În primul rînd, mă enervează Andra, această ţigancă fudulă măritată cu Măruţă, acest oltean prost care lucrează la PRO TV, acest căcat de post care promovează non-valori şi babe violate. Cum adică Andra? Andra şi mai cum?! Cum să pretinzi să te ştie lumea de Andra şi-atît? Madonna-i Madonna, nu-i tocmai un nume pe care-l întîlneşti la trei dintre vecinele de scară. Dar Andra?! Nici Britney n-a avut tupeul să-şi ia numele Britney şi-atît. Ei, Andra îl are. Apoi, mă enervează această preconcepţie cu valoare de axiomă conform căreia Andra ar avea voce. Faptul este demonstrabil, probabil, prin acele „uău-oooo-uuuri” şi alte interjecţii cu care sînt pline cîntecele ei ca să ţină loc de versuri şi să salveze măsura. Şi chiar de-ar avea, cu ce mă ajută pe mine că are voce, dacă nu are cine să-i scrie cîntece? Cred că am douăzeci de amici cu voce, dar fără cîntece. E ca şi cînd un băiat ar avea muşchi şi ar considera că asta îl face culturist. Sau ca şi cînd un analfabet ar avea pix şi asta l-ar face scriitor. Ca să înţelegeţi cît de paranormal de stupide sînt cîntecele Andrei, vă dau exemplu pe ultimul, difuzat în neştire la postul TV al lui bărbac’su’, bineînţeles. Să facem o analiză pe text…
Sărim direct la refren, pentru că primele două strofe sînt prea banale ca să fiu în stare să le scriu fără să am impresia că mi-am irosit 30 de secunde din viaţă. Refrenul, însă, e fabulos:
Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta,
O păstrează inima
Într-un colţ de suflet.
„Amintirea care nu se uită” este, iată, laitmotivul operei unui autor a cărui memorie de elefant i-a adus toată viaţa numai necazuri. Degeaba îşi bea minţile, degeaba se dă cu capul de uşi ca să-şi provoace amnezie. Îşi aminteşte exact amintirile pe care nu le uită. Cît ghinion să ai? În versul trei se face o trecerea de la cerebral la sentimental. De la neuron la vena cavă. De la amintire la suflet. Deci „amintirea care nu se uită” este păstrată de „inimă” într-un „colţ de suflet”. Înţelegem de aici că sufletul autorului este un fel de cămară nearisită a inimii, unde miroase a zeamă de varză şi sînt depozitate amintiri vechi şi stricate, de care nu poate să scape pentru că nu le ia nici un ţigan în căruţă. După părerea mea nu se insistă suficient pe partea cu amintirea. Nostalgia nu este evocată cît ar trebui, „amintirea care nu se uită” nefiind o imagine suficient de puternică. Grăbit să termine repede, cum face cu toate femeile care îi plac şi nu au păr pe piept, autorul trece prea brusc de la amintire la inimă şi suflet. De fapt, refrenul ar trebui axat doar pe memoria amintirii care nu se uită. Adică să sune aşa:
Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta
O păstrează memoria
Într-un colţ de creier.
Acum, că am făcut corecturile de rigoare, să trecem la strofa de final, unde autorul cade în meditaţie retorică. Incapabil să se mai mintă pe el însuşi, nu-şi explică de ce nu mai simte, dar totuşi se gîndeşte:
Spun mereu că nu mai simt nimic
Cînd mă-ntreabă cineva,
Dar dacă nu mai simt nimic
De ce îmi stă gîndul la ea?
Pentru că eşti un bou, de aia! Du-te la muncă, nu la scris versuri pentru copii proşti, şi vei vedea că, după ce cari 30 de saci de azbest, o uiţi şi pe mă-sa. Parol.
PS – Andra cîntă asta în duet cu un poponar. Genul ăla de poponar care n-a avut încotro: s-a făcut homosexual pentru că nu a vrut nici o fată să-i arate pe unde face pipi. Pe cîntăreţul ăsta îl cheamă Adi Cristescu. Deci cum ai nume de scenă Adi Cristescu?! Mereu o să-ţi zică lumea Ion Popescu sau Andrei Ionescu sau Adrian Cornescu sau plm. Mă rog, tot e bine că nu-i Adi şi-atît.
decembrie 22, 2009 at 08:16
Am scos sonorul si am asteptat sa inceapa futaiul. Intre timp cafeaua si-a facut efectul si m-am prins ca nu-i pornache iar tu…ai scris ceva lung, prost si fara rost.
decembrie 23, 2010 at 11:03
Tu esti o femeie proasta eu am fost la o nunta in care andra a fost invitata sa cante si a facut atmosfera tu nu ti-ai permite niciodata sa o vezi pe andra sau sa o critici asta e invidie ca a ajuns acolo unde a ajuns numai fi invidioasa! Vorbeste invidia din tine las-o deoparte sa ne bucuram pentru ceilalti de ce nu cantai si tu ca ea cu ooo-urrriile ei poate ajungeai departe fetita si scuze am uitat sa specific si cu interjectiile alea.Prea mare este oftica in lumea asta fetit-o !!! Mai masoara ce spui ca pun pariu ca daca te-as pune sa canti ca ea nici ca sexi braileanca nu ai face-o asa ca……Numai critica in vant Si daca ar fi tiganca ce conect’r nu este tigan si uite el o recunoaste!! Si este destul de apreciat ! Si chiar si andra daca ar fi are ea vr-o vina ca este de etna aceasta dar nu se pune problema !! Doar hai sa lasam rasismul rautatea lasitatea ok ?? Ca presupun ca nu i le-ai zice in fata dar ma rog …. gata cu critica !
decembrie 23, 2010 at 11:07
Etnia * Scuze
februarie 19, 2011 at 13:18
Ca Andra e tiganca,,,,,se stie. Ca Maruta-i un retard prostituat care ar silui-o si pe ma-sa pt pretul corect….adevarat. Dar tu, asta care zice ca articolul e plin de invidie esti praf. Punctuatie zero. Nu stiu daca esti M sau F dar esti tzandari. Daca ai 7 clase esti „champion”. Mie imi pari o fripturista din aia care merge la nunti imbracata in rochii de max. 100 euro din plastic verde fosforescent cu mult aur pe tine ca sa vada neamul tiganesc ca ai de unde.De ce nu are Andra succes in restul europei ? Pt ca „lalaiala” ei este o copie nereusita de R&B care place fripturistelor ca tine ce isi regasesc experientele patetice erotice si sentimentale in versurile ei. Lipsesc niste simboluri ca sa fie reteta completa : bani dusmani, golani masini, jmecheri….
In romania sunt promovate „valorile” astea cu „ooooo-urile” (foarte hilara exprimarea ta de boschete) iar adevaratii tineri cu potential sunt ignorati.
aprilie 12, 2011 at 10:29
Auzi da ia mai dute drq cu comentariu tau si firai u sa fii ce ejti obama k sa o critici u p ea? Ia dute drq! Ea nu este tiganca si in primul rand u ejti mai prost k toti projtii!! Ea are facultate..in skimb u ce ai?Un kakat!!!
februarie 17, 2011 at 18:12
Ba taci mah. Nu sti ce vb. 😛 Andra chiar canta misto,mai misto ca tine.:)))
decembrie 22, 2009 at 10:23
Cum Andra si mai cum?
Andra Maruta, bineinteles.
auzi.. dar care e numele mic al lui Maruta? Doar nu e Maruta si atat.
ianuarie 2, 2010 at 02:08
catalin maruta. este numele lui ‘maruta’. hello !!! in ce pestera locuiesti?
mai 4, 2010 at 12:34
ma fraerilor va dati asa inteligenti dei criticati pe alti da uitativa si la voi sunteti doar invidiosi pe succesele altora ciao
decembrie 22, 2009 at 11:55
Ba, daca esti un baiat care ai muschi (si se vad), te poti considera LINISTIT culturist, indiferent de cum i-ai obtinut, la sala sau din Piata Matache. Culturistii sint baietii aia care-si dezvolta muschii DOAR PENTRU A-I ARATA. E drept ca, avind voce, nu esti automat cintaret, dar asta-i deja altceva. Intelegi diferenta, sau iti fac un desen? 😀
ianuarie 20, 2010 at 04:06
tu stii ce inseamna culturist? asta ai retzinut tu ca inseamna culturist?:)))
nu te mai lua de altii aiurea
peace
have fun
decembrie 22, 2009 at 12:15
Plus ca, nu stii tu, in anii 60 ma-ta mare ofta dupa un cintaret pe care-l chema Luigi IONESCU, facea furori melache asta. Cinta cu lalele, turturele si alte belele. Bine, poate ca LUIGI ala il mai salva. Chiar, cum…%#$%^&* sa fii moldovean si sa te cheme LUIGI?! Da’ las’, ca nici pe Eugen Ionescu sau Tache Ionescu nu i-a mai confundat nimeni. Cind esti cel mai bun, poa’ sa te cheme si Pulea Spataru. Iar ca cel mai prost, „Morandi” (de ex.) nu te-ajuta cu nimic. 😉
decembrie 28, 2009 at 15:01
Iti raspund la postul asta fiindca la celalalt nu pot. Domnule „daddy cool”, mai cul-ule, mai taticule, puiule, dragul mamii, regele gramaticii, inafara de greseala cu vocei, la care nu ma sinchisesc sa-ti dau dreptate, pe foaie nu se bate „tasta aia luunga din josul tastaturii”, deci nu sunt obisnuita cu ea, dar uite, ca sa-ti fac si tie o bucurie de Craciun, am pus-o. Imi pare rau pentru tine daca tu stai majoritatea timpului pe PC/laptop sa analizezi cum se scriu virgulele si cand se pune spatiu, iar ca sa stii si tu asta nu e o greseala majora, crede-ma. Sincer,e trist sa nu ai ce face cu timpul tau liber, dar iti sugerez sa iesi la o plimbare si sa te eliberezi de stres ca sa nu mai raspunzi ca un frustrat la posturi ce nu ti-au fost adresate. Dar nu-i nimic, te inteleg, probabil ca sotia/prietena ta nu e multumita de activitatea ta sexuala si te bate la cap. Si pe ea o inteleg. O femeie nu poate fi satisfacuta cu o ..(stii tu, chestia aia pe care n-ai mai vazut-o de mult din cauza burtii) mica. O plimbare prin parc ti-ar aerisi putin creierul, asa ca mai bine ai urma sfatul meu 😉
decembrie 28, 2009 at 16:29
Imi placi. Si vad ca si io tie. Mai ramine doar sa-mi confirmi ca nu te formalizezi in ceea ce priveste obiceiurile sexuale. 😉
decembrie 22, 2009 at 16:30
Vrei sa produci si tu un scandal, da nu-ti iesa. Nici macar ochii.. sau ma rog. Poate ca astia da. Incercand sa produci…ceva. Nici mie nu-mi place ANDRA, insa pe langa alte ”cantarete” de pe la noi, ma asta chiar are ceva voce.
Mie nu-mi place ANDRA, ca nu-mi place. Da nu-mi exprim frustrarile in halu asta.. MANTZY ! :))))
decembrie 22, 2009 at 16:34
Foarte tare articolul tău, însă ce încerci tu să demonstrezi aici se vede cu ochiul liber. Industria muzicală e plină de oameni lipsiți de talent, de la Andra până la Marius Mo(r)ga. În fiecare zi, mai apare câte-un necunoscut cu aere de mare vedetă, cum e și Adi ăsta sau cum naiba-l cheamă.
Nu știu pe cine să mai dau vina… Pe producători, pentru că promovează doar niște imagini în locul vocii? Pe „artiști”, pentru că că lălăie tot ce li se servește pe bandă? Sau pe poporul român, care nu e capabil să înțeleagă o melodie cu versuri subtile, bine-gândite, preferând să asculte în schimb niște melodii ale căror versuri sunt demne de gândirea unui copil de clasa a V-a?!
decembrie 22, 2009 at 17:12
…de cand a aparut fata asta astept sa scrie cineva asa despre ea.
februarie 18, 2010 at 17:11
z-i zau cu limba scoasa
decembrie 22, 2009 at 19:40
auci, ca ai zis-o;)) pe mine nu ma deranjeaza persoana ci faptul ca ea canta niste romante de te doare bila. Si nu se mai trezeste din prostie, de aia ii are pe toti compozitorii la picioarele ei…Cand imi aduc aminte cu ce fite a venit sa cante la noi in oras…:(
martie 1, 2010 at 21:29
du-teeeeee tu nu mai spune… serios? da de unde esti din fundul gradinii?
mai 25, 2010 at 08:59
@ asirensong : .. prietene >:D< .. fa`i u draga niste melodii kre sa nu fie romante :* si s fie super marfa . :X s vedem de ce esti in stare .. dak ai TUPEU s comentezi niste oameni kre stiu ce fac .. poate nu snt cele mai frumoase versuri .. dar dak tot ai tupeu sa comentezi .. macar comenteaza in cunostinta de cauza .. si demonstreaza k stii ce ai comentat .. bafta :-h
decembrie 22, 2009 at 19:51
manti, da’ numa subiecte facile stii sa abordezi, fute-s-a pe ma-ta
iulie 9, 2011 at 01:31
SI eu!!
decembrie 22, 2009 at 21:42
@boyoutofhell:
Moga e tatic pe langa altii..
decembrie 22, 2009 at 21:46
@Rin Tin Tin: O fi, nu zic nu, dar e mic copil pe lângă compozitorii străini. 🙂
decembrie 23, 2009 at 04:30
Faptul ca are versuri de rahat de acord dar sa recunoastem ,fata de altele/altii de la noi ea chiar are voce.
decembrie 23, 2009 at 10:19
Mai nici eu nu ascult Andra, dar are o voce superba! De ce esti asa dura nu inteleg? Sunt foarte putini care fac si versuri bune, si muzica buna si mai canta si bine … si degeaba o dai exemplu pe Madonna … ok e Madonna, dar melodiile care le scoate acum sunt foarte comerciale si nasoale dupa parerea mea … Andra este o fata talentata, isteata, cu bun simt, cu educatie … Stie cand sa vorbeasca, ce sa zica si cand sa taca! Mie imi place Andra ca artist foarte mult! Am ascultat si eu un album de la ea, atunci cand a aparut, eram prin liceu … E adevarat, ca melodiile sunt prea banale, plictisitoare si pacat! In general cei cu voce au melodii slabe! Fie mie oricum nu-mi plac melodiile care se produc la noi … Eu din tara ascult doar Cargo,Iris etc ( Rock ), dar repet, Andra nu merita asta!
Nu te miri de ce nu auzi niciodata in presa ceva rau de ea?
decembrie 23, 2009 at 11:41
deci avem una bucata familie formata din doua jumatati de oameni in care pe unul il cheama numai pe numele de familie iar pe celalalt numai pe numele mic.
decembrie 23, 2009 at 12:53
Da’ rau esti bai Mantzy! Te-ai legat tocmai de o artista care are voce, spre deosebire de restul turmei ce nu poate lua tonalitatea in direct. Ce vrei tu, de fapt? Vrei versuri corecte gramatical si semantic, da? Asa e, ai dreptate, n-ar fi rau sa fie bine, iar iarna sa fie cam la fel ca vara. Dar ai analizat de curiozitate si versurile unor hit-uri in engleza, recente sau clasice? Nici acolo nu e curat, engleza e chiar mai imputita, dar suna cool ca e doar engleza, nu? Mai bine te legai numai te barbat-su, ala chiar e enervant cu rahatul de emisiune. Omul face ce stie mai bine, emisiuni ghiveci pentru pensionare ce sunt acasa la ora 17. Asta cere piata, spalat de chiloti si ciorapi la tv.
decembrie 23, 2009 at 13:16
ai scris numai tampenii…nu stiu de ce dar dua postul asta cred ca are legatura cu cineva pe nume ,,anna,, xcare o uraste pe andra???? am dreptate nui asa ? da sigur am dreptate…..fata esti dusa rau de tot cu capul…peste tot incerci sa o dengrezi pe andra….
decembrie 23, 2009 at 13:38
M-ai prins, fatah. Anna sunt. Muie Andraaaaa!!! E o curva imputita ai lu care parinti mancau din gunoi. Ea e prima din familie care umbla incaltata. Bahtalo!
decembrie 30, 2009 at 02:31
sa o pupati pe andra in cur si pe toti tiganii ca daca n-ar fi ei s-ar duce pe pula muzica romaneasca crapati de ciuda fraierilor
mai 25, 2010 at 09:01
bhai mantzy .. curva esti u .. k esti in stare s spui asa ceva despre un om pe care nu`l cunosti .. 🙂 wai de capu` tau ..
decembrie 23, 2009 at 13:22
Slava dreptului la opinie. Bah.. Nu tre sa futeti acu menta cu privire la ce a zis ea. E dreptu’ ei. Si pe mine ma doare in pula de ce a zis. Chiar nu imi pasa.
decembrie 23, 2009 at 13:23
P.S: Andra are tzatze si cur. Industria muzicala PoP din romania exact asta cere.
decembrie 26, 2009 at 09:37
Spre deosebire de toate pitzipoancele din videoclipurile de pe posturi de televiziune,ce apar dezbracate si cracanate(gen videoclipul Innei),andra nu isi arata formele.Ba chiar reuseste sa aiba succes imbracata,datorita vocei superbe pe care o are.Le da clasa multor fitoase din „muzica” romaneasca.Bravo ei!Ne-a demonstrat ca este in stare sa cante live,nu ca toate stricatele(la voce ma refer) alea de la TV
decembrie 26, 2009 at 18:03
VOCEI?! Oau! Si, evident, ai si blog. Io cred ca anxietatea asta ti-o da gramatica de-a sasea, sa stii. N-o lasa sa te domine! Si un pont: dupa fiecare virgula, scriitorii, fie ca sint anxiosi, fie ca sufera de crunte dureri in pwla, bat UN SPATIU, daa? E tasta aia luunga din josul tastaturii. 😉 Succesuri in continuare!
iulie 9, 2011 at 01:34
daddy, sugi pula!! E chestia aia mare si groasa din pantalonii mei!
decembrie 23, 2009 at 14:29
andra ca andra…habar n-am de viata ei, nu ma pasioneaza, dar maruta e un idiot. nush cum dreaq s-a luat andra de el..ca e chel, burtos, urat!! si idiot!! are glume de cacao, nu rade nimeni!!doar el, andra si ma-sa.
mai 25, 2010 at 09:04
nici u nu ar trebui sa vbesti despre un om asa .. voi nu`l cunoasteti q adevarat 😛 eu chiar il cunosc, si nu m laud, pur si simplu incerc s va fac sa v dati seama k va inselati. el e asa doar la tv, ca sa faca audienta .. in viata de zi cu zi e un om cu mult bun simt si nu merita injuriile p kre le faceti voi .. m rog .. fiekre cu parerea lui :*
decembrie 23, 2009 at 15:00
cate dreptate ai…si Sinistrul de Marutza..cand am chef de varsat matzele fara sa fiu baut, ma uit la Marutza, efect instantaneu.
Cred ca social ar fi mai folositor sa fie folosit la rezolvarea indigestiilor, a deprimatiilor si a celor fara perspectiva..ti se face rau pe loc si fara chimicale.
septembrie 17, 2010 at 08:45
Ai spus un mare adevar,d-nule Matei !!!
Mereu m-am intrebat cum de s-a maritat Andra cu o cu unu’ ca Maruta zis MAGARUTA ?! Dar dupa aceea am auzit ca Andra este de etnie roma …
Atunci ,mi-am dat singura raspunsul,cine s-o ia de nevasta …chiar daca are voce,(asta trebuie totusi sa recunoastem).Pe fiul meu ,cand va veni vremea sa se insoare,nu l-as lasa sa se insoare cu o tiganca ,nici daca ar fi fiica lui Cioaba si chiar daca ar plati tiganii iu aur atat cat cantareste piranda lor !!Tiganu’ e tot tigan !!
Pacat , ca Pro Tv-ul nu schimba mediatorul emisiunii Happy Hour,poate ar avea mai mare audienta.Poate citeste si cineva din conducerea PRO TV si ia aminte .Acest oltean scarbos si anipatic provoaca hepatita ,daca te uiti mai des la emisiunea lui.
La Antena 1 Madalin Ionescu a fost inlocuit de Simona Gherghe in emisiunea „Acces Direct” si cum este o frumoasa ,o simpatica si o fata inteligenta, mai multa lume se uita la aceasta emisiune …si este de retinut ca Madalin nu poate fi coborat la nivelul lui MARUTA alias MAGARUTA,un scarbos,antipatic,grasan,chelos …
S-ar putea sa fie si el tigan daca te uiti bine la mutra lui..
octombrie 19, 2010 at 14:56
,..parca te vad…ce faina esti tu. rasista…si stai linistita, parca vad, ca fiul tau o sa se insoare cu o tiganca….ha ha ha….de ce ti-e frica nu scapi…uita-te la tine prima data si dupa aia vb de altii….RUSINE SA-TI FIE
decembrie 23, 2009 at 15:03
O intrebare: cum se poate atinge o femeie de un libidinos ca Marutza?
este patetic si patologic de scarbos
decembrie 23, 2009 at 22:30
Mie imi place Andra , vad ca tu ai prea putine circumvolutiuni pe creier pentru a intelege muzica.Muzica este 80% din piesa iar versurile pieselor din romania sunt toate la fel.
In concluzie este vai de capul tau .
Da` nu te supara acuma
decembrie 26, 2009 at 18:13
Ce nu iti place draga la Andra?ca are o voce dumeneazeiasca?sa sti ca ea da lectii tuturor „cantaretelor” aparute peste noapte.Ce conteaza ca e tiganca?Pe mine ma uimeste vocea ei.Tu si persoanele ca tine faceti tara asta de ras.Faptul ca nu iti place o artista nu iti da dreptul sa o jignesti in halul asta.Ea a dovedit educatie,talent si simtire.Dar tu ce dovedesti?
decembrie 28, 2009 at 19:36
nu-s de acord….esti penal:))
decembrie 29, 2009 at 17:59
tu esti tiganca!andra e o adevarata artista,are o voce superba,niste melodii sensibile!andra-the best of!!!
aprilie 26, 2011 at 13:11
o sugi si u si tiganca aia …
decembrie 29, 2009 at 18:08
Andra e talentata,frumoasa,decenta,educata,o artista adevarata.In loc sa te multumeasca faptul ca avem o asemenea artista u doar o jignesti.Peste 50% din cantaretele din tara nu au voce.Andra se afla printre cele mai bune.
decembrie 30, 2009 at 00:35
Ce stil de a scrie ai =))) Vreau sa ma uit la un film de 1 h dar m-ai blocat cu blogu tau. Si faza cu „Nici Britney n-a avut tupeul să-şi ia numele Britney şi-atît. Ei, Andra îl are.e geniala. Sanatate !!
decembrie 30, 2009 at 01:03
Ba, in orice caz, esti cam radical cu o tiganca proasta. Urat.
februarie 8, 2010 at 19:09
si tu vb ma? amarasteanule
decembrie 30, 2009 at 09:47
o iubesc pe andra si sunt cea mai mare fana as dori din toata inima so intalnesc ii iubesc toate cantecele si videoclipurile si iubeam emisiunea o-la-la
aprilie 26, 2011 at 13:13
…esti terminata (?)
decembrie 30, 2009 at 14:37
Eu nu stiu ce studii muzicale ai tu si de obicei nu e frumos sa vorbesti daca nu stii despre ce e vorba.
Ai dat-o exemplu pe Madonna.Mare greseala.Fiinta asta nu are voce dar are compozitori.La Andra e exact invers: are voce dar nu are compozitori.Si totusi sunt asa multe exemple negative de care sa te iei, te-ai luat exact de Andra poate poate cineva iti baga articolul in seama.
Iti cam citesc blogul si imi place cum scrii dar de data asta nu suntem pe aceeasi lungime de unda.
decembrie 30, 2009 at 18:52
Ce nu inteleg eu cel mai mult e ce legatura are caracterizarea din titlu cu restul postului.
Adica daca fata nu are compozitor e tiganca proasta?
Si vorba cuiva de mai sus. Madonna nu are pic de voce, dar are textieri si show in primul rand.
decembrie 31, 2009 at 19:03
foarte simplu. orice artist destept nu se prezinta cu versuri de 2 bani;) e logic – daca silueta ta nu’ti permite deosebirea dintr’un om si un purcel iar capatana ta este imaginea fidela a unei tartacute seci, apai’ nu te falesti fara scrupule prin lume.. sau da?:)))
ianuarie 1, 2010 at 13:37
Ahhhh, da!! In sfarsit, e prima data cand intru la tine pe blog, da`mi place ce am citit despre andra. O urasc, din suflet, nu`i suport grimasele si schimonoselile din gura cand canta, nu`i suport banalitatea, bleah ! Sunt prea multe, bravo pt text.
februarie 8, 2010 at 19:03
draga, daca ti-i rau du-te si decarteaza, da vezi sa nu te ineci cu veninul pe care il ai, da de ce o urasti din suflet pe andra? aha ….stiu – de ciuda,
… ce ti-ar place sa ai vocea ei si banii ei as-i? andra se pisa pe tine si pe comentariile tale
ianuarie 1, 2010 at 21:03
ba Mantzy, esti prost bah!
pacat ca esti frustrat rau, atlfel, esti destul de talentat la scris
ceea ce nu te face, evident, scriitor
noiembrie 23, 2010 at 16:21
Ca sa fie scriitor ar fi avut nevoie de argumente mai solide impotriva Andrei, insa articolul lui nu este nimic altceva decat expresia unei frustrari nejustificate. Nu-ti place, OK, am inteles. Dar ti-a facut ceva Andra? A venit la tine si te-a batut, sau ce s-a intamplat? De ce o faci tiganca proasta? Tiganca da, poate o fi, ca in general, tiganii au voce (si o ureche muzicala brici!), dar proasta … Mai uita-te in dictionar sa vezi exact ce inseamna acest cuvant, caci se pare ca nu prea stii. Inca ceva: nimeni nu te opreste sa scrii un articol critic, dar ai grija sa fie totusi OBIECTIV!
ianuarie 1, 2010 at 23:31
Nu vad dc au deschis topicu asta sa te faci de ras ?? sau sa folosesti cuv de gimnaziu??
ianuarie 2, 2010 at 02:16
sa inteleg ca esti un obosit care duce in spate zilnic sute de saci cu ciment si te razbuni si tu pe cine apuci cand esti in pauza de masa. dca esti in stare sa ii critici pe altii pentru munca lor atunci de ce nu esti in stare sa faci ceva mai bun ca ei si sa fii apreciat de mii de oameni?
ianuarie 26, 2010 at 13:48
tiganca aia infecta si taranusul de maruta care e un babau ordinar nu ar trebui sa fie dati ca exemple de urmat pt. noi !!!
ianuarie 29, 2010 at 16:51
ba analfabetule te-ai spalat pe dinti azi dimineata. din cauza ca esti complexat de felul in care arati te iei de toata lumea, ai vrea tu sa fii ca ei dar din pacate cu resturile genetice nu se poate face nimic .gunoiule
septembrie 17, 2010 at 11:30
Sa-ti fie rusine !Cred ca esti platit de marutza
Cum este posibil sa vorbesti asa urat si sa jignesti o persoana despre care nu stii nimic?Este dreptul la libera opinie,daca traim intr-un stat de drept.Anda este intr-adevar o fata talentata,hiar daca o fi tiganca n-are importanta.Asa este si Madalin Voicu,ionita si viorica din clejani ,si alti cantareti de valoare care sunt placuti si talentati ,dar problema este nesuferitul de marutza care ar trebui inlocuit ,caci simpla lui aparitie pe sticla provoaca stare de voma.
octombrie 21, 2010 at 16:53
laura draga, nu te mai agita, ca oricum andra si maruta sunt nr 1 in romania, orice ati face voi astia…figurantii..care nu mai puteti de ciuda..si de invidie..asa ca……mucles si pas rapid
februarie 8, 2010 at 14:54
mah nu va mai luati de nevasta mea ca nu o cunoasteti sa o lingeti in pizda daca va mai luati de ea si in plus ne e tiganca.PROSTILOR CARE VA LUATI DE EA
februarie 8, 2010 at 14:55
da stiu ca nu este tiganca
septembrie 20, 2010 at 12:14
Aho,aho!!! Bai MAGARUTA ZIS MARUTA sa-ti lingi singur pizda tigancii tale, ce ai nevoie de ajutoare ???!!!Rau ai ajuns mai oltean prost,daca la varsta asta nu mai poti…si-ti folosesti doar limba .Probabil ca ti s-a inmuiat si dansa…si ai nevoie de ajutoare…
Un sfat ,ca din partea unui prieten,o poti duce pe soseauna de centura , soferii de pe tir-urile din Turcia abia asteapta !!!HA,HA,HA !!!!
octombrie 19, 2010 at 21:34
cretin, bou, magar
februarie 8, 2010 at 14:56
mah eu am vazuto pe andra si cred ca ets cea mai amre curva mi-ar place sa o fut:D:D:DD:D:D:D
februarie 8, 2010 at 18:57
nu vrei tu mai bine sa-ti faci labuta, cretinule, curve is alea pe care le-ai tras, magarule si bou ce esti. nu stiu de ce mai vb , cand habar nu ai pe ce lume traiesti…. sa ti-o trag –-
februarie 8, 2010 at 23:48
Loco, Andra e cea mai mare curvă şi e nefutută co Măruţă-i poponar, pidosnic. I să te văd, acu unde mai răspunzi? Faci comment nou? Hai, te rog! Îmi place cum te agiţi.
februarie 10, 2010 at 16:01
victoras tata, parca vad ce gusturi ai … nikita, magda ciumac,naomi,fernando de la caransebes,roxi manelista,sexy braileanca… de fapt ce sa mai vorbim , intr-o tara de cacat, pe primul loc sunt rahatii, nu sunt recunoscute adevaratele valori. pa -si sa stii ca nu ma agit deloc, chiar sunt curios sa vad cati cretini mai are tara asta….adios si nu am cuvinte….MISTO OCHELARI AI
februarie 10, 2010 at 16:48
Pulifrici, eu de ţara aia m-am lăsat de mult. M-am dat pe macaroane. Şi comparativ cu muzica din ţara asta, Andra e un pitic gheu răguşit şi strâns de coaie. Da’ mie îmi place cum te-agiţi… Ia, hai să-i facem lu’ Manţi commenturi. Bă, Manţi, se dă un cico ceva pentru commenturi sau numai unicii au importanţă? Că dacă zic ceva de Andra în continuare, loco îţi semnează condica aici. Cică la el Andra e valoare.
loco, MERSI, BĂ, PENTRU COMPLIMENT. SUNT POLARIZAŢI.
P.S. Ce pula mea sunt numele alea pe care le-ai înşirat acolo? Boli venerice???
februarie 10, 2010 at 17:49
nu imi vine sa cred, si eu la fel tot pe macaroane. sa mor eu, nu stii cine sunt aia pe care ti-i i-am insirat, cica sunt vedete in romania. Am DIGI TV si ma mai uit la romani, din cand in cand. Dar, asta este fiecare cu parerea lui, dar nu trebuie sa jignim pe nimeni.Si nu mai vorbi urat cu o d-sra. pa si cu asta am terminat.
februarie 10, 2010 at 18:57
si totusi nu-mi pot lua ochii de la ochelarii tai. MISTO OCHELARI…DA SI TIPU CARE-I POARTA
februarie 10, 2010 at 22:54
de ce nu va place andra, ca are voce buna, nu va mai certati, ca pe ea si asa nu o intereseaza parerea voastra. eu cred ca nici nu se oboseste sa citeasca porcariile astea.
februarie 11, 2010 at 03:21
Bună de ce? Că de cântat nu e bună.
februarie 11, 2010 at 23:12
.Da da da ,
februarie 11, 2010 at 02:56
Să mori tu, bombonico.
februarie 11, 2010 at 14:50
ma ocosule, chiar nu iti dai seama de valoarea ei, ca macar asta canta, nu isi etaleaza curu si titele ca pitipoancele alea sexoase, de la tv, care apar peste noapte. vai si amar de tara asta. ma mut in america, plec, sa nu mai vad atata prostie si ipocrizie. good bye
februarie 13, 2010 at 19:51
bn ai mai scris mah:))…o urasc din tot sufletu pe andraX(X(X(X(X(X(..are o fata si nijte fitze pe ea:-j..norocu ei ca are voce aici nam ce comenta da in rest e vai de capu ei:-j..si rasu ala al ei de tiganca ma irita pe urechiX(si vaai doamne cand vine la maruta in emisiune ce se caca atata pe ea..vai de parca iar fi rusine:-j
februarie 24, 2010 at 09:44
du-te ma sau tu , ca dupa nume……. vezi ca ura face rau la ficat…vai ce afectata o sa fie andra… ce sa-ti povestesc…..
februarie 14, 2010 at 00:28
Cred ca am intrat din greseala pe blogul aceasta, dar am intentionat sa las si un comment, pentru ca nu ma costa nimic…. Am observat ca subiectul deschis este „Andra” ce sa zic este o solista foarte bine pusa la punct, si canta extraordinar de bine, chiar si muzica Populara, nu conteaza ca este de Etnie Roma este om ca toti ceilalti, cat despre ultima melodie , este prea Cool ca sa o intelegeti voi astia care o criticati pe „Andra” . In legatura si cu Maruta, daca ei se iubesc si fetei ii place de el ce pwla mea aveti voi cu viata lor…. Incercati sa corectati voi insiva la greselile facute de zi cu zi, si macar incercati sa cantati versurile Andrei , sau sa le cititi corect ! Va multumesc Frumos si ascultati Andra ca Merita ! ! ! .
februarie 14, 2010 at 12:15
Zi „zău”!
mai 25, 2010 at 09:11
ba victore .. du`te frate .. da`i drumu` de`aici .. n`ai ce cauta .. eventual sa te faci de kkt q ochelarii aia shukari :X .. esti un prost kre se plictiseste, n`are q cne sa se certe si intri pe blog k de, n`ai ce face .. da`i ma drumu la o laba .. k banuiesc k la asta te pricepi la ce fatza ai :X ..
PS: imi imprumuti si mie ochelarii tai ?:x poate ma fac si eu d kkt . multumesc anticipat :*
februarie 14, 2010 at 19:00
ala cu mutatu in america si cu ipocrizia: pai tu de unde crezi ca am importat-o noi pe a noastra ma? :))
februarie 14, 2010 at 21:30
ha ha ha…. hai sa radem
februarie 14, 2010 at 21:33
Io am râs deja. Eşti în urmă. Ia litiu că te prinzi greu.
februarie 14, 2010 at 20:28
Nu inteleg, ce aveti cu fata asta, da de acord, nu arata extraordinar de bine, nici naspa nu e,dar VOCEA e extraordinara. Ce conteaza etnia,atata timp cat talentul ei este real.Si nu o spun eu, au spus-o voci mari ale muzicii romanesti.Cine suntem noi, sa jignim si sa vorbim urat despre cineva?Ore noi suntem perfecti?Toti avem bubele noastre, mai mari sau mai mici,asa ca oameni buni,incercati sa nu mai jigniti.
februarie 14, 2010 at 21:29
Mrielo, care sunt vocile alea mari ale muzicii româneşti? Nu există aşa ceva, nu fii ignorantă. Vocile mari ale muzicii româneşti sunt ca Moş Crăciun şi ca blonda deşteaptă. Io n-am bube. Buboaso.
februarie 14, 2010 at 21:37
nu ma noi nu avem voci, numai americanii, francezii, italienii,… noi suntem varza….tu nu ai bube numai cosuri cu tortita. Daca stau bine sa ma gandesc, nu stiu de ce dracu mai exista Romania pe harta,CA NOI NU AVEM NIMIC.
februarie 18, 2010 at 17:22
Nu, nu avem voci. Italienii da, au voci. Şi americanii au voci. Francezii – nu ştiu. şi cum noi nu avem nimic. Avem multe altele… Avem sărăcie, politicieni corupţi, legi de căcat, poliţişti proşti (de-ăştia au toţi) şi mai avem şi gnoranţă care cred că România are voci. Dar voci nu avem. Şi eu nu am nici coşuri. Am chelie. Şi ochelari. Unii susţin că am şi capul mic dar nu e adevărat. E ca cu vocile României sau cu Moş Crăciun.
februarie 18, 2010 at 17:26
Erate:
– după „si cum noi nu avem nimic” trebuie un semn de întrebare.
– …şi mai avem şi ignoranţi…
– @imposibilu’ posibil: cacofonia e intenţionată.
februarie 16, 2010 at 16:42
da distrus mai esti mai baiatule…. cu nervii… tu nu stii ca exista mos craciun… cu blondele mai ramane de vazut.Si cu andra nu ai dreptate, e cea mai buna.Asa ca mucles.
februarie 15, 2010 at 18:52
Da mai terminati, mai …..e tiganca nu e tiganca, canta bine , nu canta bine, dar voi chiar credeti ca pe ea o doare capu de povestile astea de 2 lei, e vedeta, apare la tv, ce mai vreti…. fata de rebuturile care apar pe sticla, vedete de 2 lei, ANDRA E SUPER. Va place, nu va place , EA EXISTA. ANDRA ESTI SUPER, NUMBER 1.
august 10, 2010 at 11:16
Andra e cea mai proasta si urata.ma enerveaza la culme cu aerele ei si ca primeste ea discuri de aur la emisiunile lu’ barba’su.nea nea nea ce sa zic:P:P;E o marew PPPPPPPPPPPPPRRRRRRRROOOOOOOOAAAAAAASSSSTTTTTTTTTAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA
octombrie 21, 2010 at 16:58
SI TU LA FEEEEEEEEEEELLLLLLLLLLLLLLLLLL..HAHA HA HA HA HA HA HA HA HA HA…..TANTALAU SAU TANTALAIEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE
februarie 19, 2010 at 09:20
Tot ce ai scris aici e un cacat mare, lung si infect ! :))
februarie 19, 2010 at 21:07
pofta buna
februarie 25, 2010 at 02:53
mantzy de fapt e ofticat ca andra se fute cu rahatul ala cu ochi, muia aia de om cu cea mai penala si retarda emisiune din lume pisamas pe viata, emsiunea si postu la care se difuzeaza….stiti voi..marula apuca-m-ar de pula pisa-m-as pe el cu fata lui de prost.
februarie 26, 2010 at 08:56
ofticat ca si tine,ca si tie ti-e o ciuda pe maruta…ai ai ai…lume vai
martie 27, 2010 at 01:40
ce dracu aveti ma cu fata asta nu incapeti ai?
prosti mai sunteti daca voi ziceti ca andra nu are voce, da cine are voce ma?? andreea balan,ana lesko sau alte ametite care mai apar peste noapte, afonilor, habar nu aveti ce inseamna o VOCE ADEVARATA, daca se nastea andra in america beyonce era fix pix.
aprilie 4, 2010 at 23:50
Andra e o fata de nota 10
aprilie 26, 2011 at 13:25
..de nota 69… ai vrea tu…????
aprilie 4, 2010 at 23:53
sunteti fraieri baa manelisti infecti daca Andra e tiganca si asa mai departe bv e dar nu are nici o legatura k manelele de obicei tiganii se indruma spre manele dar ea a gandit sa o tina tot asa!!!!HUAAAAAAA MANELISTI INFECTI !!!!luavar smurdu sa va ia :@:@:@:@
mai 20, 2010 at 09:07
andra e o tarfa de nota 10
mai 30, 2010 at 09:51
vai , draga ce afectata o sa fie andra de vorbele tale. vai, vai, vai, oare poate sa doarma la noapte? stii unde o doare pe ea de ce ziceti voi invidiosii,…. drept in c…r, vai de mine si de mine, ce necaz mare…. la valoarea ei o doare la banana. loviva-r guta sa va loveasca de zabalosi.
martie 21, 2011 at 11:47
mata e o tarfa de nota 10….wow ce bn suna asa!!! moolt mai bn decat postarea ta! bea clor,dute dreaq!!
aprilie 16, 2011 at 10:25
masa chiar este o tarfa de nota 10 :))
mai 25, 2010 at 09:20
sa ma pis pe toti kre spun ceva rau de andra >:D:D:D<"
aprilie 26, 2011 at 13:27
….si noi toti pe tine…termenatule…
mai 25, 2010 at 22:15
Baaaaaaaaaaaaaai!!! Nu va luati de SMURD!!! Eu lucrez acolo!!! De ce nu BGS’ul? Si ei au ambulante 😀
iunie 1, 2010 at 16:59
Andra este Doamna muzicii usoare romanesti. Mi-e-mi place.
Sa va tuf … fut pe aia carora nu va place.
aprilie 16, 2011 at 10:25
ce muzica ma omule.avem o tara de kkt si se mai nasc acesto „artisti” gen andra care sug pula la presedintii casei de discuri si gata mega-hit.
iunie 5, 2010 at 03:24
Mantzy – on your side. Că o avea sau nu voce, mi se rupe pula. Oricum nu-şi scrie ea piesele. Iar Măruţă are o faţă de bou de te doare capul. Cred că îl face Andra pe şest, în toalete discrete, cu vreun primmul nea Gică Contra.
iunie 10, 2010 at 12:17
Niste cacanari sunteti astia care criticati un adevarat artist….roooockerilor nespalati, n-ati auzit de pasta d dinti ca va pute gura !!!!
@Walker, ai dreptate, canta super andra, desi nu sunt mare fan, adica nu ascult neaparat numai andra, dar are voce, si nu merita asemenea jigniri din partea unora afoni, si cu muia pana in gat de oftica
RUSINE!!!
iunie 10, 2010 at 14:40
tl’dr
iulie 13, 2010 at 18:59
daaaa-te-n gâtu mătii.
iulie 16, 2010 at 18:32
vai de tine ai scris ceva atat lung o fi avut rost???dupa tne……????andra canta super ai auzit-o live?maruta ma enerveaza si pe mne dar noah ei tre sai placa..sau nu?…nush ce sa zic da la andra ii dau 10
iulie 28, 2010 at 12:43
ba cacat de caine u stii ce vb dak nuti place de andra laso bre asa nu o fa tiganca si io mai stiu cum k nu tiam citit tot cacatu asta ce lai scris aici.uh ce drecu esti un manelar clocit nu te vezi pe tine ?
hai sictir
septembrie 5, 2010 at 09:09
i mare dreptate..
cu t0t cacatu` ala care la scris acolo dar el nu se vede pe el, manelistu.
daca nu ii palce de ea
nu inteleg ce comenteaza atata
august 24, 2010 at 07:20
o urasc mult pe andra.imi vatama simturile.iar maruta este o specie noua asexuata de ..ceva si cred ca nici o haita de ogari special dresati nu i-ar detecta testosteronul dar las’ ca are andra si pentru el!
octombrie 19, 2010 at 15:06
alta care nu poate sa doarma noaptea…te-ai trezit tu zabaloasa?testosteron…ai invatat si tu un cuvant nou ..de si acuma l-ai folosit… t v n gr de ..parasute poti sa o pupi pe andra in cur …ha ha ha
septembrie 5, 2010 at 09:07
auziti mai..
nu o mai ctiticati pe andra.
cine va credeti voi? super artisti
nu, voi sunteti niste barfitori care o inviditi pentru ceea ce este.
versurile ei sunt forte bune.. compuneti voi niste versuri mai bune si mai vorbim apoi…
desi eu cred ca nu piteti sa cantati nici un refren de a andrei.
nu e tiganca si e foarte dragutsa.
si stie chiar foarte bine sa cante..
si nu , nu e proasta ci cel care a spus asta…
adica cel carea creat discusul acela penibil..
sincer, lasati femeia in pace pt ca are o voce minunata si versurile ei sunt fabuloase….
incat.. la auzul acesteia te incanta minunata ei voce
aprilie 26, 2011 at 14:07
iar tu esti o lesbi gras si paroasa…..
septembrie 5, 2010 at 12:33
ESTI VARZA.
septembrie 6, 2010 at 00:25
Bai daca nu va convine,nu ascultati frate.Cand ajungeti ca ei mai comentati si voi,Ei sunt artistii nostri,voi nu faceti nimic pentru Romania,doar stati pe un scaun,faceti laba si comentati
septembrie 10, 2010 at 00:13
ok ai ceva cu tiganii dar si cu oltenii vad ca ai ceva ……..dar tu ce esti ? Care e problema ta cu oltenii asta nu ineleg ..te crezi superioara .Afla fata ca oamenii superori nu judeca …….ci doar complexati judeca …
septembrie 28, 2010 at 15:19
Bai pispirika..dute in mortii matii cu comentariile tale cu tot..nu iti permiti tu sa vb asa de Andra..lasa-ne cu talentele tale de copil HAPCIUPALITIC :)) SI DAK ZIKI TOATE LUCRURILE ASTEA INSEAMNA CA ESTI INVIDIOS SI VREI SA SUGI PULA :))))HAI JET…RETARDULE SAU RETARD..DEPINDE;)
aprilie 26, 2011 at 14:09
ce te ataci…asa… k doar nu te. luat in pula pe tine… sau vrei sa imparti aceeasi muie..
octombrie 1, 2010 at 13:30
bravo bă nene, marfă material!! I lol’d. Cu un mic amendament, fetele fac pișu prin altă parte decât se fut! Asta ca să știi și tu să nu te mai păcălească fătucile.
Comentariile sunt geniale, toți agramații de partea andrei-și-atât. Te doare pwla :))
noiembrie 18, 2010 at 20:02
mars ma in morti tai
noiembrie 18, 2010 at 23:31
*i
noiembrie 28, 2010 at 21:22
tu esti idioata la cap si ce ca e tiganca si ce so maritat cu maruta ii treaba ei ce face si ce nu afce asa ca nu te mai stresa atata andra e cea mai tare solista din romania si are o voce superba si in primul ran andra e numele de scena o cheama maruta alexandra irina
noiembrie 28, 2010 at 22:00
Asta ar putea sa fie un subiect bun la BAC. Ma intreb cati ar putea corecta chestia aia, ca nu pot s-o numesc fraza.
decembrie 2, 2010 at 01:40
trebuie sa fii , tampit, bou , cretin , idiot, prost,magar,afon,ca sa spui ca andra nu are voce. Aia care zic asa ceva ,crapa fierea in ei de ciuda si necaz.Si ,oricat s-ar agita , retardatii astia, andra este cea mai buna voce din romania…asa ca …nu mai faceti spume la gura si ciocu mic…..something new
martie 3, 2011 at 02:31
tu te certi cu tine?? cata prostu looome:-))) handikapatule
decembrie 9, 2010 at 16:02
vai de capu tau si de zilele tale cui a scris articolul asta
invidiosule si parvenitule si boschetarule care esti
bai zdreanta !!! zdreanta ai vrea tu sa ai valoare Andrei
saracio care esti !!! laturo
decembrie 9, 2010 at 17:28
„analfabet-o” 😉
decembrie 11, 2010 at 15:14
mda…..nu cred ce spune articolul..mie imi place andra….si chiar ii stiu toate melodiile….e o prostie acel articol…nu avea ce face si sa apucat de scris…..deci credeti ce vreti dar eu stiu ce cred si daca va intereseaza parerea mea ati vazuta cu cateva randuri mai sus……
decembrie 20, 2010 at 14:24
Tu ce vrei de fapt sa demonstrezi: ca Andra n-are voce sau ca are dar lucrul asta n-o face cantareata? /:)
Uite ca totusi ti-ai irosit ceva timp din pretioasa ta viata ca sa scrii despre Andra :), trebuie sa fii extrem de nemultumit de ceva.. ca sa poti scrie toate rautatile astea despre singura cantareata decenta pe care o are Romania la ora actuala.
Andra, aceasta „tiganca proasta”, cum o numesti tu, e o fata extraordinara, a fost si este in continuare un model pentru multe persoane, are decenta, caracter, simplitate, o voce care iti ajunge la suflet. Ma gandesc si eu asa, oare toti cei care o consideram pe Andra cea mai buna voce feminina a Romaniei la momentul actual avem.. probleme cu auzul? Adica.. toti suntem niste surzi, iar tu esti singurul care ii aude adevarata voce? Ma faci sa rad. Ma indoiesc ca ar fi tiganca :), si asta pentru ca n-am vazut tigan cu atat de mult bun simt in viata mea, dar daca este adevarat, atunci avem mult mai multe motive s-o apreciem. Bravo Andra!
Ia spune-mi tu.. daca Andra n-are voce, cine are voce, dupa parerea ta, de la noi?
In loc sa-ti ocupi timpul scriind lucruri interesante.. sau sa scrii despre acele asa-zise cantarete care apar peste noapte la televizor.. tu incerci sa denigrezi oamenii care chiar au reusit sa faca ceva in viata?
Cauta pe primele pagini ale ziarelor, sigur vei gasi ceva interesant pentru un post pe masura.
Nu ma dezamagi, imi pari un tip inteligent care stie sa lege doua fraze intre ele si chiar cred ca ai avea ceva de spus. Nu-ti mai irosi timpul scriind tampenii de genul asta.
Si un ultim sfat: vine Craciunul, e perioada aia minunata a anului in care tre` sa fim mai buni, stii tu.. pune mana si asculta cateva colinde de-ale Andrei, pun pariu c-o sa intri mai usor in atmosfera sarbatorilor!
februarie 27, 2011 at 16:07
Zii sa te fut pana mori incet dar sigur cu blogul tau de cacat… Ce sa spun stii si tu engleza si acum ai inceput sa te rupi in basini pe net ca stii… Mai du-te-n pula mea si tu si tiganca aia de anda ca vad ca tot te doare suflatul de ea ca i se spun lucrurilor pe nume: ca e tiganca, ca are voce dar canta melodii cu verusir banale si de kaka la fel ca si ea. ce are de-a face faptul ca ea e o nasoala figuranta si cu fite de nu se poate cu faptul ca e decenta??? daca restul cantaretelor sunt panarame vizibil de pe statia orbitala MIR si asta a fost mai pe sestache care e diferenta? ca e decenta in imbracaminte? pai futea-m-as in atitudinea ei de boarfa de etnie roma cine se crede? chiar nu mai are ROMANIA valori decat pe ea? ea e o valoare ca gajaie bine fara versuri? sunt destui care pot face asta, dar nu ii stie Romania. asa ca pe viitor abtine-te fata proasta sa mai combati pe cineva care are atitudine si simt critic.
martie 2, 2011 at 09:21
ma asta, alt inteligent,andra nu e una din ale ..andra e cea mai mare artista la ora actuala in romania, si nu mai folosi asa cuvinte grele pentru tine , ca s-ar putea , ca sa te doara foarte rau capu , ptr ca gandesti prea mult…asa ca nu o mai critica pe andra si nu mai vorbi prostii ca vine popa si iti taie limba…nesimtitule si obraznicule, zabalosule, culdusule, nimurlitule, prapaditule….ha ha ha
martie 2, 2011 at 12:10
Blogul meu n-are nicio legatura cu comentariul pe care l-am postat aici, asta in primul rand, iar in al doilea rand, nu stiu cum as putea sa ma „combat” cu cineva care nu-si poate expune punctul de vedere fara a injura si a-i jugni pe ceilalti..
martie 7, 2011 at 00:06
cioromi: zii asa zabaloaso: thabarav! si te cred dileave!
decembrie 28, 2010 at 15:42
sunteti mie imi place de andre si nu e proasta
decembrie 28, 2010 at 15:45
banu andra e o proasta si urata nu ai vazuto eu cand am fost la nunta la sormea a cantat groasnic
ianuarie 5, 2011 at 09:00
da de ce ai baut atata la nunta la sora-ta…normal ca dupa ce te-ai imbatat. nu ai mai avut cum sa vezi si sa auzi bine,,,ai baut piana ai picat sub masa …mo zabalosilor culdusi
martie 3, 2011 at 02:26
bai handicapatu’ dracu,asta no name,daca ar zice ce ai zis tu, un om cu cultura muzicala ar insemna ceva dar pun pariu ca u habar nu ai care e terta,cvarta sau septima lui DO si comentezi pe seama vocii ei. du-te dreaq d somer in carucior,pensionarule,k la tine si scrisu’ e disonant,esti pe 9 intarziatule,defapt toti 3 sunte-ti! Canta prost Andra ah??? si la aia de comenteaza sa le rupa D-zeu picioarele cand or dansa in club pe mel something new! pripasilor jegosi
decembrie 31, 2010 at 17:12
Cum ai putut sa scrii asemenea tampenii cu 3 zile inainte de Nasterea Domnului?RUSINE!Nu iti mai exprima fustrarea public pentru ca nu ai nimic de dovedit,in primul rand nu ii cunosti personal pe acesti oameni,iar in al doilea rand nu cred ca esti tu in stare sa ii judeci.Cu oameni ca tine Romania nu v-a da niciodata inainte.Inca odata iti zic:RUSINE!
ianuarie 3, 2011 at 13:55
eu o prefer pe andra
ianuarie 3, 2011 at 13:56
eu o prefer pe andra locul madonnei
ianuarie 4, 2011 at 15:59
stimata domnule sau domana,autorul acestui”articol”,daca ziceai de ina sau alte domnisoare care au aparut asa ca ciupercile dupa ploaie mai ziceam si eu,dar nu stiu care e problema dumeata cu Andra?Eu am auzit-o cantand live si chiar are voce.si canta orice gen de muzica si suna f bine .si daca e tiganca ce?e la fel de frumoasa ca si oricare romanca !!! asa ca ….:-$
ianuarie 5, 2011 at 17:02
Auzi draga,cred ca nu ai avut ce face cand ai scris tampeniile astea..andra canta foarte frumos.si nu inteleg un lucru: lasa lumea in pace dom’le, nu e treaba ta dak e tiganca sau nu,tot om este. nu comenta astfel de lucruri la adresa ei,oricum pun pariu k pe andra o doare undeva,dar totusi….NU E TREABA TA!;)
si cum zicea cineva mai sus..gaseste-ti altceva mai interesant de postat,nu despre viata altora:)..
ianuarie 8, 2011 at 19:22
nu va este rusine sa criticati?…de ce nu va uitati in oginda?….dumnezeu a dat viata tuturor oameniilor…andra are succes si nimanui nui pasa dak e tiganca sau nu..asa ca terminati cu parerile voastre de aiurea…mai bine mergeti la nani..:))
ianuarie 16, 2011 at 14:53
Sigur nu suferi de schizofrenie?
ianuarie 20, 2011 at 14:01
maaaaaaaaaaa….tocmai de andra ti-ai gasit sa te iei..cea mai buna artista , cea mai decenta, modesta…nu sunt destule asa zise artiste, pe care daca le asculti in 2 sec iti vine sa te sinucizi…..ce te crezi mai mantzy asa smecher …si apropo numele tau suna a tiganie…ha ha ha cine vorbeste de tigani….du-teeeeeeeeeeeeee invartinu-teeeeeeeeeeee….afonule, xenofobule
februarie 2, 2011 at 18:03
toti cei care criticati un artist adevarat sunteti niste … si niste invidiosi , masurati-va cuvintele.ANDRA si-a facut un nume si este demna de el.si daca ar fi tiganca ce?ea tiganca si e demna de respect voi romani si imi e rusine cu semeni ca voi.ANDRA canta absolut toate genurile muzicale ,e un artist in adevaratul sens al cuvantului.
februarie 2, 2011 at 18:06
am vazut ca pomenea cineva de inna , mai sus, pe asta nu o criticati,ca habar nu are sa cante ,a aparut asa peste noapte si gata are mare succes .andra este de ani buni si e in ce in ce mai buna
februarie 18, 2011 at 12:42
Esti prea prost prietene !! Fa ti viata ta si nu te mai baga in a altora !!
februarie 19, 2011 at 13:42
Daca exista o singura „artista” care sa nu fi facut sex oral intregii conduceri a casei de discuri eu promit sa emigrez si sa va las sa faceti ce vreti in tara asta. Atata prostitutie ca in show-bizz nu este nici pe Buzesti la Hala Matache. Promiscuitatea este la cote maxime. Andra nu e decat una din multele „artiste” ce construiesc acesta industrie. Andra e tiganca. Nimic rau atat timp cat nu isi neaga originile. Maruta e un circar ordinar, un cretin …dar asta se vinde, si el e un prostituat la randul lui. Adevarata Romanie apare la TV doar la stirile de la ora 5, Acces direct, La Madalin Ionescu, la Kapatos, etc…. Niciodata la Profesionistii sau Garantat 100%. Cum canta Andra depinde de gusturi. Unora le place Jazz-ul, altora manelele. Ei ii place sa „OOOOO,hmmmm, aaaaaa, uuuuu”. Pt telespectatorii lui Maruta e prea mult chiar.
martie 2, 2011 at 09:24
du-te in scarla sa te munce
aprilie 9, 2011 at 13:28
sa arzi in foc de anonim tigan rudar, florar, argintar, fecal ce esti!
aprilie 16, 2011 at 08:09
ooooooooooooooo…..oauuuuuuuuuuuuuuuu–ce misto ..idem…b.p.i. g-l m….bine??? si tie le fel
februarie 27, 2011 at 16:11
Mantzy te ador pentru postingul scris si pe „vocea constiintei” la fel pentru ceea ce a scris.
martie 2, 2011 at 09:04
vaiiiii ce il adori pe manti, nu vrei sa te duci sa va adorati un pic amandoi in sancar, sa va munce putin…no socheres mo??…zabalosi morti de foame
martie 2, 2011 at 19:42
sa nu uiti sa -l iei si pe alalalt cu constiinta, ca in trei poate e mai misto…..sa va adorati un pic , adorav-ar militia sa va adoreze…huooooooooo
martie 2, 2011 at 02:51
maine ma trezesc de diminteata si direct la biserica ma duc! am sa dau acatiste pentru toti care o denigreaza pe ANDRA ,sa muriti ,sa va imbolnaviti,sa luati foc, mancaia-ti piz** ,si cum negrii sunt buni la tot asa avem si noi unii tigani sooper talentati care ne fac mandrii de noi: STEFAN BANICA JR.,NICOLETA MAITE(NICO),MARIUS MIHALACHE,ETC. MARIA TANASE se distra cand si cum si cu cine vroia dar cand era pe scena era regina. la fel k si ANDRA era cantareata nu exemplu de bun cetatean sau buna purtare,orkm despre andra nu s-a auzit nimik de rau,numai de bine!!! sa le mancati pl la tigani ca un roman intre tigani poa’ sa traiasca da viceversa…..delok!! daca nu va place ANDRA nu ascultati,ai telecomanda,schimba postul,ca nu te obliga ea sa o asculti,o faci involuntar! multumesc celor care au aparat-o pe andra! 4ever ANDRA:x:x:x
martie 2, 2011 at 19:45
bravo adella fata asa, pe ei si pe mama lor…invidiosii astia care crapa fierea in ei de ciuda.te pup si bravo andra ..TE IUBIMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMMM
martie 17, 2011 at 19:01
ba asta e pe linia melodica a lui neyo ce plm reatarzi imputiti care canta pe melodiile altora ca n-au idei cum sa mai scoata um leu din orice cacat de vers tiganca imputita pacat ca n-ai nascut un maidanez ca tu esti o javra
martie 21, 2011 at 11:44
tu esti maidanesz,spurcatule, ca mata e mare javra ca uite ce-a iesit din ea,un frustrat bonav de deces cu tangatita acuta!!! mancatear canceru de jegos,balegarule stai in drum,taie-ti venele,mankaiai placenta lu’ Andra!! jeguleeeeee mori,evapora=te sclavuleeeeee!!!
martie 23, 2011 at 23:34
GENIAL!!!
martie 25, 2011 at 13:02
retardatule/o ai invatat cuvinte noi si le folosesti peste tot? cacat cu ochi sa fereasca sfantu sa ne intalnim ca-ti rup orice os din corp.asculti cantareti romani ca nu stii boaba de engleza tigan needucat si imputit ce esti nesimtit futut in cur
aprilie 9, 2011 at 13:34
zii sa moara mama ta in chinuri de sugator de oase de cadavru! de unde stii tu omule ca cacat in ochi ce asculta lumea? faptul ca tu nu stii engleza te face sa te simti si sa fii complexat si idiotul pamantului? abtine-te daca esti un retar limitat doar la o romana stricata si la rromanes aia a ta pe care nici pe aia n-o stii bine! lua-v-as mortii la goana de martalogi de centura!
aprilie 10, 2011 at 00:29
vaco fa ce vrei ca eu iti demonstrez ca stiu mai multa engleza decat orice profesor din satu tau de kkt.
martie 31, 2011 at 16:13
Am citit acest articol cap-coada, cat si o parte din comentarii, si nu pot decat sa observ, pentru a mia oara, ca unii oameni sunt atat de ignoranti, de superficiali si de haini. Dezamagirea este cu atat mai mare, cu cat vine si din partea unor persoane de la care as avea pretentii. Dar poate ca nu ar trebui sa ma mai mir, un om inteligent nu este neaparat si obiectiv, sau lipsit de frustrari.
Referitor la originea Andrei, credeti ca, in acest divers univers, conteaza daca este tiganca? Logic privind lucrurile, talentul unui om nu are valoare, doar pentru ca s-a nascut in Africa, este tigan, orb sau mai stiu eu ce? Si as mai avea o intrebare: cum s-a ajuns la concluzia ca Andra este proasta?
Vedeti-va mai bine de vietile voastre si nu mai criticati atat pe ceilalti, mai ales pe nedrept.
aprilie 2, 2011 at 19:20
din punctul meu de vedere, Andra este cea mai buna voce a Romaniei…e foarte trist cand vezi k unii sustin niste lucruri care conteaza atat de putin….:-j…adevarul e ca nu stim sa ne pretuim adevaratele stele.
aprilie 6, 2011 at 18:21
mie mi se pare ca andra este o femeie de respect de care nu trebuie voi sa o batjocoriti.vam citit mesajele voastre,dar imi pare rau cei care spuneti ca e urata,roma,….etc,ma scuzati dar sunteti cam nesimtiti.adica andra nu sia bataut joc de voi,dar voi da.nu mi se pare corect.in concluzie,andra canta foarte bine e preferata mea e cea m ai buna imi place.
aprilie 7, 2011 at 13:01
mie mi se pare ca andra este o femeie de respect de care nu trebuie voi sa o batjocoriti.vam citit mesajele voastre,dar imi pare rau cei care spuneti ca e urata,roma,….etc,ma scuzati dar sunteti cam nesimtiti.adica andra nu sia bataut joc de voi,dar voi da.nu mi se pare corect.in concluzie,andra canta foarte bine e preferata mea e cea m ai buna imi place.
Răspunde
aprilie 7, 2011 at 13:03
mie mi se pare ca andra este o femeie de respect de care nu trebuie voi sa o batjocoriti.vam citit mesajele voastre,dar imi pare rau cei care spuneti ca e urata,roma,….etc,ma scuzati dar sunteti cam nesimtiti.adica andra nu sia bataut joc de voi,dar voi da.nu mi se pare corect.in concluzie,andra canta foarte bine e preferata mea e cea m ai buna imi plac .apropo dinele baja.aici am scris eu
aprilie 9, 2011 at 09:35
Imi pari o prosta o cosuroasa in fata calculatoruli cu pop-cornul in mana care critica esti o zdreanta cine esti tu sa critici lumea terminato dute ca ai panza de paianjen la pasa.
aprilie 11, 2011 at 12:33
ba pula urata te futi in andra
aprilie 9, 2011 at 14:45
Deci in primul rand tin sa spun k mi-am irosit din timpul meu sa citesc blogul acestei cretine. dar e si o parte buna in asta , si anume ca am descoperit ca atunci cand crezi despre un om ca e prost iti dai seama k la un moment dat intrece limita legala
, prostia ajunge la limita si trece peste …. sa lasam formalitatile….. tu esti o tarfa proasta o creatura kre se ascunde dup un monitor ,plina de invidie , probabil o pitipoanca inculta si urata’n draci ….. Voce ca a ANDREI nu gasesti 1/1000 de asa zisi „artisti” din Romania eu o ascult cu mare drag vocea ei imi ajunge pana in adancul sufletului , o iubesc din tot sufletul meu pentru vocea care o are si pt sufletul ei…ANDRA prin vocea ei reprezinta Romania ,By the way tiganca cum este ea , daca este :-j poate si are suficienta valoare sa ne scoata in lumina fata de celelalte tari ….. iar tu sincer gaseste’ti o preocupare mai constructiva in loc sa scrii kkaturi si la primesti p*la in gura de la toti care citesc acest blog…;)
aprilie 11, 2011 at 12:31
DRAGA DRAGOSH ,MAI BAIETE,EU SUNT DE PAREREA CLAUDIEI TE ROG DACA EA SA SPUNEM CA AR FI TIGANCA(EU CRED CA NU E)DE CE TE RAZI DE EA,NU TIA FACUT NIMIC.ATATIA TIGANI IN LUMEA ASTA CARE NU ISI BATT JOC DE EI INTEE EI.TE ROG
aprilie 10, 2011 at 13:04
oare conteaza ce suntem :tigani ,romani ,nemti, italieni ?conteaza educatia ‘caracterul persoanei adica evolutia ta in viata cei care varsa venin sunt cei care nu au reusit in viata frustrati de esecurile lor daca tu care ai scris de andra esti murdar si pe dinafara si pe dinauntru iti ofer domestos pt ca esti un wc pe care se c…a celelalte natii!
aprilie 13, 2011 at 09:05
Bai incuiatilor..Andra se trage din neamul rromilor totusi la ea se observa din timbrul vocal si din accent ca e tziganca… pe deasupra ma irita ca se da mare vedeta.Poate si ea sa cante si incredibil Andra… vedeta?Andra e o tzigancusa care a avut norocul sa iasa la TV si ca toti romanashi inculti sa ii asculte melodiile de 2 bani.Deci lasati-ma cu Andra vorbiti de valori reale din Romania nu bufnitza de Andra.
aprilie 15, 2011 at 16:55
DU-TE BA SI CULCA-TE, FRUSTRATULE, AFONULE, RASISTULE..ESTI UN INCULT SI UN TERCHEA BERCHEA,HABAR NU AI PE CE LUME TRAIESTI,STOPSITE-AR, SA TE STROPSEASCA DE PROSTALAU SI ANALFABET…PIEI DRACE!!!!!!!
aprilie 15, 2011 at 20:38
Esti un gunoi nereciclabil bah!!Se vede de la o posta ca esti un personaj josnic si prin limbajul tau de mahala dai dovada ca esti o canalie.Cacatzi si frustratii ca tine ne fac sa ne fie sila Bah de Romania…si asa e tzarane,eu nu stiu pe ce „lume” traiesc ca nu am mentalitatea de romanash batut in cap si inapoiat ca a ta .Carpele ca tine merita sa stea in Romania si sa fie condusi de Basescu in timp ce le canta Andra si Gutza la gratar de Paste.Un prost ca tine nu are ce cauta in afara Romaniei ca ii fac pe ceilalti de rusine.
mai 10, 2011 at 14:15
PULA IN PIZDA SI UN LINDRIC
SA FACEM UN COPIL MIC
SI SAL SUIEM PE DULAP SI SAI FUTEM O PULA IN CAP
DIN DEALUL NOSTRU
PANA IN TRALVOSDTRU
ESTE UN IEPURE FLOCOS\
DIN PIZDA LA MAMA VOASTRA SCOS
EU SUNT SORUL MIHAITA
JUR CU MANA PE COITA
CA CAND AM SA FIU LA GRADINITA
NAM SA FUT NICI O FETITA
DAR CAND O SA FIU MAI MARE
AM SA FUT TOT CE IMI ESTE IN CALE
SI APOI PE DOAMNA EDUCATOARWE.
aprilie 16, 2011 at 06:28
ieeeeeeeeeeeeeee…..da nu ca…..si daca….oooooooooooo….intelegi???..huoooooooooooo:)))))))))))))))))
aprilie 16, 2011 at 12:31
Ma uita la ora la care ai postat acest comment cu caracter analfabetic si vad ca era 6.28!Te-ai trezit si tu cu noaptea in cap fara sa iti dai cu apa pe fata si delirand iti exprimi si tu ca tot omul frustrarea PA NET inainte sa te duci la jobul tau de 500 de Ron PA LUNA sau sa freci menta la parintzi acasa!
mai 23, 2011 at 23:35
@ANTONIM Ma pish pe fatza ta si pe neamu’ mati de salbatic ordinar.Caca-mas pe tine cioara imputita…la cum vorbesti esti o zdreanta cu care nu m-as sterge nici la fund.
aprilie 13, 2011 at 10:36
Mah ….uite eu deabia am vzt acest articol al taw….nush ce sa zik ….si nush cum sati zik .dar frate chiar esti prost ….andra are voce …k e tiganca se stie si ce…tre so condamnam pt asta ??nu bv ei k a stiut sasi aleaga un drum in viata …ai scris mult si prost si foarte stupid …
aprilie 15, 2011 at 13:11
cine a scris asta despre andra e un tampit/a si jomatate cel putin nu o cunosc pe andra a fi o curva adica imbracata indecent si de astea sa va fie rusine nesimtitilor are o voce minunata!
aprilie 15, 2011 at 13:13
sa v fie rusine nesimtitilor are o voce minunata daca vreti sa va razbunati razbunativa in alt fel nu la vederea fanilor cine a scris a vrut doar s se dea in spectacol
aprilie 15, 2011 at 23:24
Alt fan pupincurist!Vezi ca Andra nici nu stie ca esti fanul ei,nici nu stie ca existi de fapt,asa ca nu o mai apara tu atata,marshi si vedeti de viatza ta trista si meschina.
aprilie 26, 2011 at 14:24
sa ne pupi in pula si tu si andra
aprilie 26, 2011 at 17:21
Favoarea asta ti-o face Mata in timp ce tactu’ se uita 😉
aprilie 16, 2011 at 11:27
Aia cu:
„cand inchid ochii mei”
e tare de tot )))
aprilie 16, 2011 at 11:35
CE TATE ARE 8====================D
aprilie 27, 2011 at 17:27
Why so mad Andra fanboys?
mai 1, 2011 at 00:23
are perfecta dreptate
mai 1, 2011 at 17:44
Andra este o cantareata adevarata,are cateva melodii superbe
mai 7, 2011 at 11:45
O invidioasa pe succesul Andrei ee / el ce o fi , nu are nici un drept sa o critice pe Andra . E o ratat ( a ) ce o fi , nici nu mai am ce spune oameni ca ei trebuiesc omorati sau mai rau , si cred ca nici nu are urechi , e clar ca Andra canta ca o privighetoare bravo Andra tino tot aja :*
mai 7, 2011 at 13:13
pupincurist nationalist de cacat fara viitor
mai 7, 2011 at 17:06
bahhh da cn sunteti voi sa o criticati pe andra….voi sunteti mai prosti k noaptea…ma refer la astia kre vb de rau de ea … mahh si ce dak e tiganca???arata super bn …si in primul rand canta superb …in comparatie ku alti retardati/e care apar pe la tv si nici nu stiu sa vb bn…:))asa k JETT fraierilor
mai 10, 2011 at 12:46
COCALAREEEE!!!
mai 22, 2011 at 16:38
Andra…un suflet de aur,un chip de inger,o cariera de invidiat,o voce superba si o familie minunata!Cine sunteti voi sa o criticati?Aha…niste invidiosi!!!!!De vocea ei n se poate indoi nik cel mai mare criticant in materie de muzika!Si care e prb. voastra ca e tiganca?Preasupun ca suntety romani din moment ce o discriminati in acest fel si chiar dak suntety romani ii sunteti inferiori din moment ce va pierdeti timpul,cautandu-i nod in papura!Care e prb.voastra????????Nu suntem nik unul,nik unul in masura sa criticam nik cel mai josnik om apai pe Andra!Cunosk multi oameni care o iubesc,care plang,traiesc,rad,se distreaza,se indragostesk pe muzika ei!Da e iubita,e frumoasa,e buna,e dulce,e ANDRA,e sotia lui Maruta,e miloasa,are o familia superba.o voce de aur…chiar dak nu s-a naskut in Bucuresti drogandu-se sau aparand ca celelalte „cantarete” la tv ptr.ca taticu’ are bani…acum chiar va inteleg.Si eu sunt intr-adevar invidioasa p ea dar placand-o iubind-o si dorindu-mi din tot sufletul sa se nasca multi oameni la fel ca ea!(shi uh pana te apuki sa ii critici p altii invata sa scrii:”atit”,barbac’su???De unde esty din Tara taranilor??)Si ady Cristescu nu se numeste nik Ion nici Ionescu,e prb. tha ca nu poti face diferenta si ca din perspectiva ta inseamna acelasi lucru!
mai 23, 2011 at 23:38
Dupa cum vorbesti esti o terminata care se uita toata ziua pe acasa tv.Beshi in mata de zdreanta cu Andra ta…linge-i cacatu’ de la cur daca o iubesti asa de tare.Sunt sigur ca esti si tu CIOARA.CIOARAAAAAAAAAAA.
mai 25, 2011 at 17:57
ia dute ma dracu pentru ca de unde stii tu ca andra e tiganca ce ai de critici intai uitete in oglinda si apoi vb de altii
si apoi andra are faultate liceu si tu ce ai nimik
mai 26, 2011 at 18:49
„pentru ca de unde stii tu”=)))e clar si tu esti tziganca..invata bai analfabeto limb romana in kkt…pai normal ca pentru o analfabeta cu 3 clase ca tine ii se pare mare chestie liceu…
mai 29, 2011 at 13:58
Ai de capu taw de om slobozit:)))..ce plm ai ma u cu andra ..?…Datias foc la cioc nu ma fute pe mm ce plm crezi u despre andra ai de pula ta,,:))
mai 30, 2011 at 20:42
Beshi in mata de cioara analfabeta,zdreanta si tiganca ursareasa ce esti,de nu ti-as da numai in capu’ ala prost de catzea ce esti.Ma pish pe tine de canalie ce esti,te freci cu altii sa-ti platesti factura la internet.
iunie 10, 2011 at 18:59
DA !…Andra este Ţigancă ! şi ce ?…o speli în pizdă cu măta , şi cu copilu tău !
Noi Ţiganii suntem stăpânii României !
Voi Românii sunteţi o adunătură de băşini varzo-fasolate…care v-aţi adunat în ţara Ţiganilor la 1918 ( Alba Iulia) PLECAŢI din ţara Ţiganilor ! FUTUVĂ-N GURĂ , BORÂMIAŞ SLOBOZU DIN PULĂ ÎN SUFLETU MĂTII DE ROMÂN…Îţi dau numai cuţite în gât ,până pleci din ţara Ţigănească….dute FMM de Român emigrează în Spania,Italia în Sahara de unde ai venit…marş din ţara mea
iunie 11, 2011 at 21:50
nu stiu daca esti tigan da sa stii ca voi sunteti arabi si orientali cu un ten mai inchis veniti in romania cand mai prindeam scalvi turci (circa 1600).voi sunteti niste sclavi de 400 de ani ( nu o zic ca insulta da asta spune toata lumea nu te supara).eu am ciuda pe vro 3 tigani ,2 daca andra nu este .ma pis pe kktu ala de conect-r si pe vaca aia de vanghelie.ma cac in gura la mai multe vedete romanesti da na nu e tara voastra.nu-mi place romania ,o urasc mi-e oarecum rusine ca sunt roman dar tara asta e a nostra!has mo car
iunie 21, 2011 at 17:23
vai de mine ce poti sa spui tu gandesti ce vorbesti wsmr de tn andra este o femei frumoasa si are cantece superbe parca u ai avea cantece mai frumoase decat ea domane mai ce poti sa auzi=)))))))))))
iunie 22, 2011 at 22:38
In cazul tau ( si al multora) prostia nu are limite, tu „scriitor” de pivnita infect!
Te citez: „E ca şi cînd un băiat ar avea muşchi şi ar considera că asta îl face culturist. Sau ca şi cînd un analfabet ar avea pix şi asta l-ar face scriitor”. In ceea ce te priveste, e ca si cand un frustrat cu viata virtuala n-are ce face, este un nimic dar isi permite sa comenteze, pentru ca el a facut numai lucruri remarcabile, e o mare personalitate, aproape un om de geniu. Dar sa nu vorbim despre tine caci…nu esti deloc important!
Andra…Andra e mandrie pentru romani. Personal, sunt mandra de ea! Andra e intr-adevar un real talent. E o femeie frumoasa, naturala, finuta, modesta, sensibila, sufletista, educata, de bun simt, iar lista poate continua! Nu poate sa conteste nimeni, dar absolut nimeni faptul ca Andra este haruita de Cel de Sus cu o voce incrededibila. Poate singura din tara care reuseste sa interpreteze live orice melodie la superlativ!
Maruta, un barbat educat, modest, destept dar mai ales sincer! Faptul ca voi sunteti obisnuiti cu ipocriti de cea mai joasa speta nu-i un secret, si bineinteles n-aveti cum sa apreciati nu om care spune lucrurilor pe nume!
Stiu, nici n-ar trebui sa ma obosesc cu tastatul avand in vedere acest…sa-l numesc articol? Dar avand in vedere ca urasc oamenii mediocri, mancatorii de seminte din fata unui televizor si analfabetismul celor care iti aproba cu o usoara impertinenta acesta porcarie postata…n-am cum!
Ei bine, in concluzie, n-ai nici macar un argument solid pentru care sa o numesti pe Andra, „tiganca proasta”! Faptul ca nu iti place melodiile interpretate de aceasta nu o face nici tiganca, cu ata mai putin proasta! Iar faptul ca este tiganca (ori nu) nu are nici o relevanta!
P.S: Bunica avea un bou pe nume Mantzy.
Restul turmei, cumparati-va o viata!
iunie 22, 2011 at 22:41
*plac
iulie 20, 2011 at 15:40
sunt satul pana peste pula de astfel de scursuri precum andra. da cine plm e asta???? o curva ordinara tiganca care vrea sa se dea o sfanta
iulie 29, 2011 at 18:00
ANDRA E ANDRA,U ESTI UN NIMIK INVIDIOS………….
august 10, 2011 at 14:22
Prenumele ei este Alexandra, deci Andra chiar este nume de scena.
august 27, 2011 at 23:30
vai de capu tau…te roade invidia si cred k ti-a ros si creieru’,nai avut ce sa comentezi altceva sh de cine sa te legi decat de andra…si ce daca daca numele ei de scena este andra sh atat,dar de inna ce zici,de delia,de raluka..nui acelas lucru vrei sasi inventeze numele…astept cu nerabdare sa te vad pe tine la televizor strigat de fani sh altele,oare cat de curand o sa fie asta….??????eu cred k voi astia care faceti comentarii fara rost pur si sipmlu nu aveti ce face,asta nu inteleg la voi…daca nu va place dece ascultati melodiile,dece mai intrati pe anumite site-uri…bai mantzy sau cum draq teo chema daca nuti plac melodiile andrei de unde ai stiut versurile melodiei „colt de suflet”,petru k nu ai zis k ai citit versuri sau ceva,ci ai zis k nu are rost sa mai scri sh primele strofe,deci le sti…::))de unde daca u nu o suporti pe andra…au doamne romanie cu prostii tai
august 30, 2011 at 22:27
http://www.youtube.com/watch?v=K6Cz4DIn4DQ canta tu asa si apoi critic-o!
septembrie 4, 2011 at 19:23
BAGAMEAS PL IN MM SI RASA MATI FMM DE JEGOS AUZI OLTEAN PROST SI TIGANCA MA FMMMMMM U NICI 2 LEI NU FACI CAT FAC AIA P LUNA FMMMM DE JEG INVIDIOS FMM DE SARACU DQ … TIE CIUDA MA CACATULE FMM
septembrie 9, 2011 at 22:56
Nu ai cum sa spui asa ceva andra este cea mai mare voce a romaniei…in schimb tu esti un/o mare proasta care critica pe cineva nici macar numele tau nu il stim pe pariu ca e un nume de proasta indobitocita. In locul tau as sta in banca mea pt ca esti o MARE IDIOATA _|_
septembrie 15, 2011 at 20:04
in primul rand : prietene esti praf….lumea vorbeste cum vrea in topicul asta…..daca sti sa pui o virgula nu te face critic literar !!! asa ca tine-ti parerile idioate pentru tine
in al 2 lea rand sunt alti romani mult mai „tigani” decat tiganii…(adica tu)
Tind sa cred ca esti o persoana neglijata in copilarie, posibil orfan..nu bag mana in foc…iti recomand sa ceri ajutorul cuiva, unei institutii de gen…
septembrie 18, 2011 at 22:51
Eu de mult banuiam ca Andra e tiganca,de aici ” lalaiala” si „oooouuurile” de care zici,tipice unui tigan si m-am convins.Am vazut pe aici opinii cum ca ar avea bun simt si stie sa vorbeasca,hm,chiar la „romanii au talent” am vazut cat e de balbaita,si referitor la bun simt,ea vorbeste mereu,nu-l lasa deloc pe Maruta la un interviu..
PS Daca ajunge Andra la Eurovision,trebuie sa ajunga si Adrian Minune…
septembrie 19, 2011 at 22:50
cat de redusa sa fi catalina sa compari maneaua cu melodiile andrei?…ori esti proasta ori suferi de rasism….deasta romania e cum e…..sincer imi pare rau ca tiam raspuns la topic…vorba aceea…prostii au mintea odihnita si te bat cu experienta
decembrie 31, 2018 at 12:56
Și tu ești un retardat )))
iunie 1, 2023 at 18:14
Mantzy ai dreptate sută la suta, nici nu mai contează despre ce scrii sau cât ești de stafidită ori nu, eu doar vreau sa te fooot pofticeste, cu pewla mea cea mare in scorbura, peșteră ta găunoasă, sa te umplu cu găleți de sperma. Na raspuns