Sa fi tot fost prin anul doi de facultate. Traiam cu un milion pe saptamana, iar shaorma de la „Sobolanu” lucra deja cu marsavie la cele 20 de kilograme pe care aveam sa le adaug in buchetul greutatii trei ani mai tarziu. Banii de acasa veneau luni, iar weekend-ul si suta de mii cu care mai ramaneam vineri in buzunar creau o atmosfera propice studiului, lecturii, meditatiei si, in general, statului in camera de camin de 4/2. 

Dar povestea cu care vreau sa impresionez gagicile azi se petrecea, cred, intr-o miercuri. Stiu asta pentru ca imi amintesc ca mai aveam vreo 450.000 in portofel. Sau poate era joi. Din cate retin minte, m-am trezit buimac si am descoperit ca sunt in perioada aia a lunii in care studentii trec prin clipe grele: cea in care li s-au terminat sosetele curate. Aveam doua solutii: sa incalt adidasii pe piciorul gol si sa trebuiasca sa-i arunc, pe urma, din cauza mirosului sau sa iau singura pereche de sosete curate pe care o aveam la dispozitie, dar care continea un ciorap gaurit in varf, in dreptul degetului mare. Am ales a doua varianta, convins ca nu o sa se iveasca ocazia sa ma descalt pe undeva, pana la intoarcerea acasa.

Si atunci, s-a intamplat. Pe la ora 21, eram in oras, departe de casa, cand m-a sunat o fata sa ma invite la ea. O fata pe care nu o puteam refuza. Stiind asta, am cantarit restul optiunilor care-mi ramasesera: deci, daca n-o pot refuza, ce-mi mai ramane? Am acceptat. Nu-mi calculasem sansele de a fute face dragoste, dar anticipam ca-mi vor scadea dramatic cand aveam sa ma descalt la intrare si sa dezvalui, astfel, mandrete de cartof de la piciorul stang. Am fugit, deci, spre Unirii sa-mi cumpar ciorapi. Mai aveam, cum va spuneam, 450 de mii, care, ma gandeam eu pe atunci, imi ajungeau sa-mi cumpar o pereche de sosete, sa iau traditionala sticla de suc pentru vizite, si poate chiar sa si traiesc pana duminica. Am ajuns in Unirii la 10 fara ceva, cand toate magazinele erau ori inchise, ori pe cale sa se inchida. Singurii vanzatori care m-au mai primit au fost cei de la Nike. Nu mi-am cumparat in viata mea sosete de la Nike, asa ca am intrat in reprezentanta cu zambetul pe buze, aproape fericit ca ajunsesem, totusi, la timp. E naspa sa treci de la „aproape fericire” la deznadejdea pe care am simtit-o eu cand am vazut ca cea mai ieftina pereche de sosete era 450.000 lei (marimea 38 – 42), respectiv 370.000 (marimea 36 – 38). Era naspa, dar trebuia s-o fac. Bineinteles ca nu-mi permiteam sa dau chiar toti banii pe ciorapi, asa ca am cumparat o pereche de aia pentru copii, cu 370.000. Mi-e cam rusine sa recunosc, dar am intrat intr-o scara de bloc ca sa-mi schimb sosetele. Pe cele vechi si gaurite, le-am pus intr-o cutie postala. Sper ca si acum sa arda in iadul sosetelor. Cu ultimii bani am cumparat o sticla de cola si m-am grabit spre resedinta domnisoarei, unde am inventat un motiv tampit pentru care intarziasem, in timp ce ma ridicam pe varfuri, gandindu-ma ca poate astfel mai largesc sosetele al caror calcai imi ajungea pe undeva pe la mijlocul (ma scuzati) labei. Sigur ca tipa nu avea covor in garsoniera si nu m-a pus sa ma descalt la intrare. Iar sa ma dezbrac, nici atat.