Aseară am scris un text despre falși eroi. Ascultam mărturiile așa-zișilor salvatori ai copiilor din maternitatea Giulești și ceva nu suna bine. Descrierile păreau autentice, recunosc. Detaliile erau sinistre și triste, iar grija povestitorilor pentru acestea suspectă. Toate poveștile se întrerupeau brusc  la ceea ce ar fi trebuit să fie punctul culminant: scoaterea bebelușilor din flăcări. Întrebați de ce nu i-au scos, toți au găsit motive, e adevărat, destul de bune, în cazul în care trebuie să salvezi pe cineva de la moarte prin incinerare: ardeau incubatoarele și n-am putut să punem mîna pe ele, era fum și n-am văzut nimic, mi-a fost frică. Or n-au dreptate ce zic ei?

Acum am văzut explicația pentru timiditatea eroilor de la televizor: a apărut o înregistrare în care zeci de eroi se zgîiau de pe holul spitalului la nou-născuții care ardeau în salon. Erau și gravide, și agenți de pază, și asistente, ba la un moment dat apare chiar și un pompier care probabil stinge focul și salvează victimele cu puterea minții, e genul pompier-psiholog, că altfel nu-mi explic de ce-și pierde timpul vorbind cu oamenii de pe hol. Cît de jenant!

La maternitatea Giulești nu au existat eroi în ziua aceea. Doar niște căcăcioși speriați de foc și fum. Măcar dacă menegerii spitalului se gîndeau să angajeze o asistentă foarte bună. Io nu-s nici pe departe erou, dar dacă era vorba să impresionez o blondă cu țîțe mari cu stetoscop și îmbrăcată în alb, îmi scoteam hainele și mă aruncam în flăcări fără să stau pe gînduri. Nu neapărat în ordinea asta.