Am fost pasionat de mic de astronomie. Vacanţa dintre a patra şi-a cincea a fost singura care mi-am dorit să treacă mai repede, grăbit să merg la orele de geografie, unde, într-a cincea, se făcea astronomie. A fost şi disciplina la care am avut lucrare în prima săptămînă. E puţin spus că am învăţat… am sorbit, am băut, am tras materia pe nas. O singură scăpare aveam: dintr-un anumit motiv (mă întreb şi eu care), eram convins că centura de asteroizi e situată între Mercur şi Venus, în loc de Marte şi Jupiter. Aş fi putut băga mîna în foc pentru asta, mi-aş fi pariat hamsterul, mingea de fotbal şi singura casetă cu Beatles. Mi-a picat şi la lucrare. Am scris că asteroizii sunt între Mercur şi Venus fără să răsuflu. Cînd au venit rezultatele, luasem 8. Era cea mai mică notă luată de mine în primii 5 ani de şcoală. În I-IV, cînd luam un 9 era tragedie familială. Prima mea notă din clasa a cincea era 8, la o materie pe care o adoram. Am intrat în casă cu lucrarea în mînă, mi-o amintesc şi acum, îmi amintesc acel 8 lunguieţ, cu roşu, acoperind un sfert din pagină. M-am aşezat pe gresie şi am plîns, am plîns cum nu plînsesem nici cu 2 ani înainte, cînd luase România bătaie de la Suedia în sferturi, la penalty-uri.

Dar astronomia a rămas una din marile mele pasiuni. După părerea mea, e imposibil ca pe un om cu imaginaţie să nu-l intereseze astronomia. Pentru că e singurul domeniu care îţi poate pune la încercare limitele fanteziei. Totul e atît de MARE în astronomie încît e greu să accepţi lucrurile ca atare, în mod matematic. Iar asta m-a ajutat mult. Exact din acel moment, de cînd am plîns din cauza optului la astronomie, am învăţat ce trebuie să fac atunci cînd mi se pare că trăiesc un mare necaz: pur şi simplu mă gîndesc la cît de puţin important e, în comparaţie cu lucrurile mari de care vorbeam. Îmi imaginez că între noi şi musculiţele alea efemere care trăiesc cîteva ore sau minute nu e nici o diferenţă, la scară universală. Suntem trecători ca o bătaie din palme şi mici ca un fir de praf, suntem un fel de pielea lunii. Întreaga noastră civilizaţie şi istorie e neimportantă şi minusculă. În aceste condiţii, aşa-i că un 8 la geografie nu mai pare atît de grav? Şi din nou vă invit ca, dacă nu mă credeţi pe mine, să-i ascultaţi pe cei de la Monty Python, cu al lor Galaxy Song – cea mai „feel-good” melodie făcută vreodată, dacă e să mă-ntrebaţi pe mine. Chiar aşa, să ne rugăm să fie viaţă inteligentă pe alte planete, că aici jos sunt numai proşti:

http://youtube.com/watch?v=OcTHBOjnUss