Am fost la Ploieşti cu colegii Bărbosu şi Turosu să facem un reportaj cu nişte popi curvari. Da’ n-am găsit popii curvari. Aşa că am trecut la planul B: un reportaj cu suporterii lu’ Petrolul. Da’ n-am găsit suporterii lu’ Petrolul. Noroc că instinctul nostru jurnalistic (materializat în vocea unui ziarist local care ne-a recomandat să mergem acolo) ne-a trimis la hipodromul Ploieşti. Nu, hipodromul nu este o boală. Hipodromul e o arenă pe care se desfăşoară curse de cai. Dacă nu ştiaţi asta, nu sînteţi decît pe jumătate proşti. Cealaltă jumătate e de la ei. Adică de la noi, care avem un singur hipodrom în ţară, şi ăla în paragină.

Soarele bate frumos la apus pe hipodromul din Ploieşti. În lumina roşiatică, buruienile care îl înconjoară capătă valenţe de pădure ecuatorială. Una rară şi urîtă, ce-i drept, dar merge, la paralela patruşcinci. Razele peste măsură de politicoase îi fac complimente chiar şi ruinei care odată era tribuna hipodromului. Îi ghiceşti o frumuseţe trecută aşa cum ghiceşti că sub o namilă de 100 de kile care stă zilnic în faţa blocului şi sparge seminţe se ascundea odată o femeie mişto, bună de pulă. Noroc cu femeile astea , că scrisei pîn-acu’ de ziceaţi că-s Calistrat Hogaş. Ia să mai încercăm cu un paragraf…

La hipodromul din Ploieşti nu mai sînt curse, dar sînt cai. Mulţi cai frumoşi, nu doar şasă. Şi cîţiva ponei. Ponei am mai văzut la mare, cînd eram mic şi mizantrop. Chiar am făcut poze pe o poneică. Nu mi-a plăcut. Poneii sînt cam la fel de frumoşi faţă de fraţii lor mai mari cum sînt piticii faţă de oameni. De cai, însă, m-am îndrăgostit la prima vedere. Prima vedere cînd nu-s înhămaţi la o căruţă plină cu frigidere stricate şi capace de canal, adică. Eu n-am avut cai cînd eram mic, la nici una din cele trei „ţări”. Aşa că mi-a rămas o bucurie de aia de copil încă neconsumată: să mîngîi un cal (cine face vreo glumă cu „mîngîie-l şi pe-al meu” o încasează!). Mi-am trăit-o din plin săptămîna trecută, cînd am mîngîiat nu unul, ci cel puţin şasă cai superbi. Sincer să fiu, n-am întîlnit încă femeia căreia să-i spun sincer, fără urme de îndoială în glas şi fără să pufnesc ulterior în rîs: „ce ochi frumoşi ai!”. În schimb, am întîlnit la Ploieşti mai mulţi cai cărora le-aş fi zis-o, dacă nu aş fi fost înconjurat de oameni. Mă întreb ce sex aveau caii ăia cu ochi atît de frumoşi. Cred că erau iepe, ce dracu’, doar n-oi fi homosexual!…

PS – un prim filmuleţ de la hipodrom, aici: http://catavencu.ro/ulise_si_caii-9652.html. Staţi pe-acolo pe site, că urmează şi al doilea, cu mai mulţi cai şi mai puţini ţigani.