Să vezi filme pe calculator, nu la cinema, e ca şi cînd te-ai masturba în loc să (te) fuţi. Cîteodată nu-i rău. Aşa cum, conform adîncii înţelepciuni populare, „o labă la vremea ei face cît zece femei”, la fel poţi găsi o sumedenie de motive pentru a vedea un film ca un sociopat mizantrop ce eşti, acasă, la PC, spărgînd seminţe. Există, totuşi, o categorie de filme pe care mai degrabă le vezi de la tine din pat: alea uşurele (că se presupune că la filme proaste nu te uiţi, dobitocule), comedii romantice, thrillere previzibile, pornache, plm-etc. În rest, la duceţi-vă, bă, la cinema! Că filmu’ e ăla cu imagini şi sunete, iar ce vedeţi voi pe şaptişpe inciu’ vostru cu contrast de căcat şi ce auziţi în boxele Genius de douăj’ de vaţi e fix pula. Desigur, nu vă duceţi la Plaza sau la Mall Vitan, că acolo vine tot satu’ şi-o să vă săturaţi de film înainte să înceapă din cauza generaţiei-în-blugi-de-fiţe. Dar un Patria, un Corso, un Studio sau (mai ales) un Cityplex o dată pe săptămînă, cu 5 lei miercurea şi 10 în rest, vă pot oferi o cură de entretainment & intelectualizare la care creieru’ vostru suprasolicitat visează de pe vremea cînd eraţi copii, vă durea în cur de bani, mîncare, sex sau alte responsabilităţi şi citeaţi Mark Twain. Da’ nu vă duceţi la căcaturi, că asta ar sfida întregul scop, cum ar zice englezu’. Aşadar, cu aroganţa şi altruismul care mă caracterizează, o să vă fac puţină educaţie cinematografică şi o să vă înşir cele mai mişto filme care vor rula la noi în martie, ba vă dau un bonus şi pentru sfîrşitu’ lu’ februarie, că-s gigea:

22 februarie – Michael Clayton: un film la care nu vă sfătuiesc să vă cumpăraţi pop-corn din două motive: unu’, că-i (cică) inteligent şi s-ar putea să rataţi vreo fază importantă şi doi, că-i al dracu’ de scump. George Clooney îl joacă pe … Michael Clayton (v-aţi prins, perspicacilor), un avocat abil însărcinat cu „dirty work-ul” unei mari firme de avocatură. Dar, vorba unui clişeu hollywoodian care în cazul de faţă e binevenit, „atunci cînd te joci cu chibriturile te mai şi arzi”, în traducere „atunci cînd faci treburi murdare te mai şi murdăreşti”, deci avocatul nostru jmeker intră în tot soiul de probleme. Regia şi scenariul sunt semnate de Tony Gillroy, din a cărui filmografie aş aminti Armageddon şi trilogia Bourne. Filmul e, de altfel, unul dintre răsfăţatele Oscarurilor care se apropie, cu 7 nominalizări. Cît de tare vreau să-l văd: ***.

29 februarie – No Country for Old Men: plm, cînd spui fraţii Coen, aproape că nu tre’să te mai oboseşti să citeşti cronica. Să vă dau cîteva titluri, nu? Păi Miller’s Crossing, Fargo, The Big Lebowski, toate scrise şi regizate de Joel şi Ethan Coen. Da, dacă nu le-aţi văzut sunteţi varză. Spuneam mai devreme că „aproape” nu te mai oboseşti să afli prea multe despre el. E Coen, e violent, e amuzant, e impresionant, e pe alocuri genial. Nominalizări la Oscar – 8. Rating de vedea-l-aş: *****.

7 martie – The Kite Runner: anii ăştia e la modă să se facă filme despre conflictele din Irak, Afganistan şi alte ţări pe care le-au atacat boii ăia de americani. Filmul ăsta are ceva în plus, totuşi. 1, că e adaptarea unui roman de succes al afgano-americanului Khaled Hosseini şi 2, că-i regizat de Marc Forster, cel căruia o să-i fiu pe veci recunoscător pentru unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am văzut în ultimii ani – Stranger Than Fiction. Filmul în sine e o poveste superbă, din ce am citit eu, aşa că sigur mă duc să-l văd. Cam cît de hotărît sunt: ****.

7 martie – The Water Horse: ăsta-i previzibil, da’ frumos. Genul de film la care poţi să te duci cu mama, cu bunica, cu fratele vitreg, cu copilul pe care nu ţi l-ai recunoscut niciodată şi chiar cu prietena de care te-ai plictisit. Povestea: un băiat găseşte un ou. Îl sparge, îl prăjeşte şi-l mănîncă. Am glumit. Ha-ha, ce amuzant sunt! N-ar fi fost chiar atît de previzibil, nu? De fapt, băiatul are grijă de ou (nu ştiu dacă îl şi cloceşte), iar cînd acesta eclozează (muamă, ce cuvînt!) se împrieteneşte instant cu animăluţul care iese. Animăluţul se transformă în animăloi, ba chiar în Nessie, celebrul monstru din Loch Ness. Free Willy, varianta mai inteligentă, mai caldă şi mai distractivă. Cam cîte stele-mi dau ghes să-l văd: **.

7 martie – Restul e tăcere: Un film pe care Nae Caranfil a declarat că-l pregăteşte de zeci de ani, dar abia acum a găsit fondurile şi tehnica necesară filmării. S-ar putea spune, deci, că e Filmul vieţii pentru marele regizor. Un film în film, povestea unui băiat de 19 ani care, în anul 1911, îşi propune să facă un film despre războiul de independenţă, care cică ar fi fost în 1877. În acelaşi timp, o istorie preţioasă a originilor cinematografiei româneşti. Duce-m-aş la cinema să mă uit: ****.

14 martie – El orfanato: Ştiu mulţi oameni care-s fani horror. Păcat că 90% dintre horror-uri sunt nişte mizerii. În concluzie, cunosc mulţi fani ai filmelor proaste. Se întîmplă rar, cam o dată la 5 ani, să apară un horror care nu-şi propune numai să te sperie, ci şi să fie un film bun. Kubrick e mort, de The Shining n-a auzit nici un bou, iar americanii sunt nişte idioţi, aşa că mai vine cîte un european să le arate cum se face. În cazul ăsta, vine Juan Antonia Bayona care, sub atenta supraveghere a meseriaşului Guillermo del Toro, face un horror de să te caci pe tine şi să te pişi pe The Hills Have Eyes. Şi un horror bun devine, la cinema, superb. Iar ăsta e deja superb. *****, deci.

14 martie – 10.000 B.C.: filmul ăsta n-a apărut încă nici în America, aşa că n-am găsit nici o cronică relevantă. Da’ un film care-şi propune să spună o epopee petrecută în anul 10.000 înainte de Hristos e o propunere destul de provocatoare, trebuie să recunoaşteţi. Trailerul e şi el destul de incitant, după cum puteţi vedea aici: http://imdb.com/title/tt0443649/trailers-me60817648. La cinema, deci: ***.

21 martie – There Will Be Blood: Celălalt mare favorit al Oscarului pentru cel mai bun film (alături de No Country For Old Men) e un film pretenţios, care nu se adresează audienţelor mari, o poveste complexă despre familie, trădare, credinţă şi bogăţie cu personaje foarte minuţios construite şi cu o prestaţie (din cîte am auzit) excepţională a lui Daniel Day Lewis. „Watching this movie is like viewing a natural disaster that you cannot turn away from”, zice Roger Ebert şi cine suntem noi să-l contrazicem? 8 nominalizări la Oscar şi un incredibil rating de 8.8 pe IMDB, care-l plasează (deocamdată) pe locul 20 în topul celor mai bune filme ale tuturor timpurilor. Cinci steluţe: *****.

Legendă: ***** = l-aş vedea şi dacă ar trebui să-mi anulez o întîlnire cu Angelina Jolie, **** = l-aş vedea şi dacă în acelaşi timp ar rula la TV un film porno cu Angelina Jolie, *** = l-aş vedea şi dacă aş rata ultimul număr din Playboy-ul în care ar poza Angelina Jolie, ** = l-aş vedea, mai ales dacă n-aş avea unde s-o văd pe Angelina Jolie la ora aia, * = nu m-aş duce nici dacă m-ar invita Angelia Jolie şi ar plăti ea.