Biserica azi, în viziunea revistei germane Titanic

Mă enervează Biserica Ortodoxă și popii ortodocși. Măcar catolicii se închid în case și fac sex cu băieței. Această slăbiciune pentru cetățenii de același sex cărora încă nu le-a crescut nici un firicel de păr pubian îi face vulnerabili. Nu te poți supăra prea tare pe niște oameni vulnerabili. La o adică, dacă te calcă pe coadă, îi ameninți cu o casetă. Atît trebuie să le zici catolicilor: ”știi… am o casetă…”. Și devin cei mai buni prieteni ai tăi.

Și mai tare mă enervează românii care nu au ce mînca și își investesc ultimele speranțe (ba uneori chiar și ultimii bani) în credință și își lasă viețile mizerabile pe mîna nesigură a supranaturalului. E o dovadă de lașitate și de ignoranță de sorginte rurală. Orașele sînt moarte în toată țara. Nu mai au industrie, nu mai au bani, nu mai au viitor. În schimb, în multe am văzut că se construiesc biserici. Mausolee pentru Domnul care umbresc parcuri și ferestre de blocuri. În vreme de criză, cînd toate consiliile locale trag cu dinții de cel mai mic bănuț și Fiscul ne vînează pe toți să-i dăm mai mult chiar decât îi datorăm, cineva aruncă bani pe palate de neam prost cu cruce în vîrf. De ce? Pentru că li se permite. Pentru că nimeni nu se supără. Pentru că nimeni nu are curaj să se supere. Nu poți să te superi că se fut banii pe biserici. Eu pot. ‘tu-vă-n suflet de retarzi, construiți fabrici, nu biserici!

Imaginați-vi-l pe Mihai Popescu. A fost dat afară de la serviciu de cîteva luni, trăiește din alocația copiilor și mila prietenilor. Rata la bancă a renunțat s-o mai plătească și așteaptă înfrigurat să vină niște băieți să-i ia mașina și casa. Ce face Mihai Popescu? Se roagă. Dumnezeu îi apare în vis.

VISUL 1:

D-zeu: Ce vrei, bă, Mi’aie?

Mi’ai: Sărumîna, Doamne… Păi, pe scurt, am doi copii, am rată la bancă, eu și nevasta nu mai avem serviciu, ne-am luat Skoda Octavia în leasing și-am făcut un credit pentru un apartament de 100.000 de euro în Berceni. Sînt disperat, m-aș sinucide, dar n-am bani să dau pe Furadan și nici nu mă dă curajul afară din casă. Ajută-mă, Doamne, ce să fac?!

D-zeu: Scuze, ce-ai zis? Erai pe speaker și m-am dus să-mi iau o bere. Mihai își repetă povestea.

D-zeu (încurcat): A, păăăi… Io știu? PlM, fă și tu o biserică!

Mihai se trezește fericit. Face eforturi, se împrumută la prieteni, mai reușește să facă un credit (că-i final de criză și băncile abia așteaptă să te mai îndatoreze un pic) și dă toți banii pentru finalizarea unei biserici care se construia în cartier. Preotul bisericii (care are Audi) îi mulțumește din suflet și-i promite că-l va pomeni în… în monologul ăla pe care-l face el săptămînal p-acolo. Mihai merge acasă mulțumit de el însuși. A urmat întocmai instrucțiunile lui Dumnezeu, deci totul va fi bine. Trec două luni. Mihai nu mai are casă, nu mai are nevastă, nu mai are speranțe. Are o barbă stufoasă, trăiește într-o dubiță VW părăsită din Drumul Taberei și a devenit alcoolic. Se roagă iar și visează iar.

VISUL 2

Mi’ai: Doamne, tu ești?

D-zeu: Îhî.

Mi’ai: Am făcut ce mi-ai zis Tu…

D-zeu: …?!?

Mi’ai: Știi Tu, mi-ai zis să fac o biserică…

D-zeu: …aha…! Și?

Mi’ai: Și nu s-a rezolvat nimic… Mi-e mai rău ca înainte…

D-zeu: Mdaaa… Păi, știu și Eu ce să zic?… Ai un cont pe e-jobs?…