Bazîndu-mă pe anii de experienţă în ale taximetrelor bucureştene, mă urc în fiecare maşină galbenă cu icoane pe bord cu speranţa că voi primi mai mult decît o simplă călătorie de la punctul A în punctul B (ocolind, de obicei, printr-un punct C, după ce taximetristul se preface că nu ştie drumul). Uneori, păţaniile din taxiuri se transformă în adevărate experienţe de viaţă. Doar cîteva minute într-un taxi pot însemna drame care-ţi zbîrlesc părul pe noadă sau comedii pe care le povesteşti de sute de ori după. Iată un top 5 al poveştilor din taxi (trăite de subsemnatul sau povestite de prieteni):

1. Profesionistul de la Meridian

Ideea acestui post mi-a venit chiar în această seară, în timp ce încercam să aburc în portbagajul unui taxi de la firma Meridian o paporniţă extrem de grea pe care, deşi nu îmi aparţinea, o tîrîsem preţ de cîteva mile într-o regretabilă pornire gentlemenească. Nervos, cînd tocmai împingeam sacoşa infernal de grea spre străfundurile portbagajului de la Logan, asistat de şofer, am încercat să fac o glumă (pentru taximetrist) şi, în acelaşi timp, o ironie răutăcioasă (pentru posesoarea sacului):

– Aveţi grijă cu plasa asta, că am impresia că e plină cu borcane cu mercur şi uraniu.

Taximetristul de la Meridian mi-a dat un răspuns ca la carte, pentru care le propun şefilor să fie avansat (maşina 160, apropo):

– Nici o problemă, nu o să se spargă nici unul, staţi liniştit!

Şi am stat.

2. Vorbăreţul netalentat de la Speed

De data asta trebuia să ajung la gară. Urgent, prin trafic aglomerat. I-am sugerat taximetristului de la Speed să o luăm pe Iuliu Maniu, ca să fim siguri că ajungem. Mi-a zis că ştie el o scurtătură şi a luat-o în sens invers. A rupt maşina pe aproximativ un milion de străduţe, apoi s-a oprit într-o fundătură. A dat cu spatele, a parcurs străduţele în sens invers, nu s-a asigurat, a lovit un alt taxi (accident soluţionat relativ repede, în cîteva minute), apoi, într-un tîrziu, a ajuns de unde plecasem: pe Iuliu Maniu. De acolo am făcut un sfert de oră pînă la gară. Insuficient să mai prind eu trenul la care îmi luasem bilet, dar suficient pentru ca bărbatul, deloc afectat de suferinţa mea, să-mi povestească relaxat despre fiecare sculă de pescuit achiziţionată de el într-o viaţă de pescar bun şi şofer prost.

3. Străinul din Pantelimon

Astă-toamnă, cocoşat de nişte plase de Carfur, am decis să iau taxiul de la Unirii. M-am urcat tot într-un Speed, cred. Ne aflam exact în buza Splaiului Independenţei.

– În Militari, zic.

Şoferul se uită la mine galeş, porneşte motorul cu mişcări leneşte şi-mi spune:

– Dar va trebui să-mi spuneţi pe unde s-o iau, că eu fac taxi de cîteva zile şi nu ştiu exact pe unde vine…

– Cum adică?! întreb… Nu ştiţi unde e Militariul?!

(deloc ruşinat, dar aparent sincer) – Nu

Aşa că i-am explicat pas cu pas cum să ţină Dîmboviţa, să facă stînga la Eroilor şi aşa mai departe. Ba mai mult, înţelegător din fire fiind, m-am comportat ca un ghid turistic generos, arătîndu-i taximetristului uluit de noutate peisajului Palatul Cotroceni (de care, apropo, a fost foarte încîntat), apoi Facultatea de Electronică şi căminul Leu. Abia atunci a părut să aibă o revelaţie:

– Aaaaaa, parcă aici m-au mai pus odată două studente să le aduc!

– Ei, vedeţi? zic, bucurîndu-mă sincer că omul începe să se dumirească.

Într-un tîrziu, chiar înainte să ajungem la destinaţie, după o oră şi jumătate de stat în trafic şi arătat monumente cu degetul, îl întreb vag interesat:

– Dar dumneavoastră de unde sînteţi, de nu ştiţi Bucureştiul chiar deloc?

– Din Pantelimon, dar n-am fost niciodată prin cartierul ăsta, a venit răspunsul care mai că m-a făcut să scap plasele pe jos.

4. Ţeparul ţepuit de puşti

Această păţanie nu îmi aparţine. I s-a întîmplat unui coleg. Îmi permit să o povestesc pentru că a intrat deja în folclorul urban, într-atît a fost povestită şi răspovestită. Se făcea că acest coleg se urcă într-un taxi pe uşa căruia scria, mare şi citeţ: „Tarif: 1,30 lei/km”. După numai cîteva intersecţii, colegul vede că ceasul a ajuns la două sute şi ceva de mii. Reacţionează uimit:

– Nu funcţionează ceasul?!

– Ba da, vine răspunsul sec.

– Dar arată cîteva sute de mii, iar pe uşă scrie că este 1,3 lei kilometrul!

E rîndul taximetristului să fie (mă rog, să pară) uluit:

– Cum să scrie aşa?!

– Domnule, aşa scrie, vă zic!

– Nu are cum, decretează şoferul. Oprim maşina şi ne uităm!

– Oprim, e de acord colegu’.

Taximetristul trage pe dreapta, se dă jos din maşină şi se uită pe uşă. Imediat, îşi loveşte fruntea cu palma deschisă într-un gest exasperat, comentînd extrem de iritat:

– Iaaa uite, dom’le, ai dracu’ să fie ei de copii! Iar mi-au furat o cifră de pe uşă!

(ulterior, a susţinut că tariful era, de fapt, 11,30 lei, dar copiii din cartier îi furaseră un „1” de pe uşă)

5. Evlaviosul

O să povestesc asta pe scurt, pentru că nu am cerut permisiunea prietenului căruia i s-a întîmplat. Şi care era însoţit de un alt prieten, într-o noaptea geroasă de ianuarie, în drum spre casă. Ningea, străzile luceau a gheaţă şi taxiurile nu se vedeau nicăieri. Într-un tîrziu, un taxi a apărut la orizont. Bazîndu-se pe o stare bahică dătătoare de curaj, Prietenul 1 i-a spus Prietenului 2 că va oprin acel taxi cu puterea credinţei. Zis şi făcut: cînd taxiul era cam la o sută – două de metri, Prietenul 1 s-a pus în genunchi în stradă, în faţa maşinii aflate în mers. Din fericire, taximetristul a reuşit să oprească la doar cîţiva metri de el. Ce a urmat e de povestit nepoţilor: deşi cu taxiul plin de clienţi, şoferul (un tip cît dulapul) a coborît din maşină, moment în care Prietenul 2 a fost convins că o vor încasa. Dar nu. Noaptea, pe un bulevard circulat din Drumul Taberei, taximetristul a îngenuncheat şi el, în tăcere, lîngă Prietenul 1, şi s-a rugat împreună cu el preţ de cîteva zeci de secunde, în faţa maşinii cu clienţi înmărmuriţi.

update: da’ voi ce staţi ca pămpălăii? Povestiţi faze cu taximetrişti! Sau mergeţi cu troleul, săracilor?!