Principiul lui Peter spune, pe scurt, că orice salariat va evolua într-o ierarhie pînă îşi va atinge propriul nivel de incompetenţă. Peter era un bou negativist. Noroc că am venit eu. Eu sînt un bou idealist. Eu cred că, dimpotrivă, orice om are, la un moment din viaţă, sentimentul împlinirii absolute. Un moment în care se simte ca o piesă care şi-a găsit locul în acest puzzle complicat care este viaţa (hai, că v-am dat jos de pe rahat!). La fel ca şi în dragoste, cariera unui om este o căutare perpetuă a jumătăţii ideale. Andrei Gheorghe şi-a găsit jumătatea profesională: Statul. Îl ştiţi pe Stat, nu? Este individul ăla (format din mai mulţi indivizi) la care avem toţi datorii. Mereu. În încercarea lui de a-şi recupera banii de la noi, Statul e neobosit. Ne bate la cap să-i plătim datoriile pînă murim. Extincţia este singura noastră scăpare. Cam cît de antipatic este un asemenea individ? Vă zic eu: FOARTE antipatic. Aproape la fel de antipatic ca Andrei Gheorghe.

Andrei Gheorghe va conduce, de-acu, departamentul de comunicare al Ministerului de Finanţe. Nu mi-aş fi imaginat o persoană mai potrivită pentru acest post. Vă puteţi imagina pe altcineva apărînd la televizor, într-o după-amiază liniştită de duminică, şi spunînd ţării, cu o voce metalică şi hodorogită: “Aveţi să ne daţi bani! Cine nu ni-i dă, o să moară!”. Bingo! Pînă acum, eram nevoiţi să urîm bifurcat. Acum e mai simplu. Statul e Andrei Gheorghe şi viceversa. Deci, muie Statului!