Eram mic. Cred că aveam vreo 10-11 ani.

Drumul de ţară şerpuia leneş , iar eu îl urmăream cu privirea din poartă. Mă uitam în dreapta şi drumul se iţea vesel de după o pantă. Mă uitam în stînga şi-l vedeam deja obosit, ocolind trunchiul unui nuc prea corpolent pentru şanţul timid dintre uliţă şi gardurile gospodăriilor, apoi pierzîndu-se în zare. Era una din acele seri de martie caldă şi friguroasă în acelaşi timp. Vîntul sufla ca în comediile romantice cu meteorologi, slab înspre moderat, şi împrăştia un miros-mutant, un amestec ciudat de tei, balegă şi struguri ţîţa-oii.

Ea a venit din stînga, de departe, de unde drumul leşinase probabil de efort, şi s-a îndreptat spre mine aruncîndu-şi picioarele lunguieţe înainte, vădit incomodată de panta accentuată pe care trebuia s-o coboare. Avea pantaloni de trening roşii cu genunchi, tricou negru şi păr slinos şi şaten. Pe obraz purta cu mîndrie o pată mare de magiun, semn pentru consăteni că, iată, ai ei aveau mîncare. S-a aşezat lîngă mine, pe marginea şanţului. Stăteam amîndoi cu faţa la drum şi tăceam. Eu – pentru că eram timid, ea – pentru că nu ştia prea multe cuvinte. Înainte să spună ceva s-a lăsat pe spate, a întins piciorul drept şi a scormonit cîteva secunde prin buzunar. A scos o ţigară Carpaţi mototolită şi mi-a arătat-o victorioasă, ridicînd ţigara în dreptul nasului. Şi atunci, pentru prima dată, ochii noştri au ocolit ţigara şi s-au holbat unii la ceilalţi. Nu mai ştiu cum a aprins ţigara, probabil furase şi nişte chibrituri. Ştiu că atunci am fumat prima şi singura ţigară din viaţa mea (cu excepţia pufăielilor prosteşi de pe la chefuri). Nu mai ştiu ce gust a avut primul fum. Avea să fie ţigara de dinainte.

A stins chiştocul într-o balegă uscată şi s-a ridicat hotărîtă în picioare:

– Ţi-o arăt pe-a mea dacă mi-o arăţi şi tu pe-a ta!

Aşezat cum eram, privirea îmi cădea perpendicular pe şoldurile încă înguste, acoperite de pantalonii aceia oribili, traşi excesiv peste buric. Nu ştiu dacă am fost de acord, ştiu doar că mi-a arătat-o. Nu mai ştiu nici cum arăta „a ei”, deşi parcă mult mai tîrziu, pe la 18 ani, am văzut ceva asemănător la o tipă foarte strictă în ceea ce priveşte reducerea pilozităţii. Văzînd că nu am de gînd să mă ridic, s-a întins aşa, despuiată, în iarbă. Deşi nici unul din noi nu văzuse vreun film de specialitate, m-am aşezat deasupra ei cu mişcări stîngace şi, în timp ce stăteam rezemat în mîna stîngă, cu dreapta am bîjbîit după semi-penisul în semi-erecţie. Mă grăbeam şi nu prea. Şanţul era suficient de adînc cît să se mai culce şi un beţiv peste noi fără să fim văzuţi. După ce am reuşit să mi-o scot, mi-am pus şi mîna dreaptă în pămînt, lîngă urechea ei stîngă. Se uita la mine cu ochi pe care abia mult mai tîrziu, pe la 20 de ani, aveam să-i regăsesc la o curvă. Am început să-mi mişc bazinul de parcă mestecam într-o putină de mămăligă. Sexele noastre abia dacă se atingeau, cînd şi cînd. Nu mă învăţase nimeni că ar trebui să urmeze o penetrare, iar „amintirea” genetică se oprea, pare-se, la frecatul acesta stupid al extremităţilor mijlocii. Am continuat mişcarea circulară a şoldurilor în ciuda faptului că în ochi îi citeam uimire şi parcă un pic de reproş. Neştiind ce altceva mai bun să fac, i-am evitat privirea şi am început să fluier. Să dau din cur şi să fluier.