Nu-mi place să spun ”v-am zis eu!”, dar… Haha, ce abureală! Ador să spun asta! Toată lumea adoră expresia asta! V-AM SPUS EU!

Și acum, să clarific și poziția mea referitoare la cluburile cunoscute de fotbal din România, că m-am trezit citat de tot felul de nevertebrați (majoritatea steliști) care umblă cu peiorativul și sarcasmul la ei deși nu știu ce înseamnă. Probabil le-au furat de pe undeva. Le iau pe rînd:

STEAUA – o urăsc. Mi-a plăcut Steaua demult, cînd aveam 7-8 ani și stăteam la bunică-mea pînă cînd terminau ai mei serviciul. Aprindeam pe furiș televizorul Diamant (aveam program de somn după-amiaza, după programul de ciorbă) ca să mă mai uit la cîte un meci. Steaua avea echipă mișto: Panduru, Dumitrescu, Stan, Militaru, Pîrvu, Joe Panait, Didi Prodan… Uite, o mai știu și-acum, lucru mare, ținînd cont că n-apucam să văd mai mult de juma de oră din meci, că venea mamaie-mea în cameră și-mi scotea Diamantul din priză. Doar că, de vreo 10 ani încoa, Steaua e în mod evident o echipă fără fotbaliști. Transferurile lor în străinătate din ultimii ani o confirmă. Succesele în Campionat au venit (nu cred că mă poate contrazice cineva) fie datorită arbitrilor, fie datorită blaturilor. Asta e frustrant pentru rivali, deci a fost frustrant și pentru mine. Și, desigur, a mai apărut și Gigi Becali, personaj pe care îl disprețuiesc profund și care, din păcate, s-a lipit pe imaginea Stelei ca marca de scrisoare. Urăsc Steaua și-l urăsc pe Gigi Becali (și mă mir că o parte din steliști nu-mi împărtășesc măcar a doua părere). De altfel, fanii steliști sînt mulți într-un mod nefericit, cam ca în Alexandru Lăpușneanu. În orice caz, consider că fiecare element din triada Steaua – Becali – suporteri steliști se merită unul pe celălalt. Și așa o să moară, meritîndu-se, pentru că viitorul lor e indisolubil legat. Cînd va muri neamul Becali, va muri și Steaua și vor muri și ultimii suporteri steliști. Vă dau scris.

DINAMO – aș urî-o, dar în ultima vreme sînt atît de jalnici încît mi-e milă de ei. Nici măcar suporteri prea mulți nu prea au, deci n-am pe cine să enervez vorbind urît despre Dinamo. Dar oricum, puțini cum sînt, suporterii dinamoviști sînt mult mai decenți decît ăia steliști. Asta pentru că sînt obiectivi. În general recunosc că echipa lor e de căcat și o înjură pe unde o prind. Nu-s ca steliștii, care le-au făcut statui unor non-valori ca Dică, Rădoi sau Goian. Dinamoviștii chiar recunosc că au furat niște campionate în ultima vreme. Mai mult, frustrarea dinamoviștilor legată de incompetența patronatului și de nesimțirea jucătorilor se aseamănă foarte mult cu frustrarea noastră, a suporterilor Craiovei. Și tocmai pentru că ne sînt cumva colegi de suferință nu prea îi putem urî cum i-am urît odată.

POLI TIMIȘOARA – nu știu ce să zic. Mai există? E tot în divizia C sau s-a desființat? Păcat, au lăsat un mare oraș fără o echipă a lui, în afara CFR-ului.

RAPID – deși am luat o bătaie soră cu moartea de la suporterii rapidiști (am povestit-o într-un almanah Cațavencu, dar povestea nu pare să mai existe pe internet), nu am cum să-i urăsc. Poate și pentru că Pittiș era rapidist. Poate și pentru că Rapidul a avut de suferit înainte de ’89 cum a avut și Craiova. Poate și pentru că Giulești și Oblemenco sînt singurele stadioane din țară pe care e o atmosferă ca-n Turcia, Grecia sau America de Sud. Nu, îmi pare rău, suporterii Stelei și ai Timișoarei sînt niște bieți impostori, din punctul ăsta de vedere. Am fost la meciuri pe toate stadioanele. Credeți-mă, cetățenii de la Steaua și Timișoara nu se pot compara cu fanii Craiovei și-ai Rapidului. Pentru că fanii Craiovei și-ai Rapidului își iubesc echipa, nu trofeele furate de comuniști, ca steliștii, și nici ideea de a fi suporter, ca țăranii ăia din Timișoara, care pur și simplu nu se pricep la fotbal.

PS – Apropo, cine își aplaudă echipa la 1-8 nu o iubește, ci se iubește atît de tare pe el însuși încît vrea să arate dea bine și cînd e plin de căcat pe haine. Suporterii timișoreni sînt mai răi chiar și decît ăia steliști: niște țărani cu pretenții de occidentali. La 1-8 cu o rivală, fanii adevărați și pătimași încearcă să-și omoare jucătorii, apoi (fie că reușesc sau nu) își fac harakiri ca să-și salveze ultimele fărîme de demnitate. Din fericire, echipele adevărate nu vor lua niciodată bătaie cu 8-1 de la o rivală.