Vorbeam zilele trecute de marele cre(ş)tin al României, acelaşi care l-a ameninţat în direct la TV pe-un nene de pe la Urziceni că-i rupe picioarele. Aş fi preferat să n-o mai fac şi azi, dar am citit o ştire pe care nu puteam s-o ignor. Când nu e mitocan şi prost, Becali (că despre el este vorba, pentru fericiţii care nu se prinseseră încă, deci nu trăiesc în România) e simpatic şi prost. Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu roşii (şi brânză), c-am vrut să zic că-i simpatic la modul “ha-ha, uite-l şi pe ***ul ăsta!”, desigur. După ce a fost, pe rând (sau poate chiar şi-n acelaşi timp), filosof “înnăscut”, politician suprem, urs, Mihai Viteazu, războinic al luminii, antrenor, filantrop (e de bine, Gigi, nu te speria!), leu, homofob şi preot, Jiji se face acum cântăreţ. Şi nu, de data asta nu e doar o elucubraţie specifică personajului, pentru că deja s-a semnat contractul cu o casă de discuri care îi va scoate lu’ Becali un album de… colinde. Adevăru’ e că s-or fi săturat şi românii… iarnă de iarnă, Hruşcă-n sus, Hruşcă-n jos. Simt şi ei nevoia unei variaţii… Nu va trece mult până ce soţia îl va întreba pe soţ, prea ocupat cu împodobitul bradului : “dragă, ce muzică să pun, un Pavarotti, un Hruşcă sau un Becali?”.            

          Deja îmi imaginez şi videoclipul… Becali la Palat, în camera aia unde face el conferinţe de presă. În spatele lui – un brad de neam prost, dacă se poate mai mare ca ăla din centrul New York-ului. Pe peretele din spatele bradului – o cruce placată cu cristale Swarovski şi împodobită cu instalaţie de pom. De-a dreapta şi de-a stânga lui Jiji, la backing vocals – badigarjii lui, Fane şi Smărăndescu (şu-uap, şu-uap, ca ăia ai lu’ Bănică). Niţel mai într-o parte – corul (toată echipa Stelei mai puţin Rădoi, care jonglează alături cu o băşică de oaie, pentru a da spectaculozitate clipului, şi Bănel, care stă în faţa corului şi cântă la acordeon). Dirijor – Hagi, cu o baghetă de aur cumpărată de patron de la muntele Athos,  desigur. Pe la jumatea videoclipului Jiji se enervează pe Hagi că nu dirijează bine, îi ia bagheta, îi dă cu ea peste mâini şi-l trimite la colţ.            

          Acum serios vorbind, asta mai lipsea. Asta mai lipsea muzicii româneşti (Becali nu se mai apucase de cântat, că în rest s-au apucat cam toţi) şi asta îi lipsea şi lu’ Gigi, la cântat nu se mai pricepea, că-n rest e clar că le ştia pe toate. A, că tot veni vorba… Întrebat de reporter dacă va lua ceva lecţii de canto înainte să se-apuce de înregistrat, Becali, previzibil de altfel, a zis că n-are nevoie de aşa ceva, că el e meseriaş (şi) în ale cântatului. La cât de megaloman e ăsta, aş putea chiar să-i anticipez următoarea mişcare : va cheltui bani grei ca să modifice Mioriţa în aşa fel încât să apară în text şi “baciul machidonean”, care, logic, să fie şeful celorlalţi. Există însă şi o parte bună : Gigi îl va întreba pe Smărăndescu cine-a scris Mioriţa, ca să ştie cui tre’să dea şpagă, Smărăndescu îi va zice “poporu’ a scris-o, şefu’!”, aşa că Becali ne va plăti pe toţi. Să fie într-un ceas nebun!