Cu riscul de a fi acuzat de narcisism (pupa-m-aş, că tare drag mi-s), reiau un text pe care l-am trântit pe blog exact acum 3 luni, pe 20 iunie a.c., cu ocazia terminării şcolii, părăsirii capitalei şi sosirii-n dulcele-mi târg oltenesc, Motru. Hedonistul din mine l-a acaparat (atunci) pe narcisist şi dădea titlul Dolce far niente (ah, cât de original! Scuze lui Nae Caranfil…) următorului text fără coadă şi (mai ales) fără cap:

Gata! Mi-am părăsit amanta şi m-am întors la prima iubire! Adio, poluare; adio, căldură insuportabilă; adio, aglomeraţie; adio, miros de transpiraţie; adio, oameni nervoşi şi stresaţi; adio, cozi la Carrefour; adio, Bucureşti! Adio până la toamnă… 😦 Pe curând, Regie; pe curând, halbe la Roxy; pe curând, filme la cinema; pe curând, viaţă de cămin; pe curând, prieteni; pe curând, Bucureşti! Ne vedem la toamnă! -) V-aţi prins, m-am întors acasă, la Motru, oraşul meu iubit, pe care l-am regăsit aşa cum îl lăsasem : mic, cu drumuri proaste, cu bârfe proaspete şi cunoscute de toată lumea, cu terase cu manele, cu prieteni vechi, cu pomi mulţi (dar mai puţini ca altădată), cu stadion urât (dar care îmi place de mor!), cu puştoaice care şi-au tras tanga iar acum urmează să-şi facă buletin, cu şmecheraşi de doi ROL care cred că au inventat guma de mestecat şi tricourile de firmă, cu poliţişti tâmpiţi (lol… DOH!), cu o liniuţă de semnal la Cosmote şi cu multe-multe amintiri. Mă declar hotărât să fac NIMIC toată vara! Nimic util, în orice caz. Adică să o ard pe internet, la bere, la cărţi, la mare (un pic), cu maşina prin oraş, cu fotbalu’ la sală, cu tenisu’ la zgură şi cu câte o carte în nopţile în care chiar nu am ce face. Voi ce-aţi mai făcut? Ce planuri aveţi pentru vara asta? Ce s-a mai întâmplat cât am lipsit? Aştept să daţi comment-uri mai jos. Hei, voi, cireşari!

În urma naivităţii de mai sus, un individ care s-a semnat „Conştiinţa” (probabil a mea, deh… mai ştii?!) m-a făcut praf (de cărbune) şi pulbere într-un comentariu, că cum (cacofonie asumată, băga-mi-aş…) şi de ce mi-am permis eu să spun că am de gând să fac ce vreau cu viaţa mea, ergo să o frec toată vara. Citez din comment, spre exemplificare: cine ar vrea sa citeasca memoriile unui motrean care ar fi vrut sa fie ceva, dar care e un nimic, ca se decidea vara de vara sa stea la bloc, sa bea bere si sa piarda vremea. asta ar fi doar subiectul unei carti proaste! ar fi bine daca ti-ai da seama, daca ai acorda ceva atentia la ce se intampla in jurul tau si ai vedea ca te indrepti sigur spre o viata naspa. get a life man! sau nu o irosi pe asta pe care o ai, nu mai respira aerul si banii alor tai degeaba.

Dom’le, atât de puţin îmi pasă de ăştia care se cred datori să ne înveţe ce trebuie să facem sau (mai rău) ce trebuie sa ne placă în viaţa asta (oricum) scurtă şi plină de rahat, încât am luat comment-ul de mai sus ca pe o victorie a NOASTRĂ, Clubul Celor Cărora Li Se Rupe, în faţa LOR, Clubul Ofticaţilor Care Ar Vrea Şi Ei Să Li Se Rupă Da’ Lor Doar Li Se Îndoaie. Vă anunţ cu tristeţe, dragi prieteni, că idiotul a cobit şi că acum (probabil) îi voi da motive să jubileze. Mai exact, că mai sunt câteva zile (se pot număra pe degetele unui picior, aviz labagiilor care au mâinile ocupate) până la ziua cea mare, cea în care voi intra în rândurile clasei muncitoare (da bă, ştiu că iar nu-s original şi-i copiez p’ăia de la Vank, da’ fii tu original/ă la 4 dimineaţa!).

Sunt pe cale să mă angajez, deci, şi nu într-o depăşire (cum ar sugera şmecherii de la mine din bloc), ci pe bune, la o firmă. Voi avea program, şefi, însărcinări, deadline-uri, costum (bleah!), pantofi (câh!), telefon de serviciu (oh my fucking God!). Hedonistul din mine e deja pe moarte şi nici Narcisistul nu se simte prea bine. Aşa că iată-mă-s sosit la Bucureşti, să mă reobişnuiesc, deh, cu rigorile Marelui Oraş. Am ştiut exact ce am de făcut ca să îmi reinjectez rapid Bucureştiul în sânge: să mă duc la film la mall, bă, tată! Mall-ul: chintesenţa high-life-ului bucureştean şi Filmul: pretextul de manifestare al high-life-ului sus-amintit. Şi când să reintru şi eu în vâltoare, în uragan, în înghesuială, în trafic greu, în scrâşneli din dinţi şi-n demenţă… ce credeţi că se întâmplă?! Ceva groaznic!!! Ceva de neînchipuit!!! Ceva înfiorător!!! Mi-e şi frică să vă spun că… MALL-UL ERA GOL! Adică până-n 100 de oameni înăuntru şi vreo 10 în sala de cinema. Ceea ce, raportat la Bucureşti, este tot aia cu GOL, ZERO, NIMENI. Bă, stăpâni de Mall, voi sunteţi nebuni?! Păi de-aia am dat eu 100 de mii pe bilet şi 50 pe floricele, mah?! CA SĂ MĂ RELAXEZ?!

PS – măcar am văzut un film bun, de care o să vă vorbesc, poate, într-un post viitor, dacă nu cumva mi-o da şefu’ ceva mai bun de făcut 😦