Motto: Nu sînt misogin, doar cred că femeile nu știu nimic (Al Bundy)

Sînt acuzat că sînt misogin. Nimic mai fals. Asta ar însemna să fiu și rasist. Nu, nu pentru că femeile sînt o altă rasă. Dar e ca și cînd ar fi. Femeile sînt ca arabii. Ca chinezii. Ca africanii. Dacă le dai apă la moară și le lași accesul la educație neîngrădit, află chestii și le crește un fel de conștiință de sine. Încep să se creadă egalele noastre și există pericolul să se răzvrătească, să pretindă să meargă lîngă noi pe stradă (nu la un metru în spate, cum scrie în Constituție, parcă) și poate chiar să voteze. Poftim? Ce ziceți acolo, în rîndul din spate?… Că accesul femeii la educație e liber la noi, europenii?! Ah… Ăăă… Nu știam. Înseamnă că pe ele pur și simplu nu le interesează acest aspect, chiar dacă le este permis. Cu atît mai bine, era greu să le cenzurezi, dacă chiar își doreau să învețe.

Un exemplu de respect absolut al femeii mi se pare garda de amazoane a mult-mediatizatului dictator libian Gaddafi. Acesta are o gașcă de badigarzi de elită (toți femei) care îl urmează peste tot și care-s antrenate mai bine ca Lance Armstrong. Majoritatea sînt superbucăți. Știu karate, pot să te omoare cu un deget, sînt temute de toată țara, au mușchii la vagin ca Stallone la triceps și îi satisfac poftele sexuale președintelui, atunci cînd acesta are chef. Ei, cam așa văd eu femninsmul! Niște femei puternice, orgolioase și independente care să-ți facă sex oral oricînd le-o ceri.

Acum serios vorbind, să fii egal cu cineva e o mare pacoste. Presupune să fii tratat nepreferențial, să nu ai nevoie de nici un ajutor și să nu ți se facă, în general, nici un favor. Tocmai de asta nici o femeie nu își dorește cu adevărat să fie egala bărbatului. Femeile nu-și doresc să fie egale cu bărbații, ci să fie respectate de către aceștia. Mare diferență! Eu le respect pe orci, de exemplu. Mi se par niște animale inteligente, ok? Acționează uimitor de bine în grup, le plac animalele gingașe (gen delfinii) și chiar par să comunice între ele. Seamănă perfect cu femeile, nu vi se pare? Le respectăm pe orci, dar nu le considerăm egalele noastre. În fond, noi le dăm să pape pește, dacă vrem. Și orcile și femeile preferă să li se dea pește să pape, nu să facă ele rost de pește. Iar noi, bărbații, sîntem genul dispus să provide the fish in exchange of sex. Troc unanim consimțit. Piață liberă. Capitalism. Dacă nici asta nu e egalitate, atunci nu știu ce să mai zic.