Să mor io, mereu se întîmplă la fel! Cîndva în vară, cam prin iulie-august, un băiat din gaşcă (de obicei oricare) rupe tăcerea dulceagă dintre sorbiturile de bere cu următoarea frază:

– Bă, anul ăsta ar trebui să ne hotărîm şi noi mai din timp unde facem Revelionul, că altfel iar nu mai prindem locuri pe nicăieri.

Ceilalţi se uită la el lung, ca şi cînd ar fi departe, şi nu-i răspund imediat. Vara e prea frumoasă ca să ţi-o consumi în grabă, purtînd dialoguri alerte la terasă. O adiere răcoroasă de vînt strecoară mirosul de rahat de la toaleta comună din cămin printre frunzele nucului, pînă la masă. Fiecare îşi mai pupă o dată sticla. Într-un tîrziu, altul din gaşcă îl încurajează, mimînd îngrijorarea:

– Da, bă, ai dreptate. Trebuie să ne găsim ceva pînă cel tîrziu în octombrie!

Unul dă din cap, altul ridică sticla deasupra capului a confirmare, curva nedumerită aflată întîmplător la masă ridică din umeri a „whatever”, altcineva încearcă să spună „da” rîgîind. Cert e că toată lumea este de acord şi, măcar din privirile lor, dacă nu din gesturi, pare că sînt suficient de motivaţi ca să facă un căcat de rezervare de data asta. Doar pare. De fapt, pe toţi îi doare în pulă şi fiecare ştie, în sinea lui, că nu va fi nici o rezervare.

Şi vine decembrie, cînd ne ducem iar la cineva acasă. Cumpărăturile le facem pe 30, pe 31 stabilim cine vine, iar înspre ora 12 aflăm cine nu mai poate să ajungă şi care şi-a luat ţeapă cînd a plătit tot. Nu ne distrăm deloc. Ce-i aia să te distrezi? Bem şi ascultăm ce muzică ne place. Facem mişto unii de alţii şi ne certăm cu gagicile. Aia o fi să te distrezi. Dar aşa ne distrăm mereu. Doar că acum o să bem mai mult, o să ascultăm mai multă muzică, o să facem şi mai mult mişto şi poate le şi batem pe năroade.

Doar cei cîţiva poponari din grup au fost suficient de prevăzători cît să-şi facă planuri din timp pentru Revelion. Nu-i nimic. Probabil îşi vor lua vreo ţeapă. Ei nu vor recunoaşte, dar noi vom şti. Dacă n-ar fi ţeapă, ar fi fost rezervat din iulie.