Nu mai pot, băăă! M-a învins. Monstrul cu ‘jde mii de capete m-a omorît pînă am murit. Mi-a supt creierul prin urechi. Mi-a supt vigoarea prin ochi. Mi-a supt sperma prin pulă. Şi-a făcut de cap cu vehemenţa mea pînă mi-a lăsat opinia flască. Nu mai pot să fiu dur. Şed şi mă uit pasiv ca un poponar căruia i-a plecat iubitul în delegaţie în Belgia. Cum la ce mă uit? Mă uit la ea, la bestia care m-a devorat, şi o accept aşa cum e: proastă, mincinoasă, manipulatoare, ţipătoare, fals revoltată, nedreaptă, jegoasă, băloasă, libidinoasă. Se plimbă prin camera mea în voie, nu mai am nici o putere asupra ei. O surată de-a ei e-n bucătărie. La fel de hidoasă, la fel de mulţumită de sine. Şi mai e una, în cealaltă cameră. Din aceeaşi specie, doar că puţin mai bătrînă şi mai atotştiutoare. Tot ce trebuie să fac ca să dispară e să-nchid cele trei televizoare. Dar sînt inert.

Presa din România m-a învins. Căcatul de pe Antene mi-a astupat gura. Snobismul de pe Realitatea m-a omorît pe dinăuntru. Pupincurismul de la B1TV m-a constipat. Nu mă mai pot căca de două săptămîni. De fiecare dată cînd mă pun pe WC trăiesc acelaşi coşmar: mă uit printre picioare şi-i văd capul lui Radu Moraru apărînd din apa closetului. Apa devine maronie. Moraru rîde şi-mi pune întrebări validatoare. „Nu-i aşa că sînteţi foarte deştept, domnul Mantzy?”. „Dar, vai, cum rezistaţi în lupta dumneavoastră de unul singur cu toată nedreptatea din România?”. „E greu să fiţi dumneavoastră?”. Şi apoi visez că-ncepe să mă pupe. Violent. Franţuzeşte. Nemilos. Îmi bagă limba-n cur atît de adînc încît o simt îmbîrligîndu-se prin intestinul gros. Şi-atunci mă ridic de pe WC urlînd. Ştiu că e doar imaginaţia mea. Dar dacă se întîmplă, totuşi? Nu! E inuman! Nu te poţi căca în asemenea condiţii.

Vedeţi, deci, că sînt un om distrus. Între două crampe, mă uit la emisiuni de monden, zîmbesc forţat şi ridic din umeri. Şi scriu articole ca ăsta de ieri. Luaţi de citiţi. Articolul unui om învins:

Ce presă mişto avem! Aşa-i că uneori vă e teamă să deschideţi televizorul? Cînd apăsaţi butonul verde al telecomenzii buza de jos vă tremură şi un nod vi se aşază cuminte în gît. Dacă nimereşti pe un post de ştiri sau, Doamne fereşte, în mijlocul vreunui talk-show politic?

Antenele şi Realitatea au lecţie clară: să-l dea jos pe Băsescu. Ăia de la Realitatea parcă se mai camuflează un pic. La Antene, însă, deja nu mai are nici un haz. Singurele emisiuni ale jupânului Voiculescu în care nu ţi se spune cât de naşpa e Băsescu sunt Sport şi Meteo. De fapt doar Meteo, că la Sport îl atacau pe turnantă luna trecută, legat de Ridzi, cu Gazeta Sporturilor vârf împins în coastele preşedintelui. Dar nici Meteo-ul nu-i departe. Nu m-aş mira să înceapă şi Ortansa Jude (sau cine-i meteorolog pe-acolo) cu nişte predicţii de genul: „astăzi va ploua torenţial şi va fi foarte frig din cauza unui front politic portocaliu care s-a aşternut peste ţara noastră de vreo cinci ani. Deciziile proaste ale lui Băsescu vor crea din nou condiţiile unui cod portocaliu. De fapt, s-a demonstrat că de aia se numeşte codul portocaliu „portocaliu”. De la PD-L.”

Pe partea cealaltă, Radu Moraru de la B1TV îi săptămânal provoacă săptămânal lui Băsescu mici iritaţii în zona şezutului cauzate de barba lui aspră, care-l încurcă la pupături. Ieri recunoştea franc, într-un interviu acordat Realitatea.net, că este, şi acum citez, „portavocea preşedintelui”. Iar amanta prietenului meu (vorba unei melodii) este prietena mea. Aşa că dă-i şi invit-o şi pe Udrea la „Naşul” şi scoate-o basma curată. Cică Udrea „a fost supusă unei campanii de intoxicare macabră”, zice Moraru. Brrr! Ce s-a chinuit Naşu’ la fraza asta! Mai c-ai zice c-a învăţat nişte neologisme special ca să exprime mai bine cât de mizerabili sunt detractorii lui Udrea.

Iar noi, vechii şi triştii dependenţi de televizor, ce să facem în tot acest timp? Că să ne uităm la ei nu putem. Odată asumat partizanatul, demersul jurnalistic devine zero. Deci schimbăm programul şi dăm, surpriză, de DDTV. Unde toată ziua se dau desene animate de la Looney Tunes. „Looney”, adică nebuni. Abia seara vin şi la Diaconescu ceilalţi „Looney”. Şi atunci n-avem decât să ne culcăm. Noapte bună, România!

Acum aţi înţeles, fraţilor? Aşa scrie un om împăcat cu mocirla.

Mă resemnez. Al vostru, eu.