În 1965, oraşul Motru nu exista. În 1970, în oraşul Motru s-a inventat focul, urmat îndeaproape de roată. Gazele şi apa caldă are yet to be discovered. După 1989, absolvenţii celor două licee din oraşul Motru au început să plece înspre facultăţile celebre de la oraş. O treime s-au dus la Bucureşti, o treime la Timişoara şi restul în nişte hrube de căcat (Sibiu, Cluj, Constanţa, Oradea, Tg. Jiu, Craiova, etc.). În 2010, în Motru a apărut fenomenul numit karaoke. Cele două cluburi fără băi din oraş au început să se bată pentru întîietate în domeniu. Iar fenomenul karaoke a făcut şi mai clară separarea celor două sfere de influenţă din oraş (dacă nu punem la socoteală sfera principală, formată din „italieni” întorşi la baştină): studenţii de la Bucureşti şi studenţii de la Timişoara.

Puşi faţă-n faţă cu karaokele, studenţii de la Bucureşti şi cei de la Timişoara reacţionează diametral opus. Studenţii de la Bucureşti se jenează şi fac miştouri mîrlăneşti, în timp ce aceia de la Timişoara fac tot posibilul să-şi valorifice experienţa superioară în ale karaokelui. După toate aparenţele, în Timişoara sînt cîteva şcoli de karaoke foarte bune. Karaokele e un fel de sport local. Cînd băieţii din Timişoara se întîlnesc, nu ies la fotbal sau la bere, ci merg să-şi rupă gioalele la karaoke. Altfel nu-mi explic de ce toţi electroniştii care n-au reuşit să intre la Politehnica din Bucureşti se întorc la ei în sat convinşi că sînt amuzanţi cînd cîntă „Oh, Carol”.

Extrapolînd, reacţia motrenilor de Timişoara şi a celor de Bucureşti atunci cînd sînt puşi faţă-n faţă cu karaokele e definitorie pentru cele două oraşe. În Bucureşti există un anumit grad de ipocrizie care împiedică oamenii normali să se expună miştourilor. Pe scurt, fac toţi pe serioşii, se feresc să urce pe scenă şi se mulţumesc să glumească grosolan pe seama celor care o fac. În Timişoara, pe de altă parte, există un grad de băşini care îi încurajează pe fiii adoptaţi să se exhibiţioneze în orice situaţie. GREŞIT, prieteni! Exhibiţia este rea. Foarte rea. Faptul că ai intrat la facultate cu taxă în al şaselea centru universitar din ţară nu scuză penibilul. De altfel, nimic nu te scuză atunci cînd bei trei beri şi te simţi dator să chelălăi melodii de la O-Zone în văzul a sute de cocalari. Nu spune nici un localnic „muamă, uite-l pe ăla de la Timişoara, ce super-trendy e, se rupe în figuri cu microfonul pe ringul de dans şi falsează pe melodii de la Magic FM!”. Nope. Toţi zic „aoleu, uite ce penibili sînt ăştia care cică au plecat să înveţe, să lucreze şi să aibă succes la oraş. Amintiţi-mi să nu mă duc niciodată la facultate, peste 10 ani, cînd oi termina liceul”.

Prieteni din Timişoara, vă implor… Dincolo de toată rivalitatea care ne leagă, renunţaţi să mai cîntaţi la karaoke, să spuneţi CAFĂ la CAFEA şi să mai beţi bere la halbă cu paiul, că ne faceţi de căcat pe toţi!!!