Mda, vă promisesem că îi iau puțin la penis și pe bicicliști, deci. Din nou, nu mă enervează oamenii care merg cu bicicleta. E un obicei foarte frumos cînd condițiile o permit. Și eu aș pedala mai mult dacă n-aș avea de făcut 10 kilometri infernali de acasă pînă la serviciu, prin praf, aglomerație și prostie. Praful și aglomerația le mai depășești, dar să mergi pe bicicletă împotriva prostiei e aproape imposibil, că-mi intră pe nas și-s alergic. Totuși, unii o fac. Și-i apreciez, zău!

Asta pînă aud că folosesc termenul BICLĂ. Atunci mi se pune pata. Pentru că instantaneu mă gîndesc la piaristele penale care au introdus pe piață cuvîntul LOCAȚIE cu sens de LOC. LOC era prea puțin pentru ele. Ele aveau nevoie de un cuvînt al lor pentru LOC, așa că au găsit în DEX vecinul LOCAȚIE. Ce dacă însemna cu totul altceva? Așa și snobii de bicicliști cu BICLA. Deci ei nu merg cu bicicleta, mă-nțelegi? Bicicletă au toți țăranii, doh! Ei SE DAU CU BICLA LA FACULTĂ. Dacă aș fi fost Mircea Badea, aș fi zis: prietene, n-ai vrea tu să iau bicla și să ți-o fac colac în jurul gîtului? Cum nu sînt Mircea Badea și nu știu bătaie, mă mulțumesc cu ”prietene, n-ai vrea tu să nu mă mai superi, te rog?”.

Și eu sînt snob. Apreciez snobismele drăguțe, gen să-mi iau căciulă tip-eschimos de gay chiar dacă nu-s gay și-mi stă ca dracu’. Sau să mănînc la un restaurant scump și, în general, să plătesc la suprapreț o plăcere de-a mea (nu de-ale mele, MUIE!). Dar între snobism drăguț și snobism de metrosexual care o ia în cur (pleonasm, știu) e o graniță pe care trebuie să ai grijă să n-o treci. Cînd spui BICLĂ și ești solidar (mda!) cu bicicliștii în lupta lor (la dracu, a voastră!) împotriva șoferilor necivilizați și a mentalităților retrograde (hahahaha, fucking arrogant hippies!!!), ei bine, atunci ai face bine să-ți păzești curu de grăniceri, că ești depaaarte, pe tărîmurile Penilibiei!

Mergeți cu bicicleta în tăcere, homies! Nu mai faceți atîta caz, vă rog! Nu e nimic neobișnuit la activitatea asta! Nu întoarce nimeni capul după voi pe stradă! Nu sînteți mai europeni decît noi, ăștia care vă dau fum în nas! NU sînteți speciali! Luați-vă biclele alea fancy din boxe și uscătorii, deplasați-vă cu ele dintr-un loc în altul și tăceți în pula mea!