Mă puse dracu’ să mă duc în weekend la Motru. Dracu’ mă puse, auzirăţi? Cine mai putea să fure ceva la o maşină de aproape zece ani decît cetăţenii din cochetul meu orăşel? O noapte am ţinut maşina lîngă blog şi mi-au speriat antena, apoi au rupt suportul de la oglinda din stînga (încercînd, probabil, s-o şutească şi p-aia). Şi venii eu azi într-o suflare la Bucureşti, la concertul AC/DC, fără antenă. Dar cum să mă duc la ditai concertul neîncălzit? Posturi de radio nu prindeam, aşa că opresc la PECO-ul din Strehaia să-mi iau o casetă audio. Da, am casetofon, dacă rîde cineva l-am spart la mendebil. Dau cu greu la o parte toate casetele cu manele ca să ajung la grămada de casete cu house. Mai sap un pic şi, într-un final, undeva în spatele raftului, găsesc o prostie cu romanţe cîntate de Dinică, Iordache şi Nelu Ploieşteanu. Pfuai,  îmi zic, merge la fix ca antreu la Thunderstruck! Băi, vreau să vă spun că deja pe la Slatina îmi venea să mă spînzur cu hands free-ul de retrovizoare. Păi, morţii de Dinică şi Iordache erau plini de viaţă şi voie bună pe lîngă maestrul Ploieşteanu, care din moarte, boală şi suferinţă nu m-a scos tot drumul. Pînă la strofa doi din orice cîntec al maestrului mureau cel puţin trei personaje. Dar, taman cînd să intru voluntar cu maşina într-un pom, ce-mi aud urechile? Ploieşteanu prestînd un cîntec subintitulat „Călugărul din vechiul schit”, care sună cam aşa:

Calugarul din vechiul schit
O zi la el m-a gazduit
Si de-ale lumii mi-a vorbit
Si de amor, si de iubit

Si cand sa plec, l-am intrebat
Ce dor ascuns l-a indemnat
Sa-si duca viata-ntre sihastri
El mi-a raspuns: doi ochi albastri

Complet fără legătură, o poză cu un actor cu ochi căprui.

Dansul şi felaţia e normal la vîrsta mea

Atît! LMAO

PS – cronica de la concertul AC/DC, aici.