În prima zi de repetiţii a spotului cu căluşarii promiteam mult. Promiteam că vin la timp la repetiţii, că ştiu să dansez şi alte cîteva chestii. Dar să ştiţi că, odată pornit chiuitul domnului Julea (vătaful), chiar nu m-am descurcat rău! De fapt, doamnele coregraf (mamă şi mai ales fiică) ne-au lăudat pe toţi, au zis că sîntem talentaţi de numa-numa şi că ne putem face o carieră în dansuri populare, în caz că cu jurnalismul ne descurcăm tot ca pînă acum. Din păcate, în ziua următoare am suferit o accidentare la fotbalul cu băieţii care m-a făcut indisponibil pentru o lungă perioadă de timp, atît pentru partidele viitoare de miuţă, cît şi pentru ziua cea mare a filmării spotului. Medicul Pompiliu Popescu mi-a interzis să particip la orice formă de joc, dans sau horă pentru cel puţin trei săptămîni. Aşa se face că mi-am lăsat colegii la greu (că e chiar greu dansul ăsta!), motiv pentru care îmi cer încă o dată scuze. Şi să ştiţi că ce vedeţi mai jos e o variantă mult scurtată, gîndită pentru TV. Noi am repetat mişcările complete şi, dacă ne îmbătăm într-o seară, s-ar putea chiar să vă arătăm filmul complet. Deci foarte curînd.