Am publicat pe Hotnews un articol care se vrea un pic amuzant, un pic suprarealist, un pic autoironic şi un pic amar, despre cum văd eu meciul dintre România şi Franţa. La mişto, desigur. I-am luat la mişto pe „băieţi”. Şi, cum mă şi aşteptam, au început să curgă comment-urile românilor. Sintetizate: sunt un ţigan-ungur nemernic nepatriot netalentat neoriginal neamuzant şi neinsipirat care ia în derîdere numele României. Cine dracului ne-a făcut pe noi, românii, aşa mîndri de noi? Cine ne-o fi zis că toţi care rîd de noi sunt nişte proşti? Cine ne-a insuflat eterna scuză a nenorocului şi suprema rezolvare a plecării capului pe care sabia nu-l taie? Cine ne-o fi dat îndîrjirea asta păguboasă cu care răspundem la chestii relaxate şi inofensive (ca umorul)? Radu zicea că e vina cărţilor de istorie, care ne-au insuflat ideea (citez): „bă, am fost miez, tari, supremi, spuma vitejiei şi bărbăţiei, DA’ N-AM AVUT NOROC!”. Aşa şi la fotbal. În fine, vreau să le amintesc „patrioţilor” că toţi am avut un coleg de clasă complexat, care se oftica atunci cînd îl luam la mişto. Logic, era cu atît mai distractiv să o faci. Aşa că să fim mai relaxaţi, românilor, şi învăţăm să rîdem puţin şi de noi înşine, că altfel nu vom înceta niciodată să fim bătaia de joc a Europei.

PS – atenţie, nu mă refer la calitatea umorului sau a textului. Ambele e posibil să fie proaste. Dar umorul, odată invocat, este inviolabil, după părerea mea. Da, cred că în numele umorului poţi să spui orice despre orice. Şi, dacă nu mă credeţi pe mine, întrebaţi-i pe cei de la Monty Python. Şi, că tot veni vorba, să vă povestesc o fază din „The Meaning of Life„, capitolul „Miracolul naşterii în lumea a treia”: o femeie naşte din picioare, în timp ce spală rufele la mînă. Nu se opreşte din spălat, scoate o înjurătură şi o roagă pe una din fiicele ei să ridice copilul. Apoi, tatăl familiei intră în casă, unde este înconjurat de numeroşii săi copii (în film sunt peste 50, cred), pe care îi anunţă că morile s-au închis, că nu-i mai poate întreţine şi că e nevoit să-i vîndă pe toţi pentru experimente ştiinţifice. Copiii dau semne de nemulţumire, dar tatăl le spune împăcat cu situaţia: „Nu, nu… asta e viaţa, dragii mei. Daţi vina pe Biserica Catolică, că nu mă lasă să port o bucată de cauciuc pe puţă.” Apoi cîntă cu toţii cîntecelul „Every Sperm is Sacred”. Permiteţi-mi să vă dau versurile: Every sperm is sacred / Every sperm is great / If a sperm is wasted /God gets quite irate. /// Let the heathen spill theirs / On the dusty ground / God shall make them pay for / Each sperm that can’t be found. /// Every sperm is wanted / Every sperm is good / Every sperm is needed / In your neighbourhood. /// Hindu, Taoist, Mormon / Spill theirs just anywhere / But God loves those who treat their / Semen with more care. Da, bă, să vedeţi ce surpriză – umorul e impertinent şi ofensator. Ok, şi acum imaginaţi-vă cît de amuzant li se va părea românilor acest cîntecel, dacă s-ar simţi cumva vizaţi: http://youtube.com/watch?v=uNgotUM4gk8