiţi-i-o în ochi. Pentru că tragedia e că nu putem lupta împotriva prostiei decât de la nivelul ei.