Poate e o prejudecată de-a mea, poate e un snobism “invers”, dar sunt din ce în ce mai convins că societatea noastră degradează treptat domeniile care au frumosul ca principal mijloc de exprimare (sau chiar ca scop). Nimeni nu se mai străduieşte să facă ceva frumos. De fapt, frumosul aproape că nu mai există. Într-un secol XXI al tehnologiei avansate, frumosul a fost lăsat frumuşel deoparte, iar în locul lui se caută eficienţa, profitul şi rezultatele imediate. Sunt de modă veche, ştiu, îmi asum asta şi chiar am momente în care regret că nu m-am născut (măcar) cu vreo 60 de ani mai devreme. Dar să le luăm pe rând…           

          Fotbalul (şi sportul în general) s-a transformat dintr-un joc practicat de plăcere şi pentru plăcerea publicului într-o afacere chinuită condusă de nişte patroni bogaţi (dar niciodată suficient de bogaţi) care îşi cravaşează angajaţii purtători de şorturi şi crampoane în loc de sacouri şi cravate. Spectaculozitatea sportului a scăzut dramatic, lăsând în loc echipe anoste (ca AC Milan, Chelsea sau, păstrând proporţiile, Steaua) sau sportivi complet netalentaţi care au petrecut mai multe ore în sala de forţă decât pe terenul de joc ca Roddick, surorile Williams sau toate componentele naţionalei de handbal feminin a Rusiei.           

          Muzica şi-a pierdut şi ea cea mai importantă calitate (dacă nu cumva singura necesară): melodicitatea. Trăim o epocă a muzicii lipsite de melodie. A unor tineri trişti care se adună în discoteci întunecoase şi se mişcă întocmai ca Robocop pe nişte zgomote care se repetă (oarecum) ritmat. Şi veţi avea surpriza ca, dacă-i întrebaţi ce fac şi ce înseamnă crizele alea mimate de epilepsie, ei să vă spună că dansează.            

          Presa românească a fost şi ea nefericita victimă a capitalismului bazat pe profit. La televizor şi în ziare vedem numai scandaluri, morţi, ţâţe, violenţă şi proşti care aduc audienţă graţie circului involuntar pe care îl fac. Calitatea ziariştilor înşişi a scăzut dramatic. Dacă în perioada interbelică presa era dominată de scriitori, iar pamfletul era unul dintre genurile jurnalistice de bază, mass-media de azi e plină de ingineri care construiesc (nu compun) ştiri bombastice.            

          Relaţiile dintre oameni şi-au pierdut şi ele farmecul de altădată. Nu mai scriem scrisori, nu mai mergem la un film cu gaşca, nu mai avem intimitate, nu mai putem bea o bere liniştiţi cu un prieten că sigur ne sună telefonul.            

          Eu nu vreau să fie aşa! Eu vreau să mă uit la fotbal şi să văd călcâie, ratări, plăcerea de a juca. Vreau să ascult muzică produsă de instrumente muzicale, nu de calculatoare. Nu vreau să citesc despre babe violate şi vedete inventate, ci despre lucruri frumoase. Nu vreau să trimit sms-uri de dragoste, ci scrisori. Vreau să fim cu toţii nişte “good old fashioned lover boys”, cum spunea Freddy. Dar ştiu că nu se poate, aşa că dau o bere celui care inventează o maşină a timpului, dacă se poate netunată şi fără CD agăţat de retrovizoare. Mersi!