Mă uitam ieri pe un site cu doi colegi de redacţie care se recomandă drept punkeri. Era un site vestimentar de profil, cred, (ceva de genul „beauty is pain”, „fuck the queen”, „ce haine în pătrăţele am”, pe-acolo) şi-şi dădeau cu părerea cu privire la nişte bocanci. Mă rog, poate „bocanci” e prea puţin spus, dar nu ştiu alt termen mai edificator. Hai să le zicem BOCANCI. Invitat fiind să mă alătur contemplării BOCANCILOR, am remarcat, timid, undeva pe o coloană (mult spus, hai să-i zicem coloniţă) din dreapta, nişte încălţări sport mai normale (aş fi zis eu), d’alea albastre cu talpă joasă, dintr-un material de fîş sau plm. „Mie îmi plac ăştia„, zic, încrezător în gusturile mele. S-au uitat amîndoi la mine vădit jigniţi în orgoliul lor de punkeri şi unul din ei a comentat, mai politicos decît m-aş fi aşteptat, avînd în vedere prima reacţie: „A, nu, eu nu mi-aş lua aşa ceva niciodată„. M-am retras vociferînd înciudat: „nu ştiu, mă, în pula mea, io nu-s punker!” Apoi m-a lovit întrebarea: „da’ eu ce dracu’ sunt?” Nu-s nimic.

Aş încerca, totuşi, să mă identific cumva folosindu-mă de pasiunile mele. Mi se pare cel mai fair. Unii, de exemplu, investesc emoţional în filme care creează dependenţă, aşa-numitele cult movies. Mi-e lene să mă explic, aşa că mai bine citez dintr-un text al lui Dragoş Muşat: „Deci, filmul cel mai important pentru mine sînt mai multe: Războiul Stelelor – partea I, Războiul Stelelor – partea a II-a şi Războiul Stelelor – în general. În general, cred că cei care nu au văzut Războiul Stelelor ar trebui împuşcaţi. Mi se pare o declaraţie de război să-mi spui în faţă că nu ai văzut Războiul Stelelor şi, mai mult, că nu ai vrea să vezi Războiul Stelelor! […]” Aş găsi şi eu o grămadă de filme (altele decît porcăria aia de Star Wars, lol) pentru vizionarea cărora aş milita la fel de convins. Un exemplu din multele posibile – Amelie. Mă enervează oamenii care spun că le-a plăcut Amelie aşa cum mă enervează oamenii care spun că le place Eminescu sau Beatles. Pentru că e de la sine înţeles: cum pula mea să nu-ţi placă Amelie?! Deci, ca să revin, aş putea spune că-s amelist. Şi de ce nu pulpfictionist, forrestgumpist sau chiar eternalsunshineofthespotlessmindist. Sau, ducînd stupidul raţionament mai departe, aş putea fi beatlesist, redhotchillipepperist sau bobdylanist. Sau craiovist, realmadrilist şi zidanist. Da’ ia stai că mă enervez şi-mi lansez eu propriul trend, propriul curent de gîndire şi simţire: de azi înainte, mă declar manţogist.