După experienţa anterioară, speram să nu mai am de a face cu această bancă vreodată. Dar azi a trebuit să pun cuiva nişte bani pe card. Pe cardul ING. Aşa că m-am dus la sediul ING de la Gorjului, pe care l-am găsit cu greu, între celelalte 8 bănci (diferite!) care îl înconjoară, în maxim un kilometru. Românii sînt prea proşti ca să lase vreo bancă să dea faliment. La intrarea în bancă (pe hol, cum ar veni) vreo 15 oameni se îngrămădeau la cele două automate care efectuează fel de fel de operaţiuni. Înăuntru, patru funcţionari plictisiţi frecau ridichea la birouri. Păreau că n-au mai „servit” vreun client din decembrie. Sînt super-drăguţ:

– Bună ziua! Vreau să transfer şi eu nişte bani.

– (plictisit) Aveţi card la noi?

– (surprins de dificultăţile ivite) Nu, am cash.

– (iritat) Nu se poate de aici dacă n-aveţi card. Trebuie să mergeţi la sucursala de pe Uverturii. Sau, dacă vreţi, putem să vă facem un card… (dînd repede din gene)

– (hotărît) Nu, mulţumesc!

Îmi pun basca la loc în cap şi-mi iau picioarele la spinare. N-am cum să iau vreun RATB pînă la Uverturii, ar însemna să schimb de două ori. Mai repede ajung pe jos. După 15 minute de jogging susţinut, dau de sucursala de pe Uverturii. Deja vu, să-mi bag…: pe hol, nouă oameni călare pe automate. Înăuntru, două funcţionărese tinere serveau (mă rog, mîncau) prînzul înconjurate de nimeni. Cînd mă vede intrînd, una din ele are bunul-simţ să-şi ascundă senvişul în bancă (mă rog, sub masă). Sînt drăguţ:

– Am înţeles că aici pot depune nişte bani pe un card ING.

– (nelămurită) ?!…

– (păstrîndu-mi calmul) Nu am card la dumneavoastră şi, totuşi, vreau să transfer nişte bani cuiva!

– (lămurită) Aaaa! Nu aici! La cealaltă sucursală de pe Uverturii.

Haida-de! Bine că-s doar două pe-o distanţă de 300 de metri, altfel chiar că mă încurcam. Cînd să ies, aud în spatele meu aceeaşi voce, doar că brusc drăguţă:

– Dar nu vreţi să vă facem un card?

Nu răspund, înjur în gînd doar. Mai merg 5 minute şi reuşesc să pun banii, după ce în prealabil completez de trei ori un completar (pînă să nu greşesc nimic). Nota 10. Operaţiunea, în total, a durat 50 de minute. Slavă ING!

PS – cu faza asta, mi-am dat seama de ceva: ocazional, cînd cîte un prieten are nevoie de bani, mă mai sună. Am observat că mereu asta se întîmplă într-un moment prost pentru mine din punct de vedere financiar. Şi nu e ca-ntr-o lege a lui Murphy. Nu, pur şi simplu n-am bani. Apoi m-am mai gîndit un pic şi-am realizat că orice moment este prost pentru mine, de la o vreme. Deci, ce să mai zic decît: Domnule Vântu, întăriţi-mi ştatul!