Arbitrii şi patronii din fotbal au început să completeze spaţiile goale din puşcării. Cam tîrziu şi cam puţini, ce-i drept. De cealaltă parte, presa e o curvă şi acţionează în consecinţă şi în acest caz. Dacă pînă la arestări se dădeau toţi cu capul de pereţi că justiţia nu-şi face treaba, acum, că-s toţi acolo unde le stă bine, presa a devenit miloasă. Plînge soţia lui Bogaciu, suferă copilul lui Constantin, boceşte copilul lui Penescu, e îndurerată familia lui Serea. Presa plînge alături de ei. Şi ce pula mea vreţi, moluştelor deontologice?! Să plîngă, dă-i în căcat! Să plîngă şi dup-aia să-şi revină! Să judece demn şi lucid: „hei, tatăl / soţul / fratele meu a fost un hoţ ordinar, un nesimţit pe care l-a durut în cur de legi şi a furat bani. Să ne crească pe noi, e drept. Ne-a stat bine cu Play Station-ul în faţă, cu termopane şi maşini la nas cînd am împlinit 18 ani. Am avut o copilărie frumoasă, colegii noştri nu aveau părinţi arbitri şi nici conducători de club. Săracii, erau vai mama lor. Acum, tata e la bulache. S-a sacrificat pentru noi. A fost o jigodie ca să trăim noi mai bine decît plebea. Mulţumim, tată, eşti un martir! Fă zece ani de închisoare şi întoarce-te acasă! Te aşteaptă jacuzzi-ul, merţanul şi terenul de golf. O să ai o bătrîneţe liniştită!

PS – ştiţi cum îl cheamă pe fiul lui Marcel Lică (unul dintre foştii arbitri arestaţi)? EDEN! Eden Lică îl cheamă pe micuţ. Cam cît trebuie să furi ca să devii atît de nesimţit încît să-ţi intitulezi copilul „Eden”? Cam cît Lică. Paradoxul e că, acum, tatăl lui Eden a cam dat de dracu’.