Tot cu numărul 297 din Dilema Veche vă deranjez. Nu vreau să fac pe inteligentul, dar cele patru zile petrecute în microbuz prin ţară cu echipa lu’ Crin m-au obligat (fir-ar…!) să citesc o grămadă de chestii, iar din Libertatea nu mi-a plăcut nimic într-atît încît să vă semnalez. Nici textul „Acţiunea indirectă”, al lui Teodor Baconsky, nu pot spune că mi-a plăcut. În sensul că nu m-a făcut deloc să mă simt bine. Ba chiar, în calitatea mea de aproape absolvent de jurnalism şi de participant activ la încropirea unei prese de factură tot mai joasă, l-am recepţionat ca pe o lovitură fix  în coaiele demnităţii mele de formator de opinie. Aşa că, bă colegi ziarişti, citiţi şi plîngeţi:

Intelectualul care se vrea cu orice preţ popular şi-a ratat definitiv vocaţia. Tot la fel eşuează şi cărturarul care-şi vinde ideile, ca să nu moară de foame. Trebuie să fii bogat sau să trăieşti dintr-o altă meserie decît scrisul pentru a putea comunica doar ce gîndeşti, străin de prostituţia contractelor de „consultanţă“ sau de ipocrizia telecomandată a mercenariatului cu damfuri „analitice“. Ultima expresie europeană a diletantismului aristocratic a precedat cu cîteva generaţii apariţia jurnalismului, acest bastard al revoluţiei. Victoria spiritului de gazetă – travestit în mitul „expertului“ şi bazat pe veşnic debitata minciună a „presei libere“ – a demolat tronuri cu pamflete, a mistificat masele prin concursuri de caricatură, a înlocuit misterul voinţei prin magia de bîlci a sondajelor şi a desfigurat intimitatea sobră a deciziei prin exigenţa gregară a „transparenţei“. Mizînd pe supralicitarea imposturii şi a vacarmului, era jurnalismului compromite pe toată linia posibilitatea de a contempla, lucid, şansele şi ariscurile propriului nostru timp.

Citiţi textul integral aici. A consemnat un bastard al Revoluţiei, la rîndu-i îngrijorat că toate ziarele încep să semene tot mai tare cu Libertatea şi toate televiziunile cu OTV.