Mergeam spre casă și-mi doream ca blocurile să fie mici. Blocurile alea cenușii și colțuroase de zece etaje mă înghesuiau, mă apăsau, mă făceau să mă feresc. Blocurile mă fugăreau și huruiau cumplit în urma mea. Futu-vă-n gură de blocuri, că din cauza voastră scriu ca Tudor Chirilă! Și mai mergeam și-mi doream ca SUV-urile să fie mici. SUV-urile alea de țărani. De țărani sferto-bogați. De țărani care se visează aventurieri. SUV-urile alea de pizde. De pizde care nu știu să conducă. De pizde cărora le place sus. Ți-e rușine să le faci parvenite ca să nu-i jignești pe parveniți. Cristoșii mamii voastre de SUV-uri, că din cauza voastră scriu ca Piticigratis și Istodor la un loc! Și, tot mergînd, voiam ca orașul să fie mic. Orașele mari sînt prea mari pentru proști. Proștii născuți în orașe mari nu le parcurg niciodată dintr-un capăt în celălalt. Orașele mari sînt cu totul inutile, pentru că viața e prea scurtă ca să le cunoști. La ce-ți folosește un oraș mare? Doar ca să dai mai mulți bani la taxi? Da-ți-aș la muie de oraș, că mă faceți să filozofez ca proastele cu blog!

Și, brusc, la intersecția dintre Uverturii și Dezrobirii, toate s-au făcut mici. M-am aplecat să mă uit în casa boului de la etajul 10. Boul de la etajul 10 dormea. Blocul îmi venea pînă la umăr. Și l-am dărîmat cu un cot. Și s-au prăvălit sub mormane de moloz sute de gospodine. Sute de cocalari au urlat ca din gură de șarpe. Sute de corporatiști au încercat să-și scoată iPhone-urile ca să sune la 112. Am omorît sute de oameni, dar nu m-am simțit deloc rău, pentru că erau mici cît niște insecte. Apoi am luat un SUV în mînă. L-am apucat între degetul mare și arătător. În SUV se futeau doi îndrăgostiți.

– Ce morții mamii voastre faceți aici? i-am întrebat, iar vocea mi s-a auzit ca o explozie la reactorul de la Cernavodă. Ba nu, de la Cernobîl.
– Ajutoooor! a zis ea, cu țîțele ieșite pe afară.

Și atunci am storcit-o între degete și l-am întrebat pe el.

– Zi, mă, ce făceați? Și ce-i cu blugii ăia cu pete albe pe ei?
– Of, ne iubeam, te rog nu mă omorî!
– Cum adică vă iubeați?
– Voiam să ne căsătorim, era femeia visurilor mele.
– Vă futeați în SUV, dă-vă-n căcat de triști! Oamenii cu SUV nu au voie să iubească! Sînt prea proști. Înțelegi? zic, cu o urmă de umanitate în glas.
– Înțeleg, spune el cu ochii în lacrimi.

Dar mințea că înțelege doar. Așa că l-am storcit și pe el.

Pînă acasă, am mai călcat doi polițiști, trei bețivi care se întorceau din club și două prostituate studente la SNSPA. Și acasă mă aștepta Charlie. Și cînd l-am văzut m-am făcut la loc mic.