futezatorii

Asta era prima fază a proiectului „futezătorii”. Îi aveţi în caricatură pe iniţiatori, în viziunea lui Bogdan Petry. În colţul din stînga – eu, desenat la fel de negru ca în realitate dar parcă nedrept de scund. În dreapta – Radu Piticigratis, mult mai celebrul meu prieten de puleală şi coleg, care din motive nedemonstrate are coaiele mai mari în desen. Se întîmpla acum un an. Între timp, futezătorii sînt mai mulţi şi mai independenţi. Adică sîntem ăştia doi de care vă zisei, plus încă vreo patru băieţi şi chiar o fată (n.r. – aici s-ar putea să organizăm mai încolo un concurs de titularizare) cel puţin la fel de geniali. Site-ul nu e tocmai gata. Mai trebuie un banner, nişte titluri de rubrici mai inspirate şi nu-ştiu-ce widget-uri zicea Radu, probabil beat, că treaz sigur nu ştie ce-s alea. Cert e că are deja un slogan a cărui profunzime nu o puteţi combate şi două texte din care vă puteţi da seama cam ce urmărim cu el. În principiu, să rupem. Aşa că obişnuiţi-vă de pe acum cu el, puneţi-l frumos la homepage şi pregătiţi-vă să ne rîdem şi să ne răcorim frustrările. Prima noastră victimă: tastatura lui Tudor Chirilă. Teaser, deci:

[…] Aşa, şi acum să ne întoarcem la marea victimă a blogărelii fără coaie a lui Tudor Chirilă. Cum care?! Tastatura lui, evident. Vă imaginaţi o tastatură mai tristă? Eu cred că tastatura lui Chirilă, săraca, a scris atîtea dulcegării, atîtea fraze greţoase, încît are deja cîteva cuvinte predefinite şi, cînd scrii o literă, îţi sugerează singură continuarea. De exemplu, dacă Chirilă se aşază la calculator şi tastează litera „i”, tastatura îi continuă triumfătoare: IUBIRE. Dacă Chirilă o surprinde şi a doua literă pe care o bate e „n”, tastatura se grăbeşte să sugereze, mîndră de ea: INIMĂ. Dar, dacă a treia literă e „o”, tastatura se sperie. Oare cu ce a greşit? Timid, cu font mai mic, încearcă din nou să ghicească: INOCENŢĂ! Dar nu e nici asta, pentru că Chirilă e astăzi mai surprinzător ca oricînd şi tastează „R”. „INOR”, stă scris acum pe ecran. Tastatura refuză să-şi creadă tastelor. Iniţial se blochează. Pe ecran apare clepsidra. După cîteva secunde, tastatura se hotărăşte să facă o ultimă încercare şi, gîndindu-se la toate căcaturile din capul lui Chirilă, la toate metaforele idioate pe care i le-a reprodus şi, în fine, la calul din Marlboro, dă sugestia finală: INOROG!! […]” (continuarea pe site)

Deci, doamnelor şi domnilor… www.futezatorii.ro!