Mi-au zis unii pe Hotnews că fac glume de colţu’ blocului. Mă bucur că au remarcat. Vreau să fie clar: îmi place umorul de colţul blocului, de autobază, de stadion, de şantier, de cartier, de maidan, de 336. Îmi place umorul vulgar, atâta timp cât nu e de prost-gust, desigur (iar de prost-gust e DOAR atunci când nu e amuzant). Îmi place la fel de mult pe cât îmi plac oamenii inteligenţi, dar care nu se sfiesc să spună „PULĂ” când circumstanţele o cer şi mai ales când n-o cer. Urăsc doamnele finuţe şi puritane pe care, când aud „PULĂ”, le ia cu leşin şi-şi dau ochii peste cap, deşi acasă sug PULA fără să ştie, că ele zic că fac sex oral, când, de fapt, în adâncul sufletului, ştiu şi ele la fel de bine ca noi că iau MUIE. Urăsc domnii sofisticaţi cu pretenţii de intelectuali care când aud „PIZDĂ” zâmbesc superior şi se întreabă dacă să te contreze cu un citat din Abatele Prevost, dar decid că nu meriţi şi te lasă în vulgaritatea ta tristă, fericiţi că numai ei s-au masturbat după ce au citit Manon Lescaut, doamne-fereşte să fi făcut LABA. Şi să nu mă supere ăştia care se regăsesc în categoriile de mai sus, că poate încep o campanie de reabilitare a PULII, MUII, PIZDEI, LABEI şi FUTUTULUI. Până una-alta, le ofer un bilet gratis, all-inclusive, în pula mea. Numai dus.

De acum, o să pun pe blog cât mai multe mostre de umor de autobază. Aşa, să moară se-ştiu-ei-care de ciudă. Episodul 1: în staţia de taxi-uri de la Universitate, o doamnă înţepată, cu ochelari şi cămaşă închisă până la ultimul nasture (genul pe care l-am descris mai sus), se urcă într-un taxi, pe locul din spate-dreapta. Un taximetrist liber care o freca vis-a-vis, genul bătrânel bonom şi de încredere, se adresează şoferului în maşina căruia tocmai se urcase doamna: „Auzi, bă, ai scăpat de condamnarea aia pentru tâlhărie, viol şi tentativă de omor?”. A spus-o simplu, plat, aparent de dragul conversaţiei, dar foarte serios, fără nici o urmă de zâmbet pe chip. Şoferul care tocmai fusese ocupat de doamna de care vă povesteam (un şmecheraş pe la 30 de ani), îi răspunde colegului său cu aceeaşi naturaleţe şi da, aceeaşi seriozitate: „da, mă, o mai am doar pe aia pentru agresiune şi p’aia pentru perversiuni sexuale cu morţi”. Şi pleacă. M-am uitat la feţele taximetriştilor – nici un zâmbet. M-am uitat la faţa doamnei înţepate – era cel puţin îngrijorată, dacă nu cumva disperată. M-am râs.