Erecţia de dimineaţă era deja o frumoasă amintire cînd M. se hotărî în sfîrşit să deschidă un ochi şi să se uite la ceasul în formă de ţîţe de pe noptieră. Se dădu de două ori cu tîmpla de perete în speranţa că-i va mai trece durerea de cap, rîgîi pe ritmul unei melodii din Top 10 MTV şi se aruncă intenţionat din pat, prăvălindu-se cu un zgomot surd peste cutiile goale de bere. Rîse mult, sincer amuzant de propria stupizenie, apoi se tîrî pînă la scaun simulînd, cu chipul schimonosit de dramatism, atitudinea unui rănit uşor din Primul Război Mondial care vede o grămadă neagră şi vălurită de căcat şi are impresia că-i un aparat de filmat, apoi îşi imaginează cum va apărea el, Pulex Georgescu, pe Discovery. Odată ajuns pe scaun, lui M. îi ghiorţăiră neuronii de foame şi atunci ştiu că e timpul pentru hrană intelectuală. Cu un gest solemn, îndelung studiat, M. deschise calculatorul, apoi faierfoxu’, apoi Wikipedia. Tastă „al doilea război mondial”, citi trei rînduri în două minute, apoi se gîndi timp de douăzeci de minute care sunt toate metodele prin care poate aduce al doilea război mondial într-o discuţie din cursul acelei zile. Cu sentimentul de împlinire pe care ţi-l dă consumul de cultură generală gata explicată, M. deschise Messengeru’ şi, cît timp iconiţa galbenă şi zîmbitoare ţopăi impertinentă pe ecran, îşi încrucişă degetele şi se rugă ca B. să fie online. B. fiind, desigur, fata cu care M. socializează de două săptămîni pe mess, pe care nu a văzut-o niciodată, dar care i-a trimis şase poze. Una făcută de sus (probabil de vreun fost iubit care se pregătea să o bată) în care ea stătea întinsă pe spate pe pat, cu părul desfăşurat împrejurul capului încadrat de două pete mari, de origine incertă, pe saltea. În a doua, B. e la mare, în costum de baie, cu părul ud şi şi ochii mijiţi, aparent de la soare, într-o constipare studiată care-i dădea un aer de vedetă hollywoodiană care a vrut să încerce apa din jacuzzi cu curul şi s-a ars la buca dreaptă. M. nu putu să nu se uite şi la a treia, poza clasică, cu B. ţinînd în braţe un ursuleţ imens, de neam prost, cu culori ţipătoare, ochi inexpresivi din plastic negru şi lipsit de organe genitale (era, de altfel, o dorinţă mai veche a lui M., izvorîtă din extrem de creativul simţ al umorului care-l caracteriza: ca, după prima muie, să-i dăruiască lui M. un ursuleţ simpatic de pluş albastru cu penis şi testicule din silicon roz). Ajunse şi la a patra poză, în care B. era cu o prietenă foarte urîtă, probabil cea mai urîtă prietenă pe care o deţine, dacă nu cumva o persoană hidoasă întîlnită întîmplător pe stradă pe care a rugat-o să facă o poză cu ea. Se înţelege că, prin comparaţie, B. arăta superb, cu privirea ei uşor saşie, jumătate (pe ochiul stîng) candidă şi jumătate (pe dreptu’) senzuală. A cincea era o poză de la spate, făcută undeva la munte; în aceasta, B. era atît de fermecată de magnificul peisaj care căsca în faţa ei încît a rămas, mută de uimire, cu curul la obiectiv. B. nu uitase, desigur, să-i atragă atenţia lui M. asupra peisajului, să nu care cumva să creadă băiatul că ea, de fapt, a vrut să-i arate curul în blugii aceia din IDM care-i plac atît. În fine, a şasea poză era un prim spre gros-plan cu figura lui B., cu ruj roz, buze aproape imperceptibil şi ochi machiaţi cu atenţie. Vrăjit, cu un zîmbet tîmp, M. le arătă pozele celor mai buni douăzeci de prieteni ai lui, se declară încîntat de norocul care dăduse peste el şi le promise să o aducă la bere cu gaşca la prima ocazie. Apoi schimbă cîteva vorbe pe messenger cu B., aduse vorba despre Primul Război Mondial, spuse din memorie cele trei rînduri citite pe Wikipedia, dădu copy/paste la Bancul Zilei de pe Hotnews şi o invită în oraş. Exact la timp, se gîndi el. Nici prea devreme, să mă creadă vreun sociopat incapabil să-şi dea întîlniri altfel decît pe mess, dar nici prea tîrziu cît să aibă ea impresia că nu-i plac cele 6 poze altfel foarte atrăgătoare.

Sosi ziua. M. ajunse în faţa barului, îşi aruncă şmechereşte o pastilă de orbit în mufarină, îşi scuipă în palmă, apoi îşi trecu de două ori mîna prin păr şi intră. Cineva de la o masă nu foarte îndepărtată îi făcu semn. M. se apropie nesigur, îi aruncă fetei care îl chemase o privire întrebătoare, se gîndi ce va zice B. dacă îl va găsi stînd de vorbă cu această tipă care nu corespundea nici pe departe standardelor lui de frumuseţe sau ale oricărui altcuiva din acel bar, ca să fim corecţi. Gagica îi făcu semn să se aşeze. M. ridică din umeri şi o ascultă.

„Cine eşti?”, întrebă M. întrebător.

„Cum adică?”, zise fata la fel de întrebătoare.

„Adică ce-ţi scriu controlorii pe chitanţă cînd îţi dau amendă, în pula mea!”, şopti M. suav.

„Sunt B., nu mă recunoşti?”, rîse ea, convinsă că explicaţia nerecunoaşterii stătea în calitatea superioară a aspectului ei în viaţa reală.

M. se întristă recunoscînd aluniţa păroasă de pe gît şi nu zise nimic. Exact în momentul acela, lîngă M. apăru un băieţel cu aspect de om care a băut toată noaptea, îmbrăcat într-o pijama albă şi pufoasă din care ieşeau două aripi timide, cu care băieţelul mahmur putea cel mult să se şteargă la cur, dacă se apleca suficient de mult. Veni lîngă M. şi izbucni într-un rîs sarcastic.

„Tu cine mai eşti?”, întrebă M., fără chef de glume.

„Sunt îngerul tău păzitor care apare la sfîrşitul fiecărei poveşti şi-ţi spune morala!”

„Aşa, şi?”

„Şi femeile arată mult mai bine în poze, boule! Pentru că alea şase poze erau alese din 1000, înţelegi? Pentru că pe celelalte 994 nu ţi le-ar putea trimite nici dacă ar vrea, pentru că le-au şters. Ia zi, te mai întîlneşti cu gagici cunoscute pe mess, tîmpitule?”

„Da!”, zise M. sincer, apoi îşi şterse nasul cu mîneca şi ieşi din bar oftînd, fără s-o salute pe fosta lui gagică, de pe mess.