Din ciclul de succes „ce poveşti ale cerşetorilor de la metrou m-au mai făcut pe mine să rîd, dar tot nu le-am dat bani”, astăzi vă prezint discursul moşului fără nici un handicap vizibil care operează în zona Eroilor – Militari. Iată textul pe care îl repetă cu atîta obstinaţie încît mi-a sunat în cap pînă am ajuns acasă şi încă vreo două ore după:

„Mai am nevoie de tratament la mijloc şi urechi. Cît de curînd or să-mi închidă şi lumina.” (x 100)

În primul rînd, ce e ăla tratament la mijloc? Care-i mijlocul unui moş, v-aţi gîndit vreodată? Nu-i aşa că, pentru a stabili cu exactitate asta, trebuie să faci o secţiune? Şi nu-i aşa că-i absurd să secţionezi un moş doar pentru ca apoi să-l tratezi la mijloc?

În al doilea rînd, nu i-am dat bani. Nu i-am dat bani pentru că şi-a găsit singur un tratament absolut gratuit, fără să-şi dea seama: păi, dacă îl taie ăştia de la lumină şi-l lasă să stea pe întuneric, logic, moşului i se va ascuţi auzul. Ceea ce îl va vindeca de boala la urechi. Ceea ce îl va scuti şi de plata tratamentului, şi de cea a curentului. Ceea ce ne va scăpa pe noi de un cerşetor în plus. Ceea ce era de demonstrat şi de făcut.