Azi am trăit un sentiment vag: am fost mândru că sunt român. A fost ceva trecător, de o clipită, cea mai efemeră trăire pe care am experimentat-o vreodată. Şi n-a fost doar una, de fapt, ci două. Permiteţi-mi să vă explic:

1. La KFC e un ecran pe care rulează ştiri, ca la Realitatea. Una din ele: „Autorităţile iraniene au eliminat pedeapsa cu moartea prin lapidare pentru adulter„. Nu m-am documentat, că sunt ziarist serios, dar ceva mă face să cred că doar femeile erau omorâte cu pietre pentru că îşi înşelau bărbaţii, nu şi viţăvercea. Aşa cum, în Japonia feudală, femeile care se dedau la adulter erau duse de taţii lor pe o plajă şi îngropate în nisip până la gât. Mai apoi, un grup de tineri localnici se masturbau deasupra lor şi le ejaculau pe faţă. Femeia era lăsată peste noapte în nisip, cu faţa acoperită de spermă. A doua zi, dacă mai trăia, îi era tăiat capul cu o lovitură de sabie. De aia zic că la români e mai bine. La noi, dacă comit adulter, femeile nu sunt omorâte prin lapidare, ci, uneori, prin mijloace convenţionale (bătaia, strangularea, împuşcarea) şi nu cu pietre, ci cu instrumente mai ortodoxe (farfurii, cuţite, topoare, lopeţi, falusuri de cauciuc, ciorapi de nylon, cel mult pietre ponce). Cât despre practica japoneză (a cărei versiune modernă o puteţi găsi pe orice site porno sub denumirea de „bukake”), românii mai mărinimoşi îşi pedepsesc soţiile ejaculându-le pe faţă sau punându-le să înghită. Şi cică în România femeia nu e respectată. Ha!

2. În ultimul număr al Academia Caţavencu este intervievat un profesor de chineză de la Facultatea de Litere din Bucureşti care, printre altele, şi-a petrecut ani buni în China. Unul dintre cele mai interesante interviuri pe care le-am citit în ultima vreme. Spicuiesc. Reporter: „Cum e să fii obligat la un copil?” Intervievat: „[…] Cei din oraşe nu au voie să facă decât un copil, dar dacă ambii părinţi provin din familii cu un copil, au voie să facă doi. La sate, dacă primul copil e fată, au voie să mai facă unul„. Nasol, tată, în China! Dacă eşti orăşean, singur la părinţi şi mai futangiu de fel, e clar care-i primul criteriu după care îţi alegi viitoarea nevastă: să nu aibă fraţi. Iar dacă eşti ţăran chinez şi incompetenta de nevastă-ta îţi toarnă un băiat, divorţezi şi mai încerci. Chiar, o fi voie? Sau bărbaţii au şi ei un număr limitat de copii la facerea cărora pot contribui? În România e mai uşor: ai voie să faci câţi copii vrei, cu cine vrei, unde vrei şi în orice poziţie. În orice poziţie socială, obsedaţilor. Din păcate, dup-aia n-ai voie să-i omori. Ţi se permite, în schimb, să-i creşti. Acum să te vedem, român prost! Creşte-i, dacă ai cu ce! Şi uite cum am plecat de la autocenzura în presă, în perioada comunistă, ca să ne îndreptăm cu paşi repezi spre autocenzura sexuală; după ce şi-a băgat pula-n toţi şi-n toate, bărbatul român învaţă o mişcare nouă: să şi-o scoată la timp.