Sînt în concediu. Între două nunţi, am venit acasă, la Motru, pentru o săptămînă. M-am plictisit din a doua oră. Oraşul în care am crescut nu-mi mai spune nimic. Sigur, asta nu e o surpriză prea mare, din moment ce s-au consemnat puţine cazuri de oraşe vorbitoare în istoria omenirii.

Că tot veni vorba, am redescoperit Motru cu o ciudată faţă de oraş mai civilizat ca acum cîţiva ani, dar în acelaşi timp rămas în urmă. Adică sigur, s-a făcut un Penny la marginea oraşului (marginea aflată la 300 de metri de centru, înspre nord), dar la acel Penny nu am găsit nici mingi de tenis de cîmp, nici ţigări Kent, nici Kinder Bueno. Chestii pe care în Bucureşti le găseşti şi la un birt deschis non-stop cu ofertă de 3 lei la suta de vodcă.

Că tot veni vorba, clubul din centrul oraşului e cam la fel de decent ca un astfel de local. Între numeroasele terase cu chelneriţe bătrîne şi grase şi restaurantele cu feţe de masă arse de ţigară, „Academia” are marele merit de a fi singurul loc din oraş în care mai poţi asculta muzică proastă şi dată tare. Doar preţurile te mai pot face să te simţi ok cu tine însuţi şi te împiedică să-ţi dai palme la întoarcerea acasă că ai putut să stai mai mult de o oră într-un asemenea loc. Preţurile sînt mari, adică. Şi asta îţi induce, la un moment dat, iluzia că eşti într-un local acceptabil. Din păcate, cei 4 lei plătiţi pe o cola sînt doar praf în ochi. Clubul mizer, cu pizza proastă, baie mai infectă ca în orice alt loc din oraş, decorat parcă de un schizofrenic care a prins o zi proastă şi cu o clientelă care îţi face dor de cocalarii din mall-urile bucureştene este un mare căcat. Cu muzică de căcat, servire de căcat, badigarzi de căcat şi o baie plină de căcat, de data asta literalmente. Tinerii care n-au fost suficient de inteligenţi cît să facă o facultate fără acreditare şi au rămas în oraş se mulţumesc, însă, cu puţin. Iar aceia care se întorc în Motru pentru perioade scurte merg tot acolo, uneori pentru că nu au de ales, dar de cele mai multe ori pentru că-s idioţi. Ah, am uitat, pe uşa de la intrarea în „Academie” este un sticker tîmpit, pe care scrie: „Există viaţa după moarte? Intră şi vei afla!”. Într-adevăr, de fiecare dată cînd am fost acolo am murit de plictiseală şi nervi, dar mereu am ieşit viu şimotru sky bucuros că am scăpat. Deci da, există.

Că tot veni vorba, în Motru mai avem poliţişti tembeli, baruri cu manele, patru terenuri de tenis neîngrijite, un supermarket cu marfă de minimarket, curve cu vîrste fragede, curve cu vîrste medii, curve cu vîrste înaintate şi mulţi, foarte mulţi cocalari. Singurul lucru care îmi mai place este cerul. Nu ştiu din ce cauză (poate a poluării), dar cerul nu a fost niciodată atît de frumos la Bucureşti şi parcă nicăieri altundeva. E de-un albastru intens pe care norii se conturează perfect. Cînd vezi cerul din Motru, îţi vine să te apuci de pictură. Cînd vezi tinerii din Motru, îţi vine să te apuci de crime în serie. Iar cînd te gîndeşti că, dacă nu era clişeul ăsta cu plecatul la Bucureşti sau aiurea, puteai să rămîi aici mereu, îţi vine să te apuci cu mîinile de cap.