În zilele noastre, orice femeie inteligentă îşi doreşte să fie independentă. Ceea ce e, desigur, o prostie.

Deci noi, bărbaţii, ne-am oferit să aducem bani în casă, să muncim, să ne futem nervii în trafic, să facem cumpărăturile, să avem speranţa de viaţă cu zece ani mai mică, să ne întîlnim cu amantele pe fugă, să vă aducem flori, să vă ascultăm cînd aveţi chef de bîrfă, să vă ignorăm cînd sunteţi nervoase, să futem dragoste cu voi după 8 ore de serviciu, ba chiar să împărţim la doi treburile casnice. Voi, în schimb, trebuia să staţi acasă, să vă uitaţi la telenovele, să ne puneţi comprese cînd avem febră, să vă prefaceţi că vă interesează meciul de fotbal, să fiţi drăguţe, să ne faceţi un băiat şi-o fată, să ne ţineţi de cap cînd vomităm a doua zi, să ne săriţi în braţe cînd venim de la serviciu şi să ne faceţi hernie, să fiţi drăguţe cu musafirii pe care nu-i suportăm şi să ne surprindeţi uneori cu o coafură nouă, o reaşezare a mobilei sau un sex oral.

Dar nu. Voi aţi vrut să munciţi. Ceea ce e foarte bine, pînă la urmă. Cam stupid, repet, dar bine. Însă eu, să fi fost bărbaţii în locul femeilor în istorie, n-aş fi avut nici o problemă să fiu întreţinut. Nu aş fi avut impresia că integritatea orgoliului meu depinde de asta. Nu m-aş fi simţit inferior. Sau sclav. Iar, dacă s-ar fi întîmplat să mă simt, atunci aş fi muncit. Dar de ce să munceşti cînd poţi să nu munceşti? De ce să faci carieră în loc să fii fericit(ă)? De ce să lupţi? Mie nu îmi place să lupt pentru nimic, de exemplu. Nu sunt de acord că apreciezi mai mult lucrurile pe care le cîştigi luptînd. Eu nu lupt. Eu ori sunt bun şi cîştig prin neprezentarea adversarului impresionat, ori nu mă bag.

În plus, femeile de carieră nu sunt sexy. Deloc. E mit urban. Sîc!