Sînt o persoană milostivă, de fel. Mi se rupe inima cînd văd animale chinuite și pun botul la toate metodele lacrimogene de cerșit. Dar de oameni care-și fac casa în albie și-apoi suferă că le-a intrat afluentul în iatac nu poate să-mi fie milă. Și nu neapărat că-s ei vinovați, că am înțeles că nu-și pot face casa în altă parte, dacă acolo au pămînt. Dar nici nu putem spune că nu se așteaptă la așa ceva. Pentru că, totuși, nu vorbim despre o cometă cu nucleu lichid căzută în casele din Moldova, care-a udat cu apă de pe Jupiter carpetele cu răpirea din Serai, ci despre niște oameni cu casa pe malul apei. Mai degrabă îmi pare rău de concetățenii mei din Motru, care au rămas fără locuri de muncă. Ei nu-s vinovați cu nimic că se închid minele și nici nu se așteptau la asta. Asta e ceea ce aș numi eu ghinion. Pe cînd țața Floarea de la Săucești risca să cadă în apă dacă scutura cearșafurile pe geam mai cu avînt, după două țuici. Cum e vorba aia? Stai în apă, te inundă porcii.

Nu mai bine să vedem noi părțile bune din dezastrele astea? De exemplu, să ne gîndim că sîntem cei mai nespălați europeni. Acum, că tot veni apa direct în casă, le-aș sugera autorităților s-o lase mai moale cu zahărul și făina și să arunce în zonele afectate mai multe săpunuri, geluri de duș și paste de dinți. Hai și niște BIC-uri, că, pe disperarea asta, poate trecem și noi pe la Săulești să futem ceva ieftin, făcut în casă, la țară.

Ah, pentru cine mai are chef, am scris și o poezie drăguță de inundații, pentru sinistrați și guvernanți deopotrivă:

A-nceput de ieri să cadă

Cîte-un dig, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar e cod roșu

Peste sat.

—–

Nu e soare și nu-i bine

Căci pe străzi e numai lac,

Apa ne-a intrat pe crac,

Iar năvalnică e foamea

Prin stomac.

—–

Sînt bătrîni. Cu tot cu casă

De pe valuri vin țipînd

Și se-aud bolborosind

Beau apă în loc de-o masă

Vrînd-nevrînd.

—–

Cei mai mari acum, partidul,

Sînt pe populisme puși

Miniștrii, de ape-aduși,

Fac băi multe de mulțime

Cu supuși.

—–

Din gipan acum răsare

Un pitic, al nu știu cui,

Largi de-un cot cizmele lui,

Iar el mic, căci guvernare,

Parcă nu-i.

—–

El e sol, precum se vede,

Băse l-a trimis în sat.

Vezi, de-aceea-i agitat,

Și se-avîntă, și nu crede

Că-i argat.

—–

Vine-o blondă-ncet pe stradă

Cu un iaht de mult bonton

Firmă poartă la palton

Vrea țăranii acum s-o vadă

În Vuitton.

—–

S-oțărăște rău blondina

La micuțul Emil Boc

”Ai înnebunit de tot?!

Te amesteci cu prostimea?

Treci la loc!”