…dar și pentru pasionații de SEO, Tetelu a scris cam așa (în Kamikaze, nr. 11). În locul umoriștilor de la alte săptămînale, după ce aș citi textul ăsta mi-aș da seama că pamfletul nu-i de mine și mi-aș da demisia de onoare.

” 13 August 2016, ora 12,36, Chișinău. Postul TV al lui Sorin Ovidiu Vîntu din Chișinău, Publika TV, devenit între timp televiziune de teleshopping pentru vînzări auto-second-hand, își întrerupse programul obișnuit pentru a transmite în direct un mesaj: „Frați români, în aceste momente înălțătoare pentru poporul nostru român, vînd Fiat Panda din 1988, avariat față, daună totală, 900 de eurolei, așa să ne ajute Dumnezeu!”. Aceasta era ultima idee genială a conducerii operaționale a Publika TV, de a adapta anunțurile la evenimente din realitate și indexarea acestora pe milioane de pagini aleatoriu pe internet. Cea mai mare performanță era aceea că dacă căutai orice pe internet, primul rezultat era, invariabil, Publika TV. De exemplu, succesul era așa de uluitor că, dacă căutai „bășină” pe internet, îți apărea automat ori Publika TV, ori Realitatea TV. Culmea e că Realitatea TV, deși se desființase încă din 2010, ocupa locul 1 pe glob la căutări!! Chiar și fondatorul motorului de căutare pe internet google.com, Larry Page, a rămas impresionat de această performanță unică în analele internetului și a declarat în legătură cu acest subiect: „I piss on the eye of the cocksucker mother fucker gypsy vagabond who did this shit to Google!”. Reușita era cu atît mai meritorie cu cît în grupul Realitatea nu se mai plăteau salarii din 2010. Ce e cu adevărat frumos era că oamenii veneau însă în continuare la serviciu, deoarece nu aveau unde să se mai angajeze. Cu toții își făcuseră bloguri și scriau pe blog, chiar și liftierii și portarii care nu aveau ce face, scriau pe voxpublica.ro toate retarzeniile care le veneau în cap, pentru că nu avea cine să le cenzureze, deoarece nu mai existau șefi, ci numai angajați.

Mai spectaculos e că aceștia au dezvoltat un sistem de întrajutorare prin care au început să-și plătească unii altora salariile – astfel că, în scurt timp, angajații Realitatea reușiră să își plătească salariile prin rotație și, culmea, la timp. Adică: primii 99,99% dintre angajați puneau mînă de la mînă și adunau salariul ultimului dintre angajați pe o lună. Luna următoare ceilalți îi plăteau salariul următorului angajat printr-un sistem tip FNI. Spre surpriza tuturor, în numai trei ani, începînd cu 2010, salariații Realitatea ajunseseră la profit, deoarece, cu banii primiți ca salariu, aceștia și-au făcut depozite depunîndu-i în bănci și au început chiar să obțină profit din salariu! În 2013, angajații Realitatea deja nu mai aveau nevoie de salarii, deoarece se plăteau ei pe ei și începură să investească în afaceri. Prima afacere a fost o sifonărie, care se potrivea mai bine cu talentele celor din grup. Și, fiind prima investiție onestă din grup, sifonăria „La Realitatea” a început să aibă clienți. Vînzători erau prin rotație Emil Hurezeanu, Oana Stancu și Adrian Ursu. Cei trei cîștigau prima dată bani munciți, ca în povestirea de clasa a patra cu banul muncit (se povestește că Mihai Tatulici a luat un ban cîștigat de Adrian Ursu și a vrut să-l arunce în foc, însă Adrian Ursu s-a repezit și, murdar de transpirație după ce vînduse nouă sute de mii cinci sute șaizecișidouă de sifoane, a scos banul din foc, mușcîndu-l de margini. Mihai Tatulici și-a data seama atunci că Adrian Ursu făcuse din muncă primii bani cinstiți ca ziarist). ”