Azi-dimineata, la ora 14, cand m-am trezit, habar n-aveam ca, in doar cateva minute, avea sa se petreaca ceva fabulos. Daca stiam, poate nu mai mormaiam ca un motan in calduri, poate nu ma mai ridicam cascand din pat si poate nu mai dadeam drumul la calculator, cum fac in fiecare dimineata. Dar am mormait, si m-am ridicat, si am dat. Ce aveam sa vad putea fi cu greu descris in cuvinte: trei tipe din lista mea de mess erau fericite si imi dadeau de stire ca sunt fericite prin statusuri. Primul meu gand a fost, recunosc, unul misogin: ba, ce usor e sa faci o femeie fericita! (si nu ma refer acum la capacitatea unui barbat de a face o femeie fericita, ci la aceea a unui demiurg sau, stiu eu, a unui romancier). Al doilea a fost: da’ oare eu sunt fericit? Iar al treilea a fost: oare ce e fericirea?! Si la cine puteam sa apelez pentru a primi raspunsul decat la cel mai mare pseudointelectual si pseudoartist care a existat vreodata? Tudor Chirila! Lumineaza-ma, Tudore, ejaculeaza-ti incandescentul tau simt artistic pe sanii inocenti ai cunoasterii mele!

Fericirea

                                             de Tudor Chirila

Fericirea e un balon de sapun pe sanul ei sculptat parca in marmura. Fericirea e tacerea prelunga si cosmica ce se lasa peste noi dupa ce facem dragoste ca doi visatori, ca doi copii, ca doi frati… Fericirea e in picatura de sudoare care i se prelinge pe obraz cand stam imbratisati. Fericirea e acolo, deasupra noastra, ne vegheaza ca o uriasa si tacuta nava extraterestra in forma de inima. Fericirea e in tot ce face Ea, de la trasul absent si parca dureros din tigara la partzul induiosator produs de vaginul Ei cand ii dai limbi. Fericirea primordiala, fericirea pura, fericirea concentrata intr-o bucatica atat de mica de viata incat ma tem sa nu explodeze intr-un al doilea Big Bang care, cine stie, va duce la formarea altor mii si mii de fericiri mai mici dar, paradoxal, la fel de desavarsite. Big Bang-ul inimii mele.

Fericirea

                           de Eu

Fericirea nu exista, pentru ca e insondabila. Sigur, poti spune „coae, sunt fericit!” cand ti-o suge blonda buna de la marketing sau cand te lafai ca un nesimtit pe o plaja dintr-o tara unde nu exista iarna si sorbi zgomotos dintr-un Frutti Fresh. Dar fericirea e maximul pe care il poti atinge. Iar tu, putzoi ordinar si ignorant, n-ai de unde sa stii daca ai atins acel maxim cand ti se pare tie c-ai fi fericit, dupa trei halbe de bere proasta. Ba mai mult, nu vei avea habar cand il vei atinge. Si o sa mori! O sa mori fara sa fi fost vreodata fericit, dar asta e, mai incerci data viitoare. In concluzie, daca tu, intr-un moment de luciditate, chiar ti-ai propus vreodata sa fii fericit, permite-mi sa-ti spun ca, dragul meu, esti un mare bou!