Dacă eşti prost, nu citi asta. Nu sînt suficient de inteligent încît să-i fac şi pe proşti să mă înţeleagă.

Uneori mai intru pe bloguri ca să văd cît de proşti sînt oamenii. Şi-s înfiorător de proşti. Dacă browserele ar fi atît de inteligente încît să te poată anunţa, atunci cînd intri pe un blog, „bă, nu te obosi, că ăsta e complet cretin!”, atunci nu ar fi chiar aşa nasol. Din păcate însă, pe bloguri, prostia demonstrată şi incontestabilă pur şi simplu nu există. Nici nu merită să te oboseşti să-i mai explici cîte unuia că ar face bine să nu mai scrie nici măcar un singur cuvînt tot restul vieţii. Pentru că internetul în general şi blogurile în special sînt forma absolută şi perfectă de autovalidare. Indiferent ce  idioţenie ar pune cineva pe un blog (şi nu există excepţii) se vor găsi cel puţin cîţiva nebuni care să-i dea dreptate şi să-i ofere, astfel, o brumă de legitimitate. Sigur, reciproca e valabilă: pentru orice idee genială pe care o azvîrle cîte unul pe internet, vor exista cîteva zeci, poate sute, de contestatari vehemenţi.

Din fericire şi pentru boi, şi pentru genii, blogurile au incomensurabila calitate de filtrare a comentariilor. Te înjură vreunul? E clar, e un bou. Dă-i reject. Şi uite aşa rămîi tu şi micul (sau mai marele) club al oamenilor care sînt de acord cu tine. Te simţi bine cu tine însuţi, ţi-ai făcut nişte pseudo-prieteni care îţi împărtăşesc ideile, frustrările sau genialitatea şi nu conteniţi în a schimba replici binevoitoare şi a-i combate pe adversarii comuni. Duci o existenţă virtuală împlinită, pe blog eşti cel care ai vrut să fii şi, dacă eşti capabil să te minţi pe tine însuţi suficient, descoperi că o importantă masă de oameni sînt de acord cu tine şi o declară public. Nu contează că eşti un ziarist de doi lei pe care nu-l cunoaşte nimeni, un funcţionar amărît care încă trebuie să poarte un ecuson cu numele la serviciu sau un adolescent cu coşuri care se masturbează cînd vede chiloţii vecinei atîrnaţi la uscat. Pe blog eşti cineva. Şi, dacă altcineva îndrăzneşte să pună la îndoială asta, poţi oricînd să-l banezi sau să-l combaţi cu admiratorii tăi, care în viaţa reală sînt cel mult la fel de respectaţi ca şi tine. E o situaţie din care nu poţi pierde. Blogurile aduc fericirea.

PS – facem pariu că nimeni nu s-a oprit cu lectura după primul paragraf?