Atenţie! Acest post conţine o poveste tristă. Pizdele plîngăcioase să nu-l citească!

E criză şi eu eram la minimarket. E criză şi eu voiam să-mi cumpăr cinci cutii de bere. Am început să le răresc, deh. Că-i criză. În magazin intră un tată cu băieţelul de mînă. Copilul avea o faţă de parcă tocmai fusese violat de toţi unchii de gradul doi din familie. Vînzătoarea vrea să facă pe simpatica şi-l întreabă pe tată: „E cam supărat sau mi se pare mie?”. Tatăl scoate un „mda”. Un mda de ăla care se traduce „marş, fă, curvo, că nu e treaba ta!„. Şi totuşi, vînzătoarea insistă: „Păi, ce are?”. Tatăl se mai înmoaie un pic. Îi răspunde uşor sictirit: „Vrea ceva de mîncare…”. Atît de dramatic a fost momentul încît, dacă eram într-un film, s-ar fi auzit viori. Vînzătoarea zîmbeşte şi-l întreabă pe bărbat ce vrea să cumpere. În acel moment, toată lumea din magazin (adică eu, vînzătoarea şi, probabil, şi copilul) se aştepta ca tipul să-i ia copilului un parizer, un pateu, un unt, o sana, ceva. Cînd colo, omu’ scoate 10 lei din buzunar şi cere hotărît: „Un Kent 8!”. Apoi îl ia pe băieţel de mînă şi pleacă. Iar acum ghiciţi cine a mîncat chiştoace ieri seară!