dinica A murit Gheorghe Dinică şi eu m-am îmbătat. Nu pot să fiu ipocrit, să spun că de supărare. Nici măcar n-am apucat să iau bine la cunoştinţă tragicul eveniment, că eram în bar. Ba chiar am venit acasă hotărît să vă spun verde în faţă, cu riscul de a urla aşa zişii iubitori de artă că nu am inimă, că nu mă afectează prea tare acest deces. Că ascult cu aceeaşi plăcere „Vagabondul vieţii mele” sau „Şi dacă”, mai ales cînd sînt torpilat. Că mă simt la fel ca alaltăieri. Că mi-e egal că a murit. Dar nu mi-e. Să vă spun drept, mă agasează. Realitatea şi Antena 3 mă agasează, obligîndu-mă să sufăr. Tabloidele nu mai vorbesc. Necrofilii din presă îl fut pe Dinică lăudîndu-l în paginile/pe site-urile lor imunde, pe care pînă mai ieri nu citeai decît despre îmbuibaţii din politică, respectiv despre jegurile mondene. Şi, ca de obicei, mă fac să-mi fie scîrbă mai mult decît să-mi pară rău. Puţină decenţă, hienelor! Un articol sec, scurt şi respectuos era mai mult decît suficient. Nu am nevoie de altceva de la voi. Marş de-aici!

dinicaDupă ce l-au omorît pe Dinică înainte să moară (vezi foto 1), vulturii securişti de la Antena 3 au încercat azi să se revanşeze. Acu’ două săptămîni ne anunţau că a decedat, cînd omul era în spital cu puls. Acum, cînd chiar a murit, au încercat probabil să se reabiliteze şi ne-au explicat că trăieşte de fapt (foto 2). Prin operele sale, ce-i drept. Nu vi se face pielea de găină cînd citiţi asemenea greţoşenii de fiecare dată cînd moare un artist? E cineva atît de cretin încît are nevoie să i se mai explice că mortul trăieşte în continuare prin opera lui?

Dacă erau un pic mai deştepţi, anteniştii ar fi scris de acum două săptămîni bucata asta cu „Gheorghe Dinică trăieşte prin operele sale”, ca să fie acoperiţi în cazul în care femeia de serviciu postează draft-ul din greşeală pe site, în timp ce şterge tastaturile de praf. Cum, de altfel, s-a şi întîmplat. Dar măcar nu se mai făceau de căcat decît pe jumătate. Muriţi, mă, vorba lu’ Istodor!