De cîte ori ați auzit chestia asta?

Somonul se naște în ape repezi de munte, migrează în ocean, apoi revine exact în rîul în care s-a născut (înotînd împotriva curentului), își depune icrele și moare.

Poate forma și exprimarea diferă, dar aud povestea asta săptămînal la televizor, fie că e la Discovery, Teleenciclopedia sau emisiunea zoofilă ”Taifasuri”, cu Florin Condurățeanu. Înțeleg, deci, că somonul e un model de determinare și dragoste de plaiuri natale. Întocmai ca românii din provincie, somonii pleacă de acasă să muncească în străinătate, în ocean, apoi se întorc la bătrînețe cu niște bani, își fac o casă, își bat nevasta, îi toarnă patru copii (nu neapărat în ordinea asta) și, în fine, mor, în mare parte din cauza unei diversități de boli ale ficatului. Halal exemplu, nu? Dacă sînt așa șmecheri, somonii să rămînă în fluviu și să contribuie la buget, nu să plece la ocean și să fugă de greutăți și șomaj.

Mie mi se pare că somonii seamănă, dintr-un anumit punct de vedere, cu țiganii. Ca și somonii, țiganii sînt foarte legați de tradiții și le place să-și clocească ouăle între ei. Ați observat că, oricît de mare succes ar avea un țigan (în muzică, în fotbal sau în infracționalitate) și oricîte gagici bune și proaste ar roi în jurul lor, ei tot cu o țigancă nasoală și burtoasă se însoară, căca-m-aș în gustul lor?

[mi-am autocenzurat partea cu motrenii din text, sub amenințarea nefututului :P]