Cînd o să mă fac mare, o să fac un film al cărui scenariu începe, continuă şi se termină într-o benzinărie OMV. Staţiile OMV din România sînt de departe cele mai dubioase locuri de pe Terra. Mai exact, băruleţele de nefumători de la staţiile OMV de pe tot cuprinsul ţării. Băruleţe unde fumează ca turcii nişte interlopi care par să conducă benzinăria. Dar cel mai fabulos OMV este cel de la intrarea în Slatina dinspre Bucureşti. Acolo l-am văzut, în urmă cu cîteva luni, pe faimosul Bercea Mondialul. Da, fuma şi şuşotea cu confraţii lui într-un mod cît se poate de interlopic. Asta m-a făcut curios să aflu istoria celor două OMV-uri din Slatina.

Da, în Slatina sînt două OMV-uri. Şi da, unul dintre ele a fost construit după celălalt, deci la început a fost doar un OMV. Imediat ce a apărut prima benzinărie cu firmă verde fosforescentă în oraş, în OMV-ul din Slatina au început să se adune ciorchine clanurile de interlopi. E ceva în acel verde fosforescent căruia ţiganii cu ceafa groasă şi burta plecată de sub guşă nu-i pot rezista. Partea nasoală a fost că atît de atractiv era acel prim OMV încît la el veneau două clanuri rivale. Ăsta e genul de succes la public pe care nu-ţi doreşti să-l ai, cînd deţii o afacere. În prima săptămîna de existenţă a primului OMV din Slatina s-au înregistrat următoarele pierderi: o pompă de benzină a fost tăiată în două cu o sabie scăpată de sub control, o vînzătoare a fost înjurată de morţii mamei dumneaei, un pisoar a fost înfundat cu un cap gros şi negru, optisprezece litri de antigel şi lichid de parbriz (exclusiv pentru iarnă, garantat la -30 de grade) au fost înghiţite de către doi cetăţeni necooperanţi şi standul de reviste a fost devastat, toate publicaţiile, indiferent de periodicitate sau orientare, fiind înlocuite, în rafturi, de nişte corpuri omeneşti mai suple, care au putut fi mai lesne ridicate. În a doua săptămînă, OMV-ul din Slatina a devenit OM-ul din Slatina. V-ul din firmă a fost smuls (nu se ştie exact cum) de un individ pe care martorii au preferat să nu-l recunoască şi a fost folosit în scopuri absolut deloc literare. Mai exact, V-ul a ajuns la cea mai apropiată secţie de Poliţie, purtat fiind între fese de către o victimă îndurerată care avusese proasta inspiraţie să întîrzie cu taxa de protecţie.

A trebuit să vină a treia săptămînă pentru ca directorul zonal de pe Oltenia al OMV să-şi dea seama că trebuie luate măsuri urgente. A luat primul accelerat şi nu s-a oprit pînă la biroul directorului general de la Bucureşti. Mă rog, s-a oprit niţel în Gara de Nord, cît să fie păcălit de un taximetrist, dar asta e altă poveste. Odată ce-a ajuns în faţa directorului general, a avut loc următorul dialog:

DIRECTORUL ZONAL: Domnule director general, în Slatina trebuie construit un al doilea OMV!
DIRECTORUL GENERAL: Domnule director zonal, hahahahaha! Ştii c-aş construi unul, dar dacă nu vreau…
DIRECTORUL ZONAL (cu un zîmbet superior): Domnule director general, poate nu m-aţi înţeles…

Şi directorul zonal îşi ridică de sub masă mîna stîngă, apoi o întinde în faţa generalului, atît cît să se vadă cele trei degete lipsă şi rănile proaspăt cicatrizate.

DIRECTORUL GENERAL (speriat): A fost Televizor?! Sau Procuror?
DIRECTORUL ZONAL: A fost cuţit!
DIRECTORUL GENERAL: Cine-i Cuţit, că nu-l ştiu!?
DIRECTORUL ZONAL (bătîndu-l bătrîneşte pe umăr): Toţi sînt Cuţit, domnule director general… Toţi sînt!

În a cincea săptămîna, în Slatina apăruse deja al doilea OMV. Cele două clanuri şi-au împărţit rapid staţiile, după un joc drept de Adevăr sau Intimidare. Jocul decurge aşa: cei mai fioroşi cinci ţigani din fiecare clan se întîlnesc pe o străduţă din oraş. Se alege un concurent dintr-o tabără şi cealaltă tabără îl întreabă:

– Adevăr sau intimidare?
– Adevăr! zice, de obicei, concurentul neştiutor.

La care cei din tabăra adversă îl bat pînă îl umplu de sînge, fără ca cei patru camarazi ai victimei să aibă voie să intervină. De obicei, la sfîrşitul bătăii, bătutul ripostează astfel (dacă mai poate):

– Dar am zis adevăr, nu intimidare!
– Ne iei la mişto cu replici din reclame?

Şi-l bat iar. Dacă mai poate şi a doua oară (deşi e foarte puţin probabil), victima întreabă din nou:

– Ce adevăr mai e şi ăsta?
– Singurul pe care-l ştim, mînca-ţi-aş, recunosc ceilalţi, cu o urmă de sinceritate combinată cu compasiune în glas.

Jocul continuă pînă cînd toţi cei cinci membri ai uneia dintre tabere au căzut şi nu se mai pot ridica.

Şi astfel clanul lui Bercea a luat OMV-ul dinspre ALRO, iar celălalt pe ăla mai central.