Batmobilul şi un ochelarist acneic pe care nu-l cunoaştem, dar care nu poate fi Batman, pentru că este prea urît

Motto(-uri):

Silviu Prigoană: „Eu i-am spus lui Honorius să-şi ia cravata violet. El – nimic: Batman, Batman!”

Honorius Prigoană: „Batman e mai cinstit decît flacăra violet”

E ora 15. Batman se trezeşte mahmur, cu masca pătată de vomă. Iar a stat în Bamboo pînă la 6 dimineaţa. Se scarpină leneş sub manta, între fesa dreapta şi cea stîngă, apoi îşi masează tîmplele şi pică în meditaţie. Viaţa de supererou de bani gata nu e una uşoară, se gîndi. N-ar fi ajuns niciodată Batman dacă n-ar fi băgat tac-su’ atîţia bani în curul lui. Asta a vrut el. Să fie supererou. Dacă voia să fie parlamentar, se făcea politician. Dar nu, el a vrut să fie Batman şi a studiat în America pentru asta. Sute de cursuri plictisitoare la care, în loc să fie atent la profesor, se masturba pe sub bancă citind benzi desenate cu Femeia Pisică. Acum a ajuns Batman de Dorobanţi, dar nu e chiar ceea ce visa. Nu se luptă cu răufăcătorii, nu are voce groasă, nu are pic de charismă şi încă n-a scăpat de coşuri. Are în schimb Batmobil Lamborghini, majordom şi zece rînduri de costum de super-erou făcute pe comandă la Milano. Suficient pentru el. Un singur lucru de-al adevăratului Batman nu şi-ar dori să-l aibă: rivalii. Ai lui Batman sînt The Joker, Penguin şi Two Face. Ai lui sînt acneea, cărţile şi focul. Dintr-un motiv pe care nici un doctor sau psihoterapeut nu a fost în stare să-l explice, Batmanul de Bucureşti pur şi simplu nu se descurcă cu focul. Mai mereu se arde cînd vrea să-şi încălzească ceva şi, în plus, dacă priveşte pentru mai mult de 5 secunde flacăra unei brichete, în noaptea următoare face pe el în pat.

Dintre toţi, flacăra violet era duşmanul lui cel mai mare. Se ridică din pat gîndindu-se la asta şi privi cu teamă la telefonul închis de pe masă. Oare ce făcuseră răufăcătorii cît el se pulise în club? Oare n-ar mai putea mitui încă un deţinut ca să mintă că el, Batmanul-Cu-Vocea-În-Schimbare, l-a urmărit şi l-a prins, apoi l-a predat Poliţiei? Oare cîte gagici din seara precedentă îl sunaseră şi-i lăsaseră mesaje agramate în care se ofereau, pătrunse de altruism, să-l scape de coşuri pentru o sumă modică? Dar nu, n-are timp de asta. Rivalul său cel mai de temut îl aşteaptă. Se tîrî pe hol ca o felină grasă, scoţînd mormăituri şi icnete cauzate de durerea de ficat. Se opri cînd să ajungă în cadrul uşii de la bucătărie. Trase aer în piept, se dădu fulgerător peste cap şi rămase pitit pe burtă, mascat de peretele opus. Nu-şi putea permite paşi greşiţi. Mai făcu un tîrîş pînă în dreptul aragazului electric şi, culcat fiind, îşi ridică mîna dreaptă spre butoane, dînd drumul ochiului mare. Apoi se ridică el însuşi prevăzător, cu spatele lipit de cuptor. Imediat ce văzu aragazul, însă, Batman de Bamboo făcu o roată imperfectă şi se prăvăli după masa din bucătărie, dărîmînd toate farfuriile şi sticlele goale de pe ea. Aproape instantaneu, sprijinit într-un genunchi, scoase de la cingătoare un pistol mare cu apă şi trase furios asupra flăcării violet ivite pe aragaz, în timp ce urlă melodramatic: „Mori, necinstito!”. Cînd reuşi să stingă, în sfîrşit, aragazul, Batman de Pipera puse capul pe masă şi răsuflă uşurat. E trist, însă. Nici în dimineaţa asta n-o să bea cafea. Flacăra violet este deocamdată prea perfidă pentru el.

(va urma)